Sfintele Moaste de la manastire

Sfintele Moaşte de la mânăstire




    „După deşteptare, încercarea de a cânta în surdină Hristos a înviat, fusese brutal reprimată de gardieni. Acum însă, la prânz, ne dau pace şi din câte un colţ, de sus unde suntem cocoţaţi auzim, ca din văi, de colo, de dincolo, câte o îngânare de cântec şi reluăm şi noi, şuşotind.
     Creştinismul respingând frica şi prostia, păcate groaznice, nu poate decât aproba aforisme ca acestea:
     Activitatea duce la mai multe împliniri decât prudenţa. (Vauvenargues);
     Mai bine să te înşeli decât să nu faci nimic. (Goebbels);
     Cine nu riscă, pierde totul. (Fouché)
     Iar întrebării Ce să facem? şi răspunsului (implicat în citatele de mai sus): Trebuie să facem ceva, le stă în faţă fraza lui Yves Guyot:
     Primul lucru pe care trebuie să-l facem e să nu facem prostii." (Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii")
    
O femeie credincioasă a mers împreună cu familia la o mânăstire din Moldova. Orice mânăstire e ca o gură de Rai, împrospătând, vindecând, liniştind sufletele.
    
Cu evlavie, familia s-a închinat în biserica mânăstirii. Acolo se afla şi o raclă frumos ornamentată, cu Sfinte Moaşte. Femeia se gândi: „Nu e scris pe nicăieri ce Sfinte Moaşte se află aici... Probabil că sunt Moaşte de la Sfinţi martirizaţi în vechime..." Ieşind din biserică, familia s-a întâlnit cu nişte prieteni, veniţi şi ei la mânăstire. Unul dintre ei a răspuns, fără să ştie, la întrebarea pe care şi-o pusese femeia în biserică:
     - Moaştele din mânăstire sunt din vremea comunismului. Ştiaţi? Sunt din groapa comună pentru morţi, de la Aiud. Nu se ştie exact numele Sfinţilor acelora...
     Cutremurată, femeia se închină încă o dată la racla Moaştelor Sfinţilor Români...
    
Timpul acesta al nostru, post-revoluţie decembristă, trece, curge din sânge de martiri. Privirile lor au depăşit gratiile oricăror închisori comuniste, au licărit în adâncul temniţei şi al mizeriei umane, au fost aţintite spre Hristos. Nu ne putem uita cunoscuţii şi necunoscuţii eroi, Sfinţi ai neamului, al căror elan sufletesc a înmugurit în mucezeala interdicţiei, rupând barierele omeneşti sau / şi diavoleşti. Iar îndemnul lor pentru noi este: să fim creştini, să se vadă din faptele noastre că suntem astfel! Veşnica lor pomenire!

    

Autor: Prof. Religie Mirela Șova