Diana Cristina Leuca - Poezii cu dedicatie, castigatoare!

Diana Cristina Leucă - locul I la secţiunea Poezie Laică,
concursul literar Doruri la Răsărit, ediţia a III-a
Poezii cu dedicaţie, câştigătoare la PE ARIPI DE DOR DOMNESC!


Sunt Diana Cristina Leucă, am 17 ani şi sunt elevă în clasa a 12-a, profil matematică-informatică la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" din Curtea de Argeş.

DETAŞARE

                                                         DIANA CRISTINA LEUCĂ

Valurile gândirii aprind sentimente,

Este iunie...

Un vânt de vară adie peste lanul de grâu,

Un om ascultă de departe glasul naturii,

Stă cu capul pe o stâncă.

Răceala statică aduce cu sine... dulcele romanţe

Corpul tronează mort fără reacţii...

...doar ochii trăiesc şi stând ascunşi, venerează eternitatea

„Mă gândeam... La nimic.”

Picioarele încâlcite par sa anunţe repetitiv mişcarea

Gândurile abstractizează nemurirea

Ironic voci râd, lovind liniştea, lovind corpul.

Privind o lume aglomerată... mintea îi e rece,

Ochii umezi trădează, umanul.

Deasupra se înalţă un înger,

într-o mână ţinând ofrandă... inima...

În faţă, stă un demon privind prin ochii săi,

Aripi cresc, trupuri se ridică

Aceleaşi voci... râd,

Umbre îl cuprind, strângându-i fiinţa

„Nefiinţă sunt şi îmi e singur gândul...”



Mulţumesc juriului şi celor care m-au votat pentru premiul acordat.

IDENTITATE TRANSPARENTĂ

                                                  DIANA CRISTINA LEUCĂ

Afara plouă liniştit,

Luna pare albă.

Faţa îşi imprimă conturul în geam

Linia transcendă ascendent lăsând suprafaţa împărţită în două

Obrazul pare pal, mat, formând o parte a portretului,

Susceptibil încearcă să privească în ochii săi..regasirea

În drum, în afara realităţii apar ramuri… peisajul lipsit de pastel

Astfel încercarea tinde spre eşec

Chipul familiar îşi crează ochii umbriţi,

Rămân calm aparent, în faţa figurii transparente,

Sudori reci se strâng pe frunte

Gândul încearcă să înece concretul,

Suferind aceeaşi transformare în planul vizibil al suprafeţei de abur

Ca o foaie albă… doi ochi par desenaţi, adânciţi în lumea lor

Un nas mic cu profil drept, tăiat, pare să sfideze perfecţiunea

În faţă uşor deviat…

Senzaţia de nedumerire, când chipul meu îmi zâmbeşte enigmatic,

Mă opun fără dreptul la apel,

Mirat, stagnat… zâmbesc fără să ştiu de ce…  

Tuturor vă dedic 4 dintre poeziile câştigătoare ale premiului special la Concursul Naţional de proză, poezie, pictură si reportaj „PE ARIPI DE DOR DOMNESC” organizat de Fundaţia „Petre Ionescu-Muscel” şi revista "Pietrele Doamnei" din Domneşti, jud Argeş.

IMATERIALITATE

                                                    DIANA CRISTINA LEUCĂ

Într-un orizont, în care trăim absent o viaţă paralelă,

Uşi greoaie se deschid urmate de drumuri

Eu tind să cred spre o realitate banală în care la un popas făcut ne blocăm

Stop… banda se taie.

Copii aleargă fericiţi jucându-se supravegheaţi

Idee greşită. Constat o replică absurdă însoţită de zâmbete căzute

O mână protectoare îi prinde cu căldură… şi se îndreaptă spre case.

Ciudat… în realitatea ce o dorim perfectă

Mai departe într-un colţ de bloc suspină lacrimi inocente,

Sunt trecut cu vederea, nevăzut de privirea ta,

… dar eu observ din umbră…

O ploaie acidă într-un cartier umbrit de pete

Acopăr o floare, dar stropii îmi trec prin mâna goală

Pata de culoare se strânge, se încovoaie, lăsând să curgă seva,

Mai culeg un suflet, încătuşându-l într-un colier multicolor

Depind de decizia ta, de ceea ce vei face în continuare,

Privind neputincios cum ţi se scurge viaţa din vene,

Figura ta ciudată descrie ură, frică

Tind spre perfecţiune, îmi laşi un gust amar…

Colierul meu are o bobiţă neagră.

Trec cu paşi mari, dar lenţi mai departe

Privesc cu ochii larg închişi o lume ce autodistuge puterea de cunoaştere,

Creez năframe, coliere absurde în care suflete stau

Trecând absent în lumea mea fără cuvinte… le eliberez,

Pe cer rămân doar nişte simple steluţe, imperfecte…

 

Rezultatele au fost anunţate pe 18 august 2009. Vă mulţumesc încă o dată pentru susţinere.

TRUPURI DEZGOLITE

                                                 DIANA CRISTINA LEUCĂ

O rază de soare străluceşte luminând un colţ de stradă

Trupuri fără chip păşesc îngândurate

Chipuri şterse, umbre de creion lăsăte pe o foaie,

Se deplasează alert, altele încet

Fiinţe ce se ascund sub veşminte trecătoare,

Simple haine prin care îşi ascund imperfecţiunea nereuşită

…sunt goi, acoperiţi de cârpe…

Feţe şterse zâmbitoare cu ochii adânciţi spre un scop irelevant

Lasă în urmă clipe, secunde  nesemnificative pentru alte personaje idealiste,

Gânduri goale se plimba fără trup

Şi minţi şterse înzorzonate cu podoabe nefolositoare

se ascund într-un trafic intens de cuvinte

...să nu para goale.

Un desen, un tablou antic pus inconştient în ploaie

Şi plâng culorile, se scurg…

Devin umbre sub nişte paşi, forme ciudate dezinvolte...

apar trecătoare, şterse…

absurde… sub raze de soare.


Autor: Diana Cristina Leucă