Convorbire

Convorbire

Un melc se plimba încolo și-ncoace,

În timp ce noi vorbeam, pândind cum timpul tace.

Când o îngrijorare, o cută îmi aduse:

Căci melcul din grădină prea sprinten îmi păruse.

Desprinse din vecie, secunde minunate

Se derulau cuminte, cât noi vorbeam de toate.

Nu mai știam de-i vară, de-i seară ori de-i ploaie,

Aș fi vorbit întruna, cu tine, tot vioaie.

Și totuși, trebuit-a să îmi iau bun rămas,

Iar melcul revenit-a la mersul lui, la pas.

Rămâne amintirea secundelor cu tine.

Uitat-am ce vorbisem... Doar cât era de bine.

(Mirela Șova)