Postul Mare - Treapta XV

Postul Mare - Treapta XV

„Ah, iubite frate, de-ai şti câte nenorociri ni se întâmplă tocmai pentru că ne lenevim să ne luminăm sufletul prin cuvântul adevărului, pentru că nu învăţăm Legea Domnului zi şi noapte şi fiindcă nu ne rugăm cu stăruință şi cu râvnă ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune. Iar din această cauză omul nostru lăuntric flămânzeşte, se răceşte şi se slăbănogeşte, lipsindu-i puterea să păşească cu trezvie pe calea mântuirii şi a dreptăţii.

De aceea, iubitul meu, pentru ca să ne putem folosi de aceste mijloace, trebuie să ne hotărâm, în măsura puterilor noastre, să ne umplem cât mai des mintea cu felurite cugetări despre lucrurile cereşti, şi atunci dragostea ce se revarsă de sus peste inima noastră se va aprinde şi va spori în sufletele noastre.

Totodată, iarăşi, pe cât ne stă în putinţă, să ne rugăm cât mai des, căci rugăciunea este mijlocul cel mai însemnat şi cel mai puternic pentru înnoirea şi propăşirea noastră. Ne vom ruga şi vom cere ajutorul Celui de Sus, aşa cum învaţă Sfânta Scriptură: Doamne, învredniceşte-mă acum să Te iubesc pe Tine aşa cum odinioară am iubit păcatul!"

(din învăţăturile unui duhovnic rus, în „Pelerinul rus")

Dospitele păcate, ce din obişnuinţă,

S-au întărit în suflet... se şterg prin umilinţă.

Ți le dezvălui, Doamne, Ție ce le ştii toate,

Găseşte dreaptă cale, cu milă, şi mă scoate!

Dospitele păcate...

Rămâne urma-ncinsă, de obicei nevrednic,

Care sufletul luptă, până va fi cucernic.

Ajută-mă pe cale, să nu mai cad vreodată

În aceleaşi ispite... Te rog pe Tine, Tată!

Rămâne urma-ncinsă...

În clocot, rugăciunea, se zbate să ajungă

La tron din altă lume... şi bate cale lungă:

Cât ai clipi din gene şi cât ai spune: „Doamne",

Se urcă-n tropotirea chemării ce nu doarme.

În clocot, rugăciunea!

Duios, Mângâietorul, e-acolo şi-i aicea,

De Viață Dătătorul curăţă păduricea

Crescută-n suflet aspru, smerit pentru trufie;

Prezenţa Lui de aur, e ca apa cea vie...

Duios, Mângâietorul!

Răbdarea Ta, Stăpâne, ca aerul îmi este,

Mulţam-ul meu primeşte-l, când curge în poveste. 



Autor: Prof. Religie Mirela Șova