JURNAL POETIC - 27 iulie 2009, Valentina Becart, Valentin Varan si Andreea Gorun

JURNAL POETIC - 27 iulie 2009
Oferit astăzi de... Valentina Becart, Valentin Văran şi Andreea Gorun

Ciute albe

de Valentina Becart               

Mi s-a părut

cum din - haos -

mă săgetau

priviri...

 

"N-ai cum să fugi!"

din foc,

din apă

şi ţărână

te vei întrupa!

"Ai milă!"

flăcările-ţi fie...

nu o "vâlvătaie"

ci doar pară lină...

împletire caldă

de lumină

pură.

Apa fie-ţi...

- nu mare sărată -

ci izvor de munte

lacrimă curată...

pe care drumeţii

osteniţi de cale...

însetaţi

ţi-l cată.

Şi ţărâna -

nu din - drum de oase -

ci dintr-o pădure...

loc umbros,

iarbă, flori,

cânt duios,

cum doar frunza

ştie...

când furtuni străine

vor cu duşmănie

pacea'nsângera!

........................

Şi...

te-aş mai ruga -

să mă îngropi aproape,

lângă codru des

şi izvor de munte,

unde ciute albe -

cu priviri senine,

vor veni să bea

şi s-or adăpa -

din inima mea...

din inima mea!

..........................

A TA să fie vrerea
de Valentina Becart

Ai vrut...
- ca slujitor supus -
cu braţele-mi
să-Ţi îngrijesc
grădini,
cu sufletu-mi,
să-Ţi cânt izvoare
şi să clădesc
din strigăt,
piramide în deşert...

Şi lumii
să-i vestesc
venirea TA -
naivi, sperând...
cu trudă,
ridicând altare
şi, 'ngenunchiaţi,
rugă de foc -
spre Tine înălţând.

Şi-ai vrut,
cu mâna-mi,
să zugrăvesc
o umbră
pe-a drumului
cărare.

Şi ostenit
de căutare,
îmbrăţişat cu umbra,
să plâng,
cerându-Ţi îndurare!

Ai vrut?!
A TA să fie vrerea.
Şi strâng
în pumni
ţărâna
şi nu-nţeleg
de ce...


Birmingham ANGLIA (15aug. 2007)

.................................

O lacrimă de Zeu
de Valentina Becart

O lacrimă de Zeu
a căzut
ca din senin
chiar la picioarele-mi
zdrelite -
şi ca prin farmec
a răsărit o floare,
şi sufletul mi-a tresărit...
a mirare!

M-am aplecat
s-o rup.
"O, nu!"
mi s-a părut
c-aud o voce din eter.
Păzeşte-o,
şi-ngrijeşte-o...
ca pe propria-ţi fiică.

Are seminţie nobilă.
Şi-ar fi păcat
să vitregeşti
grădina-ţi
de-o "rară frumuseţe".

O lacrimă de zeu
chiar pe pustia-mi
cărare...
ce minune,
ce-ntâmplare!
aleas-am fost
doar eu?

Voyageur

de Andreea Gorun


Acelaşi eu, în alte lumi

Călătoresc. Mă regăsesc

În ierburi mici pe vârf de munte,

Pe mări albastre sau cărunte.

Doar eu, eternul călător

Îmi răspândesc fiinţa în cele patru zări

Şi fac un ghem de aţă din fiinţa mea topită

Care să mă urmeze... aşa încât

Atunci când lumea mă respinge,

Când în cochilii sidefii nu mai găsesc rod de iubire,

Când fluturi scutură aripi de plumb şi ofilire

Să mă întorc acolo unde mi-e locul negreşit.

Acasă... ca un fiu pierdut şi regăsit.

Valentin Văran: „Revolta în faţa tendinţelor poeziei moderne"

Lumea cuvintelor este o lume abstractă. O convenţie ce transformă întâi gândul în cuvinte, cuvintele se transpun mai apoi în semne, ca la urmă, descifrarea acestora înapoi în gândul cititorului să transmită, ca într-un ciclu, mesajul gânditorului.

Nevoia sufletului de frumos a exploatat acest mecanism, şi gândurile frumoase au ajuns înşiruite în acele semne convenţionale într-o ordine care capătă muzicalitate: poezia. Sute de ani, poezia a însemnat muzicalitatea cuvântului, pe plan secund, sau nu, urmărindu-se mesajul transmis.

Mintea alambicată şi în continuă căutare a omului nu s-a mulţumit cu ceea ce îi oferă limbajul cotidian, şi atunci, a inventat un limbaj propriu poeziei, abstractizând încă puţin, ascunzând mesajul gândit în spatele a ceea ce numim astăzi metafore, fără să dăuneze însă muzicalităţii.

Bineînţeles, asta s-a făcut sub semnul nevoii de libertatea exprimării, sufletul poetului refuzând limitarea convenţionalităţii, a posibilităţilor limitate a limbajului comun de zi cu zi.

Poezia în sine creează o atmosferă în care sufletul să poată respira, să găsească acea beatitudine, să vibreze la cote înalte, ameţitoare.

...şi câte forme poate căpăta astfel poezia...

Forma poeziei şi a mesajului ei depind doar - de care parte se situează sufletul poetului faţă de extaz: de partea plăcerii sau de partea durerii... căci numai în extaz, ceea ce creează poetul poate fi numit artă...

Ca să creeze deci artă, nu maculatură, poetul se supune unei auto-cenzuri, încercând prin actul creaţiei sale, o construcţie monumental-diafană, diferenţa dintre poet şi omul de rând care scrie - făcând-o abilitatea poetului de a caligrafia idei, nu cuvinte.

Fiecare poet încearcă să facă asta într-o manieră unică. În momentul în care apare sclipirea de geniu a unui poet în decursul unei generaţii, apar curente în poezie. Mai poate genera apariţia unui curent însă, tocmai imposibilitatea unora de a urma calea trasată de genialitate...

Aşa a fost şi aşa va fi şi de acum încolo.

Asistăm astăzi, la o „aruncare a poeziei în stradă" după cum a spus într-un poem, Ilena Mălăncioiu. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, s-a creat şi un curent care să facă asta. Cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, pseudo-poeţi răsar ca buruienile ca să încâlcească lumea limpede şi onirică a poeziei. O muză dezlânată, adeseori bucolică, transfigurează spirite gregare şi mercantile, erijându-i în poeţi.

Poezia modernă ucide chiar conceptul de poezie. Aruncă metafora în calea hazardului interpretărilor. Şi-a pierdut muzicalitatea, a devenit constatativă şi brutală, inconsecventă cu ea însăşi, incompatibilă cu ea însăşi. Această impostură a poeziei este colportată de impostori şi nu poate promova decât impostori.. Curentul format în jurul lor capătă amploare tocmai pentru că, adevăratul POET, acela cu suflet sensibil, se retrage în lumea lui. Pentru POET, poezia nu poate reprezenta un câmp de bătălie, în care câştigă cel care rage mai tare. El nu are aliaţi, nu are de partea lui decât muza, acea energie subtilă ne-dotată cu capacităţi combatante în domeniul concret, real... Poetul adevărat nu dă din coate să se vadă în -şi din- mulţime. El este un visător, nu un luptător. Lupta lui este abstractă, luptă pentru un câştig al ideii de artă, luptă pe care o poartă cu sinele , căutând iluminarea şi desăvârşirea...

Nevoia sufletului de a respira, de a-şi găsi atmosfera în care să respire, a dus la inventarea poeziei. Orice metaforă ce deplasează sensul ideii şi al cuvintelor din plan fizic în plan spiritual este pentru sufletul cititorului setos de poezie, un balon de oxigen. Poezia modernă promovează un proces invers, coborând şi rezumându-se la planul material, şi-atât. Lipseşte VISUL, iar dacă nu lipseşte, adesea e un coşmar...

Azi, căutând poezie, sufletul mi s-a sufocat în cuvinte...

VALENTIN VĂRAN-valysan

Vă invităm în continuare... la poezia zilnică şi la dialogul despre ROLUL POEZIEI. Surprize pot apărea oricând şi, cele mai multe, vin din partea dvs. - ca autori şi cititori!