Noul Testament povestit pentru copii - Sfantul Arhidiacon Stefan

Noul Testament povestit pentru copii

  prof. religie Mirela Şova

Noul Testament povestit şi cu explicaţii

pentru copii - prof. Religie Mirela Şova

Cei şapte diaconi

În zilele acelea a apărut o neînţelegere între creştini, în legătură cu slujirea la mese. Atunci cei doisprezece Apostoli au chemat pe ucenici şi au zis:

- Nu este drept ca noi să lăsăm la o parte vestirea cuvântului lui Dumnezeu şi să slujim la mese. Deci, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în predicarea cuvântului.

Acest sfat a fost pe placul mulţimii, care a ales pe: Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae. Aceştia şapte au venit în faţa Apostolilor, iar ei s-au rugat, apoi şi-au pus mâinile peste cei şapte. Aşa s-au ales primii şapte diaconi ai creştinilor.

Iar cuvântul lui Dumnezeu se răspândea cu putere multă în Ierusalim, încât mulţi evrei, chiar şi din preoţii Legii Vechi, au îmbrăţişat credinţa creştină.

(v. F. Ap. VI, 1-7)

Sfântul Arhidiacon Ştefan

Iar Ştefan, primul dintre cei şapte diaconi, era plin de har şi de putere, făcând multe minuni şi semne mari în popor.

Nişte oameni care invidiau înţelepciunea lui Ştefan au întărâtat poporul şi pe bătrâni, pe cărturari împotriva acestuia. Deci l-au prins pe arhidiacon şi l-au dus în sinedriu. Şi au chemat martori mincinoşi, care să zică despre Ştefan că a vorbit de rău Legea lui Moise.

Iar când l-au privit pe Ştefan cei din sinedriu, au văzut faţa lui strălucind ca a unui înger. Atunci cel prins le-a amintit celor de faţă de toată istoria poporului evreu, de la patriarhul lor Avraam, până la Moise; de la Moise, la David şi la Solomon. Ştefan i-a certat pe arhiereii şi cărturarii adunaţi, arătând că aşa cum strămoşii lor se opuseseră întruna voii lui Dumnezeu (închinându-se viţelului de aur, spre exemplu), aşa şi ei, azi, stau împotriva Duhului Sfânt.

- Pe care dintre prooroci nu l-au chinuit părinţii voştri? Ei au ucis pe cei ce vesteau sosirea Mântuitorului. Iar voi L-aţi vândut şi L-aţi ucis pe Însuşi Domnul. Voi aţi primit Legea cu rânduieli de la îngeri, dar nu aţi respectat-o!

Auzind acestea, cei strânşi la sfat s-au umplut de furie împotriva lui Ştefan. Iar arhidiaconul era plin de Duhul Sfânt şi, ridicându-şi privirile spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis:

- Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!

Dar aceia şi-au astupat urechile, să nu mai audă niciun cuvânt rostit de Ştefan, au strigat şi s-au repezit asupra lui. Apoi l-au scos în afara cetăţii şi l-au bătut cu pietre. Hainele şi le-au pus la picioarele unui tânăr, numit Saul.

În timp ce era lovit cu pietre, Ştefan se ruga:

- Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!

După ce a grăit astfel, arhidiaconul a trecut la cele veşnice.

(v. F. Ap. VI, 8-14; VII, 1-60)

Încreştinarea lui Saul

După uciderea lui Ştefan, s-a pornit prigoană mare asupra Bisericii. Toţi credincioşii s-au împrăştiat prin Iudeea şi Samaria. În Ierusalim au rămas numai Sfinţii Apostoli. Iar Saul, cel ce păzise hainele ucigaşilor lui Ştefan, intra prin case şi târa pe creştini la închisoare.

Fiind pornit împotriva creştinilor, Saul a cerut arhiereului împuternicire, ca să-i prindă şi pe credincioşii din cetatea Damascului. Pe când călătorea spre Damasc, l-a învăluit deodată o lumină din cer, ca de fulger. Saul a căzut la pământ şi a auzit un glas care îi zicea:

- Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?

- Cine eşti, Doamne? a întrebat Saul.

- Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti, a zis Acela. Greu îţi este ţie să dai cu piciorul în ţepuşă.

Tremurând de spaimă, Saul a răspuns:

- Doamne, ce voieşti să fac?

- Ridică-te, i-a zis Iisus. Intră în cetatea Damascului şi ţi se va spune ce să faci.

Bărbaţii care erau cu Saul auziseră glasul, fără să vadă nimic. Saul, când s-a ridicat, nu mai putea vedea. Rămăsese orb. Şi a stat trei zile fără vedere, fără să mănânce, fără să bea.

În Damasc se afla ucenicul Anania. Acesta a fost trimis de Domnul la casa în care se afla Saul, ca să-şi pună mâinile peste el, să nu mai fie orb. Mai întâi Anania nu a vrut să se ducă, ştiind că Saul era prigonitor pentru creştini.

- Mergi, a insistat Domnul către Anania, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să vorbească despre numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel.

Atunci Anania s-a dus în casa unde găzduia Saul, punându-şi mâinile pe acesta şi zicând:

- Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe cale, m-a trimis, ca să-ţi recapeţi vederea şi să te umpli de Duh Sfânt.

Îndată au căzut de pe ochii lui Saul ca nişte solzi – şi el a văzut iarăşi. Apoi a fost botezat. După aceea fostul prigonitor a început să predice în sinagogi pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, spre tulburarea evreilor necredincioşi.

(v. F. Ap. VIII, 1-3; IX, 1-22)

Cererea lui Simon vrăjitorul

În acele vremuri, Filip a coborât într-o cetate din Samaria, unde vestea cuvântul Domnului şi făcea minuni, vindecând slăbănogi, şchiopi, demonizaţi. În acea cetate locuia şi un vrăjitor puternic, pe nume Simon, care spunea oamenilor că puterea lui vrăjitorească e de la Dumnezeu, minţindu-i.

Simon s-a botezat creştin, fiind uimit de semnele şi minunile făcute de Filip. Tot în acea cetate au venit şi Apostolii Petru şi Ioan, ca să-şi pună mâinile pe cei botezaţi, să primească Duhul Sfânt.

Simon, văzând că prin punerea mâinilor Apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus acestora bani, zicând:

- Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca să-mi pot pune şi eu mâinile pe oameni şi să primească Duhul Sfânt.

- Banii aceştia sunt aduşi pentru păcat! i-a răspuns Petru. Tu ai crezut că darul lui Dumnezeu se poate cumpăra! Tu nu eşti chemat să primeşti acest dar, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Cere-ţi iertare pentru această răutate a ta şi roagă-te lui Dumnezeu să ţi se ierte gândul viclean, pentru că eu te văd că eşti plin de nedreptate şi de amărăciune!

(v. F. Ap. VIII, 5-25)

Te opreşte şi-ţi aminteşte!

Cuvântul „diacon” înseamnă „slujitor”. Deci Sfinţii Apostoli au ales şapte diaconi, să slujească la mesele comune. Nu numai aceasta era datoria diaconilor. Ei ajutau şi la slujba Sfintei Liturghii pe Apostoli şi pe preoţi, după cum fac şi astăzi. De asemenea, ei aveau şi alte îndatoriri.

Dintre aceştia şapte, cel mai mult se remarca prin fapte bune şi înţelepciune Ştefan, numit pentru aceasta „arhidiacon” (primul dintre diaconi). El a ajuns să fie şi primul martir (mucenic) creştin, fiind omorât cu pietre, pentru că Îl mărturisea pe Iisus – Fiul lui Dumnezeu, înălţat de-a dreapta Tatălui. Ca şi Mântuitorul pe Cruce, Ştefan s-a rugat pentru ucigaşii lui.

Saul, cel ce păzea hainele prigonitorilor lui Ştefan, era un înflăcărat luptător împotriva creştinilor. Pe când mergea spre Damasc, hotărât şi împuternicit să îi prindă şi să îi închidă în temniţă pe creştinii de acolo, Saul s-a întâlnit cu Mântuitorul înviat, înconjurat de o lumină orbitoare.

La auzul cuvintelor Domnului, Saul s-a îmblânzit. Deodată şi-a dat seama că Cel împotriva Căruia lupta era Dumnezeu adevărat, Fiul lui Dumnezeu. Şi că a te lupta cu Dumnezeu este ca şi cum ai da cu piciorul în cuţite ascuţite (ţepuşe). El a mers în Damasc, unde a stat trei zile în uimire, orb, fără să mănânce, fără să bea. După aceea a venit la el preotul Anania, care l-a vindecat de orbirea trupească, dar şi de cea sufletească, pentru că l-a botezat creştin.

Saul a ajuns mai apoi Apostolul Pavel, predicând cu putere mai ales neamurilor (adică celorlaltor popoare, în afara poporului evreu), trecând prin multe încercări, fiind închis pentru credinţa îmbrăţişată.

Sfântul Luca ne povesteşte şi cum un vrăjitor a trecut la credinţa creştină, însă fără o convingere profundă, ci numai pentru a obţine şi el puterea Apostolilor – de a vindeca, de a face mari semne şi minuni, de a trimite harul Duhului Sfânt asupra oamenilor. Simon vrăjitorul şi-a dat pe faţă gândul viclean, atunci când a dorit să primească darul apostoliei pe bani. Sfântul Apostol Petru l-a certat şi i-a spus că viclenia inimii lui este cunoscută Duhului Sfânt şi că trebuie să se căiască pentru aceasta.

Pentru a citi mai departe, click aici.