Psalmii 101 - 104

Psalmul  101

Doamne, auzi-mă, că-s la rugă

Şi strigarea mea să Îţi ajungă!

Nu-Ţi întoarce faţa de la mine,

Când sunt necăjit şi vin spre Tine!

În oricare zi Te voi chema,

Să-mi asculţi cum plânge inima.

Că-s foarte mâhnit, rănit, uitat,

Trupul meu, sufletul s-au uscat...

Nici mâncare nu mi-a trebuit,

Atâta de tare m-am mâhnit.

Ca un pelican dus în pustiu

Eu am suspinat până-n târziu.

Nopţile, somnul mă ocoleşte,

Inima nu mi se potoleşte.

Ca o bufniţă stau şi mă-nchin,

Ţie, Doamne, -n picur de suspin!

Doar de rău, vrăjmaşii m-au vorbit,

Iar prietenii... m-au părăsit.

Lacrimi am băut în loc de apă,

Iar durerea în inimă-mi sapă.

M-ai certat, o, Doamne, m-ai certat,

Eu m-am înălţat, Tu m-ai surpat!

M-am uscat ca iarba-n zi de vară,

M-am făcut ca o umbră de seară.

Dar Tu, Doamne, veşnic dăinuieşti.

Vremea este ca să miluieşti;

Scoală-Te, să ocroteşti Sionul,

Tu eşti Domnul şi Mântuitorul!

Te vei arăta pe Munte Sfânt,

Se va teme întregul pământ;

Împăraţii se vor închina

Când vedea-vor strălucirea Ta!

Domnul n-a uitat pe cei smeriţi,

Nu sunt, pentru El, dispreţuiţi;

Ci din cer priveşte şi aude,

Vine să dezlege dureri multe.

Vine să vestească din Sion

Cum să se închine orice om;

Atunci se vor strânge neamuri toate,

Ca să Îi slujească, cu dreptate.

Deci eu L-am rugat pe Dumnezeu:

- Spune-mi, când este sfârşitul meu?

Nu mă lua la jumătatea vieţii,

Cu puterea Ta, să mă mai ţii!

Tu eşti Cel ce a făcut pământul,

Tu ai dat cerului începutul;

Cerul şi pământul se vor trece,

Dar Tu vei rămâne-n veci de veci.

Toate se-nvechesc precum o haină

Şi le vei schimba, în mare taină.

Tu Acelaşi eşti, la fel rămâi,

Veşnic pe poporul Tău mângâi!

Psalmul  102

Binecuvintează, suflete al meu,

Pe Domnul din ceruri, Domnul Dumnezeu!

Binecuvântaţi-I Numele cel Sfânt,

Nu-L uitaţi pe Domnul, bine v-a făcut!

...Cel ce curăţeşte de fărădelege,

Cel ce toată boala poate s-o dezlege,

Cel ce izbăveşte pe oameni din moarte,

Cel ce dă cunună plină de dreptate.

...Cel ce are milă şi-ndurări nespuse,

Cel ce dă de toate, bunătăţi de sus,

Cel ce-ntinereşte sufletul mâhnit,

Cel ce miluieşte pe nedreptăţit.

Către Moise, Domnul, voia Îşi arată

Şi răbdarea multă, mila Sa-ndurată.

Nu după păcate El ne răsplăteşte,

Cu a Sa mânie, El, nu Se iuţeşte!

Mila Sa e mare, de-aici pân' la cer,

Dăruită celor ce se tem de El.

Iar fărădelegea e dusă departe,

Pe cei ce Îl roagă, de El nu-i desparte.

Domnul miluieşte, ca tatăl pe fii,

Pe a Sa zidire, pe ai Săi copii;

Omul e ca iarba, creşte şi-nfloreşte,

Dar când bate vântul, el se veştejeşte.

Numai mila n-are capăt, pe vecie,

Mila către omul cu credincioşie,

Mila şi dreptatea către fii, nepoţi,

Dacă ei sunt vrednici - dată pentru toţi -

Pentru cei ce-n suflet au ca amintire

Porunca cea sfântă, spre îndeplinire;

Domnul pregăteşte tron de-mpărăţire,

Sus, în cer, Stăpânul peste omenire.

Binecuvântaţi-L, îngeri virtuoşi,

Binecuvântaţi-L, sfinţi şi cuvioşi,

Binecuvântaţi-L, cei ce voia-I faceţi,

Toate, toţi, pe Domnul, binecuvântaţi-L!

Iară în tot locul, ca şi în tot ceasul,

Suflete, pe Domnul, binecuvântează-L!

Psalmul  103

Binecuvintează, suflete al meu,

Cu râvnire mare, pe-al tău Dumnezeu!

Pe Cel ce-Şi arată slava Sa în lume,

Căruia zidirea mărirea Îi spune.

El în strălucire este îmbrăcat,

Lumina-i o haină, pentru Împărat;

Cerul Îi e casă, Se suie pe nori,

Domnul Se preumblă-n cele patru zări.

Îngerilor, tainic, le dai strălucire,

Din a Ta putere, harul de slujire,

Tu eşti Ziditorul a toate ce sunt,

Tu ai făcut ceruri, ape şi pământ!

Şi Tu le-ai pus lege, care nu se trece,

Pe care-o urmează, Ţie să se plece;

Văi şi munţi în lume, înălţimi şi ape,

Date pentru fiare, ca să se adape;

Ploi pentru natură, ca să o hrănească,

Iarbă şi verdeaţă, -n belşug să rodească;

Omul pâine face şi vin pentru sine,

Să se veselească, să îi fie bine.

Toate sunt gândite de Cel înţelept,

Ca să folosească într-un chip prea drept:

Pasărea-şi găseşte cuib şi adăpost

În cedrii din munte şi în chiparos.

Cerbii la-nălţime urcă, la odihnă,

Iepurii, pe stâncă, au puţină tihnă.

Soarele şi luna sunt cu rânduială,

Pentru zi şi noapte, pentru vremuială.

Noaptea, -n întuneric, fiarele pădurii

Ies ca să îşi afle ceva de-ale gurii,

Mugesc către Domnul, să le dea mâncare,

Ca să vieţuiască, astfel, fiecare.

Iară dimineaţa soarele răsare,

Fiarele se culcă, în îndestulare.

Omul doar atuncea iese să lucreze,

Încât până seara tot la muncă este.

Doamne, cât de mare Te arăţi în faptă,

Prin înţelepciunea Ta cea preaînaltă!

Ai umplut pământul de zidirea Ta,

De vieţuitoare plină e lumea!

Câte sunt în mare, târâtoare, peşti,

Strigă către Tine, ca să le hrăneşti.

Dacă-Ţi deschizi mâna, cu darul bogat,

Toate ce Te cheamă, Tu le-ai săturat.

Dar de-Ţi întorci Faţa, se vor tulbura,

Vor pieri cu toate, viaţa le vei lua.

Când Îţi trimiţi Duhul, totul se zideşte,

Cu a Ta putere, lumea se-nnoieşte!

Slavă pe vecie Domnului cel Sfânt,

Să se veselească de ce a făcut;

Cel ce dă cutremur prin a Sa privire,

Atingând un munte, dă lavă-n ţâşnire!

Îţi voi cânta, Doamne, toată viaţa mea,

Cât mai am suflare, eu Îţi voi cânta;

Ca să-Ți placă, Doamne, cuvintele mele,

Eu cu veselie le-oi grăi pe ele!

Piară păcătoşii, ca să nu mai fie,

Să nu ne mai strice nicio bucurie.

Binecuvintează, suflete al meu,

Binecuvintează pe-al tău Dumnezeu!

Psalmul  104

Lăudaţi pe Dumnezeu

Şi chemaţi numele Său!

Vestiţi-L între popoare,

Vestiţi-I a Sa lucrare!

Cântaţi-I şi-L lăudaţi,

De minuni vă bucuraţi,

Lăudaţi Numele Sfânt,

Multă bucurie-având!

Căutaţi pe Dumnezeu,

Să-I priviţi Faţa, mereu;

Aduceţi-vă aminte

De minunile Lui sfinte!

El făcut-a jurământ,

Promiţând sfântul pământ,

Canaan, lui Avraam

Şi urmaşilor, în neam.

Veşnic Şi-a adus aminte

De cuvintele Lui sfinte.

A dorit să împlinească

Promisiunea Sa cerească!

N-a lăsat alte popoare

Ca să facă strâmtorare

Neamului lui Israel,

Ci l-a ocrotit pe el.

El l-a trimis pe Iosif,

Evreul smerit la chip,

Să ajungă în Egipt,

Închis, apoi slobozit.

Iosif a ajuns stăpân

Peste grâu şi peste fân;

Apoi i-a primit pe fraţi,

În Egipt i-a ajutat.

Şi foarte s-a înmulţit

Poporul Lui în Egipt.

Localnicii l-au urât,

Că s-a întărit prea mult.

Moise, Aaron au făcut

Minuni, semn nemaivăzut,

Pentru a îndupleca

Lui faraon, inima.

Cu puterea Domnului,

În ţara Egiptului,

Întuneric s-a lăsat,

Pe El L-au întărâtat...

Apa devenit-a sânge,

Încât egipteanul plânge;

Peştii au murit în apă,

De broaşte, nimeni nu scapă.

A venit muscă câinească,

Grindină, să-i pedepsească;

Pomii pierdutu-şi-au roada,

Le-a bătut via, livada.

Omizi şi lăcuste vin

Să dea în Egipt suspin.

Iarba toată au mâncat-o,

Ţara pustie-au lăsat-o.

Iară în cele din urmă

A fost vai şi-amar de mumă:

Căci întâii lor născuţi...

Într-o noapte-au fost pierduţi!

Doar atunci au fost lăsaţi

Evreii, şi-ndepărtaţi

Din ţara Egiptului,

Cu darul argintului.

Bogăţii multe-au primit,

Doar să plece din ţinut!

Domnul i-a scos din Egipt,

Înaintea lor fiind.

El le-a dat nor de răcoare,

Să-i ferească de dogoare;

Noaptea le-a dat foc nestins,

Ocrotindu-i chiar şi-n vis!

A cernut evreilor

Prepeliţe dintr-un nor,

Pâine şi apă din stâncă,

Mila Lui să le ajungă.

Domnul Şi-a adus aminte

De cuvintele Lui sfinte,

A dorit să împlinească

Promisiunea Sa cerească!

Şi-a dus poporul sfânt,

În acel promis pământ;

Le-a supus alte popoare,

Ce nu-I dădeau închinare.

Şi-a cerut poporului

Să păzească legea Lui!

Pentru a lectura Psalmii următori, dați click aici!

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Psalmii in versuri

Mirela Șova