Concurent nr. 5 / Cristina Gabriela Nemes / Sectiunea ESEU

11.06.2009

DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea ESEU

Concurent nr. 5, prof. doctorand Cristina Gabriela Nemeş, din Bălan, jud. Harghita.

Motto: "Dumnezeu a scris în lume

drumul pe care fiecare om trebuie să

meargă.Trebuie numai să citești ce a

scris El pentru tine."

(Paulo Coelho)

Prețul succesului

„Viața, încă de la început și până la sfârșit, înseamnă luptă. Orice luptă presupune o victorie ori înfrângere. Gustul amar ori dulce care rămâne este cel care ne oferă liniște interioară și o anume siguranță. Acest lucru face parte din condiția umană, căci observăm încă din perioada copilăriei cum un copil luptă pentru terenul de joacă ori pentru o jucărie, un adolescent luptă pentru iubirea sa, un student luptă pentru ideile sale. Am putea merge mai departe și vom vedea că de fapt întreaga noastră viață este o luptă: deseori suntem puși în situația de a lupta pentru un examen, pentru căsnicie, pentru ideile noastre, pentru locul de muncă, pentru carieră, pentru viață. Fiecare luptă nu poate sfârși decât printr-o victorie ori printr-o înfrângere. Depinde de cât suntem dispuși să oferim și, de ce să nu recunoaștem, fiecare mic succes are un preț al său.

Se spune că în viață omul nu poate avea totul. Eu cred că da!..... poate avea totul, doar că trebuie să existe un echilibru în ceea ce ne dorim și cât ne dorim.

Important este faptul de a ne asuma un anumit risc: de a oferi un anumit preț.

Acest preț ne oferă acea liniște interioară tânjită de fiecare. Însăși viața este un mare dar oferit omului, iar opțiunile pe care fiecare om le face în viață nu sunt nimic altceva decât certitudinea luptei noastre pentru a obține ceea ce ne dorim, despre ceea ce credem că ne oferă bucurie, liniște și fericire."

Cu aceste cuvinte, Victoria își întâmpina copii și nepoții, care veneau în vizită deseori. Marea ei fericire era atunci când toată familia era împreună, doar atunci se oglindea în ochii adolescentini ai nepoților ei. Știa neliniștile, întrebările ori problemele acestora, căci și ea trecuse prin ele. Mai știa că toate sfaturile ei vor trece pe lângă ei, căci de fapt firea rebelă, adolescentină, este dispusă să lupte pentru idealurile firești vârstei.

- Lasă-i că vor învăța din greșeli, însăși viața îi va învăța ceea ce trebuie să facă și cum să facă. Acum,să se bucure de viața, că sunt sănătoși și au atâtea planuri!....

Așa spunea Victoria, zâmbind, bucuroasă că-și vedea copii. Doamne, ce mai trece viața.... copii mei au acum copii, ce și-ar putea dori mai mult un om?

Slăbiciunea ei era însă nepoata cea mică, care-i și purta numele. Fruntea înaltă, ochii albaștrii, pătrunzători, uneori melancolici, îi aduceau aminte de ea. Firea Victoriței îi amintește de firea ei, luptătoare, de a obține ceea ce-și dorește în viață.

De aceea pentru Victorița, bunica ei era punct de reper, dovada vie a unei femei care a reușit în viață. Chipul luminos, liniștit, uneori radios, era dovada vie că aflase secretul fericirii. De aceea, socoti că, singure fiind, era momentul să o întrebe ceea ce de multă vreme dorea să afle.

Apropiindu-se de bunica ei, se așeză lângă ea. Aceasta îi zâmbise.

-Vino lângă mine, draga mea! Și așteptă răbdătoare ca Victorița să-și deschidă sufletul.

-Bunico, când te afli în fața unei probleme, cum știi că ai făcut ceea ce trebuia?

-Simplu, draga mea. Există ceva care te îndeamnă să faci ceea ce trebuie să faci. Dacă ai procedat corect, inima ta va rămâne liniștită.Tot ceea ce vrei să faci, să faci cu certitudinea lucrului bine făcut. Conștiința este cea care îți va dicta cum trebuie să procedezi.

-Și cum voi știi dacă ceea ce-am făcut, am făcut bine?

-Întotdeauna să-ți asculți inima, copila mea. Ea îți va spune ceea ce trebuie să faci, pe ce cale trebuie să mergi în viață, ori cine va fi alesul inimii tale. Niciodată să nu te minți singură ori să accepți compromisuri. Să-ți cunoști limitele dar, niciodată să nu te mulțumești cu puțin, e bine să fii pretențioasă, în primul rând, cu tine însuți.

Copila zâmbi dulce, afirmativ, gândindu-se la toate planurile de viitor pentru care avea să lupte.

-Vezi tu, copila mea, viața nu este ușoară și nu va fi presărată doar cu victorii. Uneori este bine să cunoști și gustul amar al înfrângerii. Așa vei cunoaște, în primul rând că ești om, apoi, fiecare lecție de viață va fi o treaptă pentru tine. Omul învață foarte multe atunci când greșește! Din micile greșeli poți obține marile victorii! Să ai grijă însă ca aceste victorii să nu le transformi în greșeli!.... și când spun asta mă gândesc că este bine ca în viață omul să nu uite niciodată de unde a plecat și cu ce a plecat! Așa, întotdeauna vei știi să prețuiești cu adevărat succesul, reușita, ceea ce ai.

Omul cu adevărat învingător este cel care supraviețuiește, în orice context al vieții sale, care practic "prinde acel tren" ce nu trece prin gară decât o singură dată! Cine își mai aduce aminte de cel care a câștigat o singură bătălie? Important este,ca în fiecare zi, în viața de zi cu zi, să ai o mică bătălie câștigată. Oricât de ocupată ai fi, la un moment dat, luptă cu timpul de va fi nevoie și câștigă-l de partea ta, învață să fii deasupra timpului așa încât tu să fii regina lui. Să ai un timp al tău, pentru tine, în care să evadezi din toate problemele. Vei vedea cât de important este acest lucru, la momentul potrivit!

Copila privi spre bunica ei admirativ. Își dorea să fie ca ea, să ajungă un om de succes, să facă ceva extraordinar cu viața ei, în viața ei.Avea atâtea vise, adolescentă fiind, vedea bine că este atât de important să ai un reper în viață, un model care să te inspire, care să te moralizeze, atunci când dai greș, cu alte cuvinte, să ai pe cineva care să te învețe!....

- Însă nu este o regulă general valabilă, draga mea, zise zâmbind bunica ei.

Fiecare om are viața lui, aspirațiile lui, puterile, voința de a merge mai departe și de ce nu, un drum al său, diferit de al celorlalți oameni. Personalitatea, modul de gândire, toate darurile spirituale care-l înzestrează, atât de frumos și de elegant, sunt ceea ce-l fac biruitor. De aceea este bine ca omul să se cunoască pe sine, să conștientizeze ceea ce are și să valorifice, să investească responsabil, în tot ceea ce face. Având acea putere anticipatoare, va știi când să continue și când să se oprească.

Viața este precum o carte al cărui autor este omul. Fiecare filă scrisă, nu va putea fi corectată ori anulată. Este bine ca fiecare să aleagă cu grijă titlul, este foarte important. Fiecare poveste are tâlcul și frumusețea ei, depinde însă de om dacă o va însufleți sau nu.

- Așa copila mea, viața nu are decât o simplă regulă: să fii corect cu tine însuți și cu ceilalți. Toate celelalte vor veni de la sine, dar tu trebuie să apreciezi corect totul. Atunci vei vedea că nu este greu nimic.

Victorița zâmbi și mulțumi bunicii sale pe care o vedea ca pe o zână venită dintr-o poveste, anume pentru ea. Viața, dintr-o dată, nu i se mai părea complicată ori o nebuloasă gata să o înghită. Îi veni în minte proverbul, atât de real și de actual: "cine nu are un bătrân să-l cumpere". Ea avea unul, de preț, care va dăinui veșnic în amintirea ei.

Cristina Gabriela Nemeş (tema "Cuibar de lumină")

DEZRĂDĂCINAȚII

„Bunicilor mei"....

Uneori, în clipele cele mai grele din viața mea, mă gândesc că, dacă aș avea puterea să întorc timpul înapoi, cu siguranță, aș alege perioada copilăriei. Iar când mă gândesc la această perioadă, nu pot să nu fac legătura cu locurile dragi mie. Așadar, simt nevoia să fac o destăinuire dragă sufletului meu: uneori simt chemarea unui timp anume și a unui loc anume, ambele legate de fabulos, de acel mister care se cere a nu fi dezlegat, ci mai degrabă,contemplat... așa, cu privirea, mintea și sufletul adultului de azi.

Mărturisesc că există un asemenea loc, mirific care mi-a marcat practic perioada copilăriei, anume, o comună de lângă Tg. Mureș, Pogăceaua. Este locul de care, mai mult ca oricând tânjesc, precum sufletul dorește acea liniște și împăcare cu sine și cu ceilalți, cu întreg universul, cu divinitatea. Venind aici, mă regăsesc și recapăt acea conștiință de sine, împăcată, ori cu siguranța că pot merge mai departe, prin agitația marelui oraș și, cu toate acestea, să pot vedea pomii care-și scutură frunzele ingălbenite, formând un covor prețios, cerul, atât de senin, ori o mică buburuză care anunță o toamnă mai lungă... după spusele bunicii mele! Ce are deosebit acest loc? Este un loc ca oricare altul, o comună cu primărie, cu post de poliție, cu biserică creștină, cu oficiu poștal, cu grădiniță și o școală primară, cu o casă de cultură și chiar cu o moară de măcinat făina. Dealurile care o înconjoară, verdeața , ciripitul păsărelelor și slujbele ținute la biserică, mersul la stâna de lângă comună, cinematograful unde rulau filmele dragi mie, toate acestea le revăd parcă aievea...

Îmi aduc aminte de afirmația lui Creangă "...hai mai bine despre copilărie să vorbim că ea este nevinovată și plină de minunății"..., iar aceste minunății, strânse în copilărie, undeva în suflețelul mic de copil, se revarsă, asemeni unui izvor limpede și cristalin, peste deșertul din viața mea. Refugiul în copilărie nu înseamnă nimic altceva decât dorul după frumusețe, armonie, liniște și bucurie.

Viața este precum o carte scrisă de către cineva atât de înțelept încât toate se potrivesc la un moment dat, drumul fiecăruia este trasat, noi trebuie doar "să știm" să citim ceea ce ni se potrivește, mai mult să avem forța de a alege mereu, responsabil și liber. Iar la un moment dat, în viața noastră ni se face dor de a reciti un anumit capitol al vieții noastre, ori anumite pasaje mai dragi, să le recitim cu ochii minții... iar tu, dragă cititorule, te zăresc undeva, fie intr-un mare oraș, fie intr-un sat, cum rasfoiești această carte și cauți, împreună cu mine, un anumit capitol, anume când eram copii. Iar copil fiind, nu mă pot gândi la neajunsurile vieții, la greutățile pe care le întâmpinau părinții ori bunicii mei,ori la perioada omunismului... nu, gândul meu se îndreaptă cu admirație și recunoștință la bunicii mei, la părinții, frații și persoanele deosebite pe care le-am întâlnit în viața mea, cuvinte sfinte precum: Dumnezeu, biserica din sat, rugăciunea și clopotul care chema oamenii la slujbă, mama, datină, sărbătorile de Crăciun și Paște, obiceiuri și tradiții, omenia și simplitatea omului de la țară, credința și ospitalitatea ardeleanului.... toate aceste minunății constituie un capitol la care deseori mă opresc, cu drag și, știu bine că și tu, dragă cititorule, procedezi la fel.

Cred cu tărie că această perioadă poate fi sursă de energie interioară, sprijin și întărire în alegerile pe care le facem în viață, punct de reper, atunci când vorbim de valorile spirituale românești.

Orașul, ancorat profund în material, trăiește drama sufocării, a preocupărilor mărunte dar care au primit o importanță mult prea mare, cred eu, în raport cu ceea ce ar trebui sa fie în centrul preocupărilor noastre. Bunăoară, prima rugăciune pe care mi-a spus-o bunica, mânuța mea care căuta protector mâna bunicii mele când mergeam la biserica din sat, icoanele din biserică... au rămas atât de vii în memoria și sufletul meu, încât, dacă închid ochii, parcă o revăd pe bunica mea stând în genunchi rugându-se pentru copii și nepoții ei. Iar după slujbă urma un moment fericit, cu adevărat fericit și neprețuit, când cei șapte copii veneau acasă și luam masa in grădină, împreună cu nepoții... toată bogăția din lumea aceasta nu poate cumpăra un astfel de moment!

Șezătorile și sărbătorile au fost clipe unice... da, căci atunci pășeam cu adevărat în lumea poveștilor unde totul era posibil iar binele învingea răul. Atunci am învățat că poți fi fericit în viață doar dacă ai o inimă bună, că tot aurul din lume nu poate cumpăra ... o clipă de liniște, de armonie, de iubire, că poți obține totul - funcții și onoruri - iar dacă nu ești om de omenie, la nimic nu-ți folosesc!

Da, pot spune cu adevărat că, dacă aș putea întoarce timpul, fie și pentru o clipă, aș dori să fiu în casa bunicilor mei dragi, care nu mai sunt de multă vreme..., mi-aș dori să o revăd pe bunica care trebăluia tot timpul, fie în casă, fie în curtea casei, ori în grădină, să mai pot merge la întorsul și strânsul fânului, să-i simt parfumul, cel mai scump din lumea aceasta, să aud Mureșul curgând și să aud păsările ciripind în frăgarul cel mare și stufos....

Da, doresc să retrăiesc acele clipe unice pentru că acestea îmi dau puterea de a merge mai departe, de a trăi în această lume atât de ancorată, parcă mai mult ca niciodată, în materie, loc unde parcă nu mai există timp pentru nimic durabil care să aducă bucurie interioară. În această lume unde parcă nu mai există fericire, morală, bucurie, iubire, toleranță.... există insă ceva, ce are un preț al său - banul!.... dar, oare poate cumpăra toate acestea?

Cristina Gabriela Nemeş (tema "Cuibar de lumină")

Organizator: Prof. Religie Mirela Șova