Sfanta Treime

Sfânta Treime

   Mereu m-am întrebat, când eram mică, de ce Dumnezeu e reprezentat în aceeaşi icoană ca un Bătrân cu o coroană în formă de triunghi, apoi ca un Tânăr cu o cruce mare şi ca un Porumbel luminos... Studiind la Facultatea de Teologie Ortodoxă, am aprofundat înţelesul dogmei Sfintei Treimi, însă Taina a rămas Taină, în faţa Realităţii Supreme, ca şi în faţa icoanei.

   Printre cele mai frumoase cuvinte despre Sfânta Treime, am întâlnit scrieri ale Părintelui Dumitru Stăniloae, bazate pe cugetările pline de Duh ale Sfinţilor Părinţi, din care extrag următoarele, spre folosul tuturor:
   

 
   „Plenitudinea existenţei, proprie fiinţei divine, plenitudine de care ţine şi bucuria şi fericirea deplină care nu poate avea decât forma de subiectivitate pură, nu poate fi trăită de un singur eu. Bucuria de unul singur nu e bucurie deplină, deci nicio plenitudine de existenţă. Iar bucuria de existenţa comunicată de un eu altui eu, trebuie să fie în cel ce o primeşte tot aşa de deplină ca şi în cel ce o dăruieşte. Deci şi plenitudinea de existenţă. Dar aceasta înseamnă dăruirea de sine a unui eu altui eu, nu numai o dăruire a ceva de sine, sau din bunurile sale. (...) Tatăl pune pe Fiu în veci în existenţă, prin dăruirea integrală a Sa, iar Fiul afirmă pe Tatăl din veci continuu ca Tată, prin faptul că Se acceptă ca pus în existenţă de Tatăl, prin faptul că Se dăruieşte Tatălui ca Fiu. (...)
   Dar nici această doime reală, care e în acelaşi timp o unitate dialogică, bazată pe unitatea de fiinţă, nu e suficientă. (...) Comuniunea în doi nu deschide întregul orizont implicat în existenţă. Cei doi nu numai se deschid unul altuia, ci se şi închid. Celălalt devine nu numai o fereastră, ci şi un zid pentru mine. Cei doi nu pot trăi numai din ei doi. Ei trebuie să aibă conştiinţa unui orizont care se întinde dincolo de ei, dar în legătură cu amândoi. Iar acest orizont nu poate fi constituit de un obiect sau de o lume de obiecte. Aceasta nu-i scoate din monotonia unei vederi restrânse, sau a unei singurătăţi în doi. Numai al treilea subiect îi scoate din neîntrerupta lor singurătate în doi, numai un al treilea subiect care poate fi şi el un partener de comuniune şi nu stă pasiv în faţa lor, ca obiectul.
   Dacă eul fără nicio relaţie poate fi reprezentat ca un punct, iar relaţia între două subiecte, ca o linie ce leagă un punct cu altul, relaţia lor cu al treilea poate fi reprezentată ca o suprafaţă, care cuprinde în interiorul ei totul, mai precis ca un triunghi. Intenţionalitatea aceasta e realizată în comuniunea treimică divină. (...)
Numai existenţa unui al treilea în Dumnezeu explică crearea unei lumi numeroase de eu-ri şi ridicarea lor la nivelul de parteneri îndumnezeiţi ai Tatălui şi ai Fiului în iubire, prin Duhul Sfânt, egal cu Ei."
(din „Iubirea creştină", Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii nesfârşiţi! Amin. 
 

    

Autor: Prof. Religie Mirela Șova