Sfantul Nectarie, Sfantul secolului nostru - roman, Sotos Hondropoulos

 Sfântul Nectarie, Sfântul secolului nostru – roman,  

Sotos Hondropoulos

Scriitorul creștin Sotos Hondropoulos (1911-1989) din Pireu, care a fost și contabil la mănăstirea Sfânta Treime din Eghina, s-a plecat cu respectul cuvenit asupra vieții Sfântului Nectarie al Eghinei, episcop de Pentapolis. Astfel a alcătuit romanul biografic “Sfântul Nectarie, Sfântul secolului nostru”, pe baza mărturiilor unora dintre cei care l-au cunoscut pe Sfânt încă din viață și a unor scrieri, documente autentice, semnate de Sfânt.

Autorul mărturisește că nu a dorit să adauge încă o carte cu minuni săvârșite de Sfântul Nectarie, cunoscând mulțimea acestor minuni și a scrierilor despre ele, ci a încercat și mai mult, să prezinte pe cât posibil parcursul de smerenie și răbdare al acestui Sfânt mai recent, pe drumul mântuirii, el însuși fiind pătruns de sfânta personalitate a Episcopului prigonit.

Romanul a devenit tot mai cunoscut, traducându-se în mai  multe limbi (între care și limba română, în 2001, Editura Bunavestire, Bacău). Dezvăluind un univers interior extraordinar, romanul captivează de la prima pagină până la ultima. Diversele încercări, îndeosebi sufletești, dar și exterioare, prin care trece Sfântul, contextul epocii în care a trăit, câteva dintre minunile sale, modul de a acționa la momente grele, de prigoană, înjosire, acuzare pe nedrept, exilare, fascinează, uimesc, devenind un reper astăzi, în tumultul vieții.

Accentul pus în roman pe răbdarea, rugăciunea, plânsul, munca neprecupețită, smerenia, replica în duh de pace, ajutorul oferit oricând oricui, ni-l înfățișează pe Sfântul Nectarie la adevărata sa statură, ca pe un nou Sfânt Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, care mijlocește pentru nevoile tuturor, de la ploaie la bună vreme, gonire a rechinilor, până la sfaturi pline de har, exorcizări și tămăduiri.

De asemenea, scriitorul mărturisește că a avut tot timpul sentimentul că Sfântul Nectarie îi călăuzește opera, încât cele scrise să nu alunece pe calea simplei fantezii. Totuși, nu putem să nu observăm aportul scriitoricesc, de re-constituire a unor scene, episoade din viața Sfântului, dialoguri cu apropiați sau cu Maica Domnului, cu Dumnezeu Însuși, care favorizează integrarea cititorului în atmosfera și în spiritul epocii, al evenimentelor relatate.

De exemplu, pe când se punea problema să fie ales patriarh al Alexandriei, Sfântul Nectarie (1846 – 1920) se ruga astfel Maicii Domnului: “Doamnă, cunoașteți prea bine puținele mele calități. Dacă Fiul Vostru voiește, într-adevăr, să devin Patriarh în Alexandria, iată robul Lui. Mă tem însă de lingușitori și de slujitorii de la curte. Îi prefer pe oamenii simpli care mi-au fost alături aici, în acest loc încercat al patriei noastre libere. Îi prefer pe cei nevăzuți și binecredincioși, căci simt mereu o mare bucurie de această mică turmă. Ispita mă prigonește zi și noapte. Vă rog, Prea Sfântă Maică a Domnului, ajutați-mă și pe mine, cel mic.”

Fost episcop de Pentapolis, nevoit o vreme să fie simplu predicator, după izgonirea din Egipt din motive de invidie, ajuns în situația de a nu avea cum să se întrețină, apoi director de seminar în Athena, autor de lucrări teologice destinate în primul rând preoților, Nectarie nu a vizat niciodată funcții înalte, deși poporul binecredincios l-a cerut, l-a dorit, cunoscându-l ca pe un păstor devotat, ce-și pune viața pentru turma sa. Fără a încuraja susținerea maselor, Nectarie cel Sfânt și-a dorit să cunoască și să se apropie de împlinirea voii lui Dumnezeu, lăsându-se în mâinile Sale pentru a sluji oriunde, fie și într-un loc mai mic și mai puțin cunoscut, la vremea aceea, cum era Eghina.

Susținând ridicarea mănăstirii Sfintei Treimi pe ruinele unei foste biserici închinate Buneivestiri, în Eghina, Nectarie se gândea de fapt la sufletele neprihănite ale unor fete tinere, care își doreau să devină călugărițe acolo. Având doar aprobare verbală pentru ridicarea mănăstirii și organizarea ei, dar niciun aviz scris, până la sfârșitul vieții Sfântul Nectarie a fost acuzat de neascultare față de ierarhie, în această smerită lucrare a sa. Acest lucru, deși l-a îngreunat, nu l-a împiedicat în sporul său duhovnicesc, marcat între altele și prin alcătuirea de imne noi către Maica Domnului, ocrotitoarea sa.

“Nici nu știa care era situația sa economică. În portofel avea foarte puțini bani, doar pentru cheltuielile de transport. Cu postul, cu cumpătarea, cu îngrijirea hainelor, din salarii, din orele suplimentare și din puținele venituri neprevăzute din slujbe și donații ale cunoscuților și prietenilor din strada Ambelokipi, economisi ceva bani ce toți se duceau la devotatul său însoțitor, Kostis Sakkopoulos.”

Spre sfârșitul vieții, s-a retras cu totul la Eghina, pentru a călăuzi maicile adunate acolo. Și acest lucru a putut fi răstălmăcit, în ciuda intențiilor sale cele mai curate și nobile. Dar el dorea să le conducă pe calea desăvârșirii, trecându-le de hățișul egoismului, hidra cu multe capete, spre iubirea lui Hristos. Atunci când una dintre surori dă semne prea mari de evlavie pentru sfinția sa, părintele Nectarie o ceartă și îi explică astfel: “Eu, dragele mele, vă iubesc, nu fiindcă voi mă iubiți pe mine, ci fiindcă Îl iubiți pe Domnul nostru Iisus Hristos. (…) Iar iubirea ei pentru mine (Synglitikiei), ca iubire omenească, nu-mi încălzește inima, fiindcă este străină de iubirea pentru Hristos și nu-mi stă în puteri să nutresc în inimă două iubiri, una dumnezeiască și una omenească… Acest fel de iubire, când se îndreaptă doar spre o singură persoană, trezește în cealaltă, în cea iubită, ură. Iar când este reciprocă, trezește erosul. De aceea, în ceea ce privește iubirea pentru ceilalți, fie de același sex, fie nu, datori suntem mereu a cerceta dacă dragostea noastră izvorăște din legătura iubirii, adică a iubirii lui Hristos, sau dacă nu izvorăște din deplinătatea iubirii…” (scrisoare redactată de Sfântul Nectarie în 5 decembrie 1907).

Desigur, pe parcursul misiunii sale, Sfântul Nectarie este solicitat de diferite persoane sau colectivități să le ajute, atât material, cât și cu rugăciunea, înfăptuindu-se multe minuni. Una dintre cele mai cunoscute este aceea cu alungarea rechinilor, la rugămintea unui pescar din Eghina, prin binecuvântarea năvoadelor de pescuit. Dar Sfântul se întrista pe de o parte că oamenii așteaptă multe semne văzute de la Dumnezeu și nu se interesează de adevăratele virtuți, precum studiul temeinic al cărților duhovnicești, alungarea invidiei, a mâniei, nemulțumirii. De fiecare dată însă, când a fost solicitat, i-a ajutat pe toți. De multe ori a salvat tineri de la sinucidere, dându-le o speranță, un țel în viață, în momentele de cumpănă. Alteori a ajutat cu bani sau dăruind cărțile sale, al căror autor era, pe care le tipărise prin cheltuială proprie.

Nu se sfia să facă nicio muncă, inclusiv să curețe toalete sau să șteargă pe jos ca director de seminar, dacă era nevoie. Orice faptă bună o făcea în ascuns, deși de multe ori ea ieșea la iveală, provocând o spaimă sfântă în fața măreției sufletului său.

Niciodată nu primea laudele, considerând că nu face nimic de la sine, ci numai prin puterea și mila lui Hristos. S-a îngrijit îndeosebi de viitorii preoți, de educația morală a celor din vremea sa, dar și de tinerele fete. I-a iertat continuu pe toți cei care l-au prigonit, de orice rang ar fi fost. Din această cauză unii l-au considerat fricos, întrucât nu s-a apărat pe sine, în afara unor scrisori explicative sau cereri în legătură cu mănăstirea de la Eghina sau cu reabilitarea sa morală în Grecia – rămase fără niciun răspuns oficial binevoitor.

Abia după moartea sa, din anul 1920, mănăstirea este recunoscută oficial, iar la Eghina încep să vină din ce în ce mai mulți credincioși. Faima Sfântului, de taumaturg și izgonitor al demonilor, crește tot mai mult, iar moaștele sale sunt izvorâtoare de mir încă de la momentul trecerii sale la cele veșnice.

Canonizat, cu sfinte moaște, pomenit de Ortodoxie la 9 noiembrie, Sfântul Nectarie străjuiește și azi Grecia și întreaga lume, fiind unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți contemporani. Duhul său blând și smerit ne transmite, chiar și prin cartea scriitorului Hondropoulos, mesajul său spre răbdare și înaripare de dorul veșniciei, pe care să o petrecem împreună cu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin.

Mirela Șova