Vamesul si fariseul

Vameşul şi fariseul

S-a întâmplat odată că doi, spre închinare,

Au mers tăcuţi la templu şi-n gând au zis aşa:

- Mărire Ție, Doamne, că nu sunt ca oricare,

Nu-s hoţ, nedrept sau altfel, nu-s păcătos sadea.

Nici măcar ca acesta nu sunt, ce vameş este,

De-l ştie toată lumea cât rău a săvârşit;

Postesc, dau zeciuială, că, de, legea e lege!

Deci pentru toate, Doamne, sunt foarte mulţumit!

Să fie rugăciune aceste gânduri scurte?

Or fi... căci fariseul trufaş aşa credea;

Departe, acel vameş, plin de suspine mute,

Nici capul, nici privirea, smerit, nu-şi înălţa.

O rugă-avea într-însul, aminte luând la sine:

- Dă-mi mila Ta cea mare, Stăpâne, c-am greşit,

Păcatul mă doboară - Tu ştii asta prea bine...

Ei... Și-a plecat acela acasă-nţelepțit!...

Smerenia înalţă, mândria ne coboară,

Căci păcătoşi cu toţii suntem, faţă de Cer...

Umbreşte-ne cu mila, cădem la tine iară,

O, Doamne şi Stăpâne, al nostru Dumnezeu!




Autor: Prof. Religie Mirela Șova