Icoana ce graia frumos

Icoana ce grăia frumos

Ca o săgeată spre Hristos,

Icoana ce grăia frumos

Sta atârnată-n loc ferit,

De o maramă adumbrit.

Ca o deschidere în sus,

Vorbea domol despre Iisus,

Aşa cum ştie ea vorbi,

În miez de noapte sau de zi.

N-avea cu cine uneori,

Vorbea în şoaptă alteori,

Ca o mireasmă-n infinit,

Icoana tot nu s-a oprit.

Marama s-a îngălbenit,

Anii s-au scurs... S-a învechit?

Icoana cea cu glas dogit

N-a obosit, n-a obosit.

Dând mărturie despre El,

Vorbeşte azi în tainic fel:

- Hei, timpul s-a restaurat,

De când Hristos a înviat!

O candelă i s-a aprins,

Iar graiul ei, şi mai încins,

Se-aude-n inimi de creştini,

Când se-nchină Sfintei Treimi. 




Autor: Prof. Religie Mirela Șova