Concurent nr. 19 / Radu Haraga / sectiunea POEZIE RELIGIOASA
DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea POEZIE RELIGIOASĂ
Concurent nr. 19, Radu Haraga
E-mail: radu.haraga@ecolab.com
Website: www.recenzia.ro (365 de experimente verbale)
Metafizică divină
orbita asta care nu mai doare, noi vom reveni. Uniţi şi desfăcuţi, ca nişte sfori ce încă atârnă de păpuşi.
Iar când un soare strălucitor şi negru va-nlocui orbita cu trupul său funebru, noi vom pleca. Încet, fără un zgomot, ca o furtună gata oricând să dea în clocot.
Căci fizica e una, credinţa este alta, şi nu-s monezi asemeni, nici file dintr-o carte. Iar noi, duali şi netezi, plecaţi de mult din Yalta, naufragiem adesea-n cu totul altă parte.
Nu cerem îndurare, nici muritori să fim, căci legile de care toţi cei ca voi ascultă ne-ar îndoi pe dată, ne-ar cere să pierim, şi-ar trebui s-o facem fără o zarvă multă.
Noi vrem stabilitate, noi vrem din cupe multe să tot sorbim aleanul şi ce e-ascuns acolo, imaginaţi ce vreţi, deschideţi în tumulte cutiile ce cântă la nesfârşit un solo.
Dar ce se-ascunde oare în unda ta sonoră apropiindu-se cu zgomot de prăbuşită oră? oh, nu, pieirea-i prea devreme, nu ne chema acasă,
pentru-ncă-o-nghiţitură de viaţa ne mai lasă! |
Radu Haraga (Tema "Chemări") |
Drumul către Ierusalim
din a crede. Toate aceste fuioare de praf care urcă mereu, luând cu ele zdrenţele aromate şi cuiele mele.
Da, e o lume nebună de cap, pe unde falşi profeţi şi adevăraţi atei se preumblă, aş vrea să pariez înca o dată, zău, că peste mii de ani lumea va fi la fel de tălâmbă.
Mă opresc şi întreb- câte zile mai avem până la echinocţiu? De câte ori va trebui să ne-ntoarcem cu faţa spre soarele pârjolitor al stăpânirilor lumeşti?
Prea multe-ntrebări. Prea multe răspunsuri. aş putea toată istoria s-o rescriu în miliarde de variante, dar un singur lucru e cert - drumul către centrul lumii trece
numai prin sufletul tău. |
Radu Haraga (Tema "Chemări") |
Întoarcerea spre Ierusalim
O altă margine de sărit, acum plină de praf,
Un han uitat de drumeţi la marginea căii de mătase, O mână de fier într-un pumn de oase,
Doar douăzecişipatru de mătănii, fir cu fir înghiţite Printre alte foi de rugăciune între biblioteci răspândite,
O mie de-nţelesuri ce câţiva mai vorbesc În colţuri rotunjite de trecerile nesfârşite Ale alaiului ceresc
O coapsă din care şarpele nu încă, prigonit
De un tufiş în flăcări ce doarme izbucnit
Ce noapte de milenii, ce nesfârşite denii,
Cu toate astea-n tolbă pribeagul drumul vede
Şi totuşi nu se-ncumetă să-nceapă pacea verde. |
Radu Haraga (Tema "Chemări") |