Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Cine e cel mai fericit om al Europei? Conferinta - Klaus Kenneth, la Bucuresti, 24 octombrie 2011

24 Octobre 2011, 22:44pm

Publié par Mirela

Klaus.JPG

 

Cine e cel mai fericit om al Europei?

Conferință – Klaus Kenneth, la București, 24 octombrie 2011

 

 

Poate mai greu decât a vorbi despre Dumnezeu oricui, în orice altă parte, este a vorbi despre Cel Ce Este, despre Hristos, chiar ortodocșilor români. Străbătuți de comunism până astăzi, rătăciți precum evreii în pustiu, în drumul spre Țara Făgăduinței, românii nu disting prea bine vocea lui Hristos din inima lor... Și e nevoie de oameni care să le aducă aminte. Desigur, în primul rând acest lucru îl face episcopul / preotul, în mod consacrat și de la sine înțeles. Dar prin preoția împărătească, orice persoană atinsă de har, care a gustat și a văzut că bun este Domnul (Psalmul 33), poate răspândi raze de lumină în jurul său, prin ființa sa și prin cuvintele sale.

Un motiv în plus pentru o asemenea întâlnire ar fi și faptul că... mulți români au obosit de cultul personalităților care s-au dovedit înșelătoare, promovate prin mass-media, de regulă. Manipulare, manipulare, un nou cuvânt de care parcă ne e frică.


3754755893_f3a0a265a7.jpg

 

Așadar, într-o seară de toamnă pașnică – 24 oct. 2011, orele 19:30 -, în amfiteatrul Spitalului Universitar București (Metrou Eroilor) s-au adunat oameni de toate vârstele, nu foarte mulți la număr, dar nici foarte puțini, din diverse medii sociale, care au auzit – fiecare din sursele sale – că d-l Klaus Kenneth a venit din nou în România și că se poate sta de vorbă cu d-lui la ceea ce se cheamă o conferință ieșită din tipare.

Nu exista un afiș tip și nici măcar un titlu al conferinței, dar nici nu a fost nevoie să existe un titlu, o tematică. Din fericire, am ajuns cu câteva minute înainte de a începe discuția propriu-zisă, la timp pentru a primi o îmbrățișare, un salut, o strângere de mână de la d-l Klaus, care s-a străduit în primul rând să dialogheze direct, fără translator, în engleză, germană, franceză, cu toți cei prezenți în sală, pe rând.

Alături de el, ca invitați, prof. univ. dr. Florin Tudose, medic psihiatru, șeful secției Psihiatrie a Spitalului Universitar din București și dr. Cristian Andrei, neuropsihiatru, publicist, protagonist TV, autor de carte cu tematică psihologică, colaborator pentru consiliere în domeniul relațiilor pe Internet cu sentimente.ro...


Conferinta-Klaus-Kenneth.JPG

 

Conferința nu a durat nici mai mult, nici mai puțin, decât a fost necesar. Printr-un feed-back firesc, se verifica în permanență pulsul sălii. Unul dintre participanți a sugerat tema conferinței: About love. Klaus a ținut cont de asta și așa s-a discutat despre dragoste și libertate.

Citez aproximativ, din cuvintele lui Klaus: Creștinul e un misionar al dragostei, nu prin cuvinte frumoase, ci prin ființă. Asta se ascunde în iubirea de vrăjmași. O asemenea idee nebună n-a avut decât Hristos. Unui om obișnuit nu i-ar fi putut veni așa o idee. Pentru mine, ăsta e semnul clar că Hristos e Fiul lui Dumnezeu. Mărturisirea Ortodoxiei se face, de fapt, prin Iubire. Iar Iubirea nu e impunere, obligație. Însuși Dumnezeu Și-a asumat riscul ca omul să-i întoarcă spatele, de când l-a creat. Pe mine asta m-a mișcat și m-a făcut să încerc, să fiu creștin: faptul că nu m-a obligat să fiu cu El. Eram sătul de guru, de manipulatori, de cei ce se pretindeau ca Hristos, înțelepți, învățători, fără să și fie cu adevărat, dar care te țineau subjugați. Iar Dumnezeu s-a lăsat provocat, mi-a vorbit, în cele din urmă.


La-conferinta.JPG

 

De fapt, Klaus a început prin a-și povesti viața pe scurt. Era să nu o facă, glumind: voi deja mi-ați citit cartea, deja știți tot, putem încheia discuția. E vorba de cartea despre căutarea vieții lui, cum a pornit de la catolicism, abuzat sexual, droguri, până la meditație transcedentală, yoga, Islam, hinduism, budism, magie neagră, confruntarea cu demonii... și iarăși creștinism, ortodox. Marcat de întâlnirea cu Maica Tereza și apoi cu părintele Sofronie de la Essex, Klaus își găsește liniștea sufletească abia cunoscându-L pe Hristos atât într-un mod cât se poate de real și direct, în spațiul eclesial și în inima sa, cât și prin intermediul celor aflați pe calea asemănării cu Dumnezeu, a transfigurării. Însetat de Adevăr, de Iubire, de Libertate, în pragul sinuciderii că nu le găsea, dorind să găsească neapărat o altă cale de a simți bucuria decât cea a drogurilor, Klaus este întâmpinat chiar de Domnul, Care îi spune 3 propoziții: ȚI-AM IERTAT TOTUL, NU TE TEME, ÎN NUMELE MEU, VEI FI TOT MAI PUTERNIC.

De atunci, Klaus crește în Hristos și răspândește dragoste. Ne-a mărturisit și cum se pregătește, înaintea fiecărei conferințe sau întâlniri cu oameni care doresc să-l vadă, să-l cunoască, să-l întrebe: se roagă până când simte harul coborându-se. Jovial, simplu, știind să asculte în aceeași măsură în care poate conversa, Klaus se autodeclară cu mult curaj CEL MAI FERICIT OM AL EUROPEI, începând cu anul 1986, de când a primit botezul ortodox.

 

Am fi dorit să întrebăm: așa, fără întrerupere? Pur și simplu? Da, fără întrerupere, ne răspunde instant. Fără stagnări și alte alea. Fără creștinism de tip bla-bla. Cu Hristos, permanent, într-un prezent continuu, așa cum ne spune Icoana lui Hristos, prin cuvintele încrustate în nimbul Său: Eu sunt Cel Ce sunt. Învățând să nu se prindă în mrejele înșelăciunii, antrenat în războiul nevăzut și sfătuit pe calea Rugăciunii Inimii de părintele Sofronie. Aspirând spre iubirea vrăjmașilor, după modelul Domnului.

Vreți un leac de frică, cu efect definitiv?, ne întreabă el. Este tocmai ce scrie pe icoana lui Hristos, Eu sunt Cel Ce Sunt. Dacă e așa, dacă ne aflăm mereu în prezentul lui Hristos, atunci gândesc așa: dacă Hristos îngăduie asta (care poate fi cancer, altă boală, orice, orice), atunci îmi va da putere și s-o duc. Și așa devii puternic, prin Hristos, cu El, în El. Frica e doar o bulă de săpun, creată artificial de Satana și menținută artificial de noi. Gândurile de frică încearcă să te scoată din prezentul alături de Hristos, să te proiecteze într-un viitor sumbru. E diavolesc așa. Tu întoarce-te la Hristos. Rămâi cu El, că toate fricile au fost biruite pe Golgota. Orice frică. Eu știu mai bine asta, de când am avut un pistol îndreptat spre mine. Dar nu m-a împușcat. Am avut o fracțiune de secundă la îndemână să cer ajutor și să-l primesc.

 

Klaus rostește cuvinte ca și cum dăltuiește în stâncă. Sunt atât de simple, încât și râzi, și plângi. E atât de ușor, dar atât de ușor și uităm. E nevoie ca să ne amintească cineva.

Invitații confirmă cuvintele sale: medicii psihiatri subscriu, prin cunoștințele lor, că nu există eliberare prin narcotice, prin substanțe, ci numai iubirea e calea spre libertate.

Dar... discuția alunecă și spre alt punct: poate fi mass-media o cale de reflectare a adevărului, a Ortodoxiei? Da, de ce nu – răspunde Klaus. Cu ajutorul celor care lucrează în domeniu, prin oamenii din medii universitare, academice, invitați în emisiuni, prin oameni credincioși. Doctorii invitați sunt mai sceptici... vorbind despre manipularea prin TV.

În primul rând, să ne amintim cum să ne rugăm, ne atrage atenția Klaus Kenneth. Apoi, fără extremisme. Și minunile se întâmplă.

 

Și gata. O răsuflare, cât să mai cadă niște frunze în părculețul spitalului, în jurul bisericuței din lemn. Autografe, primite pe cărțile lui Klaus apărute în limba română, la Editura Agnos. Poze, iar îmbrățișări, schimburi de e-mailuri, bucurie, zâmbete. În această seară liniștită văzduhul românesc a fost brăzdat de rugăciunile unui om venit de departe pentru că-i place la noi și de noi. De ce? Din mila lui Dumnezeu. Un elvețian cu fața suptă, cu părul albit, înalt, cu mâini mari, și cu inima și mai mare. Mulțumim, Klaus.


La-autograf.JPG

 

Vezi și: http://mirelasova.over-blog.com/article-25794422.html

 

Reporter: Mirela Șova


Commenter cet article