Noul Testament povestit pentru copii - Indemnuri spre o viata sfanta

Noul Testament povestit şi cu explicaţii

pentru copii - prof. Religie Mirela Şova

Din celelalte cărţi ale Noului Testament

În afară de cele patru Sfinte Evanghelii şi de Faptele Apostolilor, Noul Testament cuprinde 21 Epistole (scrisori) ale unor Apostoli către diferite Biserici proaspăt întemeiate sau către anumite persoane, încheindu-se cu Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

Dintre cele 21 Epistole, 14 sunt ale Sfântului Apostol Pavel. Iar Apocalipsa înseamnă o descoperire, pe care i-a făcut-o Dumnezeu Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, în legătură cu sfârşitul lumii, cu învierea morţilor, cu dreapta Judecată şi cu înnoirea lumii.

Îndemnuri spre o viaţă sfântă

Fraţilor, aşa cum într-un trup avem multe mădulare, fiecare cu lucrarea sa, aşa şi noi, creştinii, suntem uniţi într-un trup, în Hristos. Şi fiecare suntem mădulare unii altora. Fiecare avem felurite daruri, după harul care ni s-a dat.

Dacă avem darul proorociei, să proorocim, după câtă credinţă avem.

Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă.

Dacă unul învaţă, să înveţe cu sârg.

Dacă dă sfat, să fie gata să-l dea.

Dacă cineva împarte altora, să o facă cu firească nevinovăţie.

Dacă stă în frunte, să aibă tragere de inimă.

Dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună.

Dragostea voastră să fie neprefăcută.

Urâţi răul şi lipiţi-vă de bine. Iubiţi-vă cu iubire frăţească. Sârguiţi-vă la lucrul vostru. Slujiţi Domnului, cu duh fierbinte. Aveţi nădejde şi bucuraţi-vă. Fiţi răbdători în suferinţă. Stăruiţi în rugăciune.

Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, nu îi blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng. Nu vă consideraţi voi singuri înţelepţi. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Pe cât puteţi, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.

Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, pentru că a lui Dumnezeu este răzbunarea. Deci, dacă vrăjmaşul tău e flămând, dă-i de mâncare. Dacă îi este sete, dă-i să bea. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul făcând binele.  

(Romani XII, 1-21)

Despre darurile Duhului Sfânt

Darurile sunt felurite, dar sunt de la Acelaşi Duh Sfânt. Şi felurite slujiri sunt, către Acelaşi Domn. Şi lucrările sunt felurite, dar este Acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi.

Unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune. Altuia i se dă duhul cunoştinţei. Unuia i se dă credinţă, altuia – darurile vindecărilor – prin Acelaşi Duh Sfânt. Unuia – faceri de minuni. Altuia – proorocie. Unuia – să deosebească duhurile. Altuia – să cunoască felurite limbi. Iar altuia – să explice limbile.

Şi toate le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia diferit, după cum voieşte.

Tot astfel, şi trupul nu este un singur mădular, ci multe. Dacă piciorul ar zice: Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup – înseamnă că piciorul nu este din trup? Dacă ar zice urechea: Pentru că nu sunt ochi, nu fac parte din trup – înseamnă că urechea nu este din trup?

Dacă trupul ar fi numai ochi, unde ar fi auzul? Dacă tot trupul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Sunt multe mădulare, însă un singur trup. Şi nu poate să zică ochiul către mână: Nu am nevoie de tine! Sau să spună capul către picioare: N-am trebuinţă de voi. Ci mădularele trupului care par a fi mai slabe, sunt mai de trebuinţă. Iar pe cele care ne par necuviincioase, le îmbrăcăm cu mai multă cinste. Iar cele cuviincioase ale noastre nu au nevoie de acoperământ.

Deci Dumnezeu a făcut trupul, dând mai multă cinste mădularului mai slab. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună. Dar dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.

Tot astfel, voi sunteţi mădularele trupului lui Hristos (ale Bisericii). Pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică:

- întâi Apostoli;

- al doilea, prooroci;

- al treilea, învăţători;

- apoi pe cei cu darul facerii de minuni;

- apoi darurile vindecărilor, al ajutorărilor, al conducerii, al cunoaşterii limbilor.

Dar nu toţi sunt Apostoli. Nu toţi sunt prooroci şi nici toţi învăţători. Nu au toţi puterea să facă minuni. Oare toţi au darurile vindecărilor? Toţi pot vorbi în limbi? Toţi pot explica limbile?

Voi să vă doriţi darurile cele mai bune ale Duhului. Pe lângă aceste daruri, există o cale care le întrece pe toate: dragostea.

(I Corinteni XII, 1-31)

Dragostea creştină

Chiar dacă aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, de nu am dragoste, sunt ca unul care face doar zgomot zadarnic.

Chiar dacă aş avea darul proorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi orice ştiinţă; chiar dacă aş avea credinţă cât să mut şi munţii din loc – de nu am dragoste, sunt fără valoare.

Chiar dacă mi-aş împărţi averea întreagă, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars – de nu am dragoste, nu-mi e de niciun folos.

Dragostea: - rabdă îndelung;

- este binevoitoare;

- nu invidiază;

- nu se laudă;

- nu se îngâmfă;

- nu se poartă necuviincios;

- nu se îngrijeşte numai de sine;

- nu se aprinde de mânie;

- nu gândeşte răul;

- nu se bucură de nedreptate;

- se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată.

Proorociile se vor desfiinţa. Darul limbilor va înceta. Ştiinţa se va sfârşi.

Rămân numai acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.  

(I Corinteni XIII, 1-13)

Învierea morţilor

Amintiţi-vă, fraţilor, de vestea cea bună pe care v-am adus-o: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, cum era proorocit; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, şi că S-a arătat Apostolilor şi ucenicilor Săi.

La urma tuturor, mi S-a arătat şi mie, celui mai mic dintre Apostoli, lui Pavel.

Dacă vestea este că Hristos a înviat din morţi, cum de zic unii dintre voi, că nu există înviere a morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, în zadar binevestim, în zadar credeţi voi în cuvintele noastre. Înseamnă că şi noi suntem martori mincinoşi, zicând că Dumnezeu L-a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat – dacă morţii nu învie.

Căci dacă morţii nu învie, nici Hristos n-a înviat. Dacă Hristos n-a înviat, înseamnă că aceia care au murit cu credinţa în El, au pierit. Iar dacă noi avem nădejde în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem cei mai de plâns dintre oameni.

Dar Hristos a înviat din morţi, făcând începutul pentru învierea celor adormiţi în credinţă. Aşa cum prin Adam a intrat moartea în lume, tot astfel prin Hristos vine învierea morţilor.

Dar învierea morţilor va fi când va veni iarăşi Hristos. Până atunci, El va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Ultimul vrăjmaş care va fi nimicit este moartea.

Poate va întreba cineva: „Cum învie morţii? Cu ce trup vor veni?” Acelora le spun:

- Nu vedeţi că în pământ se seamănă grăunte gol, care moare, iar Dumnezeu îi dă trup, după voia Sa; şi fiecare sămânţă primeşte un trup al său?

Nu toţi vor învia cu acelaşi fel de trupuri. Sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti. Unii strălucesc ca soarele, alţii ca luna, alţii ca stelele. Şi fiecare stea are altă strălucire.

La trâmbiţa de apoi, la sfârşitul lumii, toţi oamenii se vor schimba cu acele trupuri, într-o clipă. Şi cei ce au murit, şi cei ce vor fi încă în viaţă atunci, toţi se vor schimba. Trâmbiţa va suna şi morţii vor învia, în trupuri nemuritoare. Iar cei ce vor trăi atunci se vor schimba şi ei, deodată, cu trupuri nemuritoare.

Abia atunci moartea va fi pe deplin biruită, prin Domnul nostru Iisus Hristos.

De aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este în zadar!  

(I Corinteni XV, 1-58)

Despre Biserică

Vă îndemn să vă îngăduiţi unii pe alţii cu iubire, străduindu-vă să păstraţi unitatea între voi, prin pace. Că voi sunteţi uniţi de Duhul Sfânt.

Este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor. Noi suntem un trup, prin Duhul Sfânt.

De aceea, lepădaţi minciuna şi grăiţi către aproapele adevărul. Soarele să nu apună peste mânia voastră. Nu mai furaţi, ci osteniţi-vă la lucrul cel bun, încât să aveţi să daţi şi celui aflat la nevoie.

Să nu grăiţi niciun cuvânt rău, ci numai ceea ce este bun, ca să daţi har celor ce ascultă. Să nu întristaţi pe Duhul cel Sfânt. Orice amărăciune, supărare, mânie, izbucnire, vorbire de rău să nu fie la voi – şi nicio răutate să nu faceţi.

Ci fiţi buni între voi şi milostivi. Iertaţi-vă unul pe altul, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, prin Hristos.

(Efeseni IV, 1-32)

Te opreşte şi-ţi aminteşte!

Îndemnurile şi învăţăturile Sfântului Apostol Pavel din Epistolele amintite (către Romani, către Corinteni, către Efeseni) sunt adresate anumitor Biserici (din Roma, Corint, Efes), dar şi nouă, adică Bisericii lui Hristos din toate timpurile.

Biserica este asemănată în mai multe rânduri cu un trup. Capul acestui trup este Hristos, mădularele (părţile ce alcătuiesc trupul) sunt creştinii, iar legătura care este între mădulare, ca şi între mădulare şi cap, este cea a harului Duhului Sfânt. Şi aşa cum în trupul nostru fiecare mădular are lucrarea sa, fără să se certe cu celelalte – adică piciorul nu se opune mâinii sau ochiului etc., tot aşa creştinii trebuie să fie în pace şi dragoste, ajutându-se reciproc.

Mai mult, fiecare creştin are anumite daruri de la Duhul Sfânt. El trebuie să-şi înmulţească darurile lui, fără a căuta cu invidie la ce are altul. De asemenea, cel ce are daruri mai mari nu are de ce să dispreţuiască pe altul mai mic. Fiecare este de trebuinţă cu lucrarea sa, cât de mică ar fi ea.

Sfântul Pavel ne arată ce înseamnă dragostea adevărată, care nu piere niciodată. Aceasta nu cunoaşte mânia, invidia, mândria, lenea, minciuna, gândirea şi vorbirea de rău, purtarea fără cuviinţă. Dragostea e plină, în schimb, de răbdare în suferinţă, de răbdare în ocări şi lipsuri, de bucurie de adevăr, de nădejde şi de credinţă în Dumnezeu.

Darurile date oamenilor, mai mari sau mai mici, vor avea odată un sfârşit. Dar dragostea este nemuritoare.

Cum unii dintre creştini se îndoiau de învierea morţilor, care va fi la sfârşitul lumii, Sfântul Pavel arată cu insistenţă că nu poţi crede în învierea lui Hristos, fără să crezi că El a făcut doar începutul pentru învierea tuturor.

Aşa cum seminţele semănate mor în pământ şi din ele răsare tulpină nouă, tot astfel cei morţi vor învia în trupuri nemuritoare, la sfârşitul lumii acesteia. Atunci moartea va fi biruită pe deplin. Dar nu vor avea toţi oamenii trupurile la fel. Unii vor avea trupuri cereşti, luminoase, strălucind diferit, aşa cum stelele licăresc mai mult sau mai puţin pe bolta cerească. Alţii vor avea trupuri pământeşti, întunecate, pentru că au avut o viaţă păcătoasă.

Toţi vor învia deodată, la auzul unei trâmbiţe, la sfârşitul lumii.

De aceea să ne străduim la tot lucrul bun, pentru că, dacă nu avem răsplata Lui în lumea aceasta, o vom avea cu siguranţă, deplină şi neclintită, în viaţa viitoare, în împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu.

Pentru a citi mai departe, click aici.

Noul Testament povestit pentru copii

 prof. Religie Mirela Şova