Despre foamea omului de sens, cu Viktor Frankl

Despre foamea omului de sens, cu Viktor Frankl

Supraviețuind lagărelor de concentrare de la Auchwitz, Dachau, Viktor Frankl (1905-1997) a reușit să-și pună la punct o viziune psihoterapeutică nouă, numită logoterapie (terapia prin căutarea sensului concret al vieții pacienților), viziune considerată comparabilă ca impact cu cea a lui Freud. Deja multe persoane au beneficiat de această terapie, care combate cu succes inclusiv tentația suicidului.

+++

Experiența vieții de lagăr ne arată că omul are șansa de a face ceva. Au fost suficient de multe exemple, unele chiar de eroism, care au dovedit că indiferența poate fi depășită și iritabilitatea poate fi suprimată. Omul poate păstra o rămășiță de libertate spirituală, de independență în gândire chiar și în astfel de condiții groaznice de stres psihic și fizic.

Noi, cei care am trăit în lagărele de concentrare, ne amintim de aceia care treceau din baracă în baracă, mângâindu-i pe ceilalți, dăruindu-le ultima lor îmbucătură de pâine. Vor fi fost puțini la număr, dar ei ne dau îndeajuns de multe dovezi că omului i se poate lua totul, mai puțin un lucru: ultima dintre libertățile umane – respectiv aceea de a-și alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-și alege propriul mod de a fi.

Și întotdeauna trebuiau făcute alegeri. Fiecare zi, fiecare ceas ne ofereau șansa de a lua o decizie care determina dacă te supuneai sau nu acelor puteri ce amenințau să te jefuiască de propriu-ți sine, de libertatea ta lăuntrică; care determinau dacă deveneai o jucărie la dispoziția împrejurărilor, renunțând la libertate și demnitate, fiind modelat după chipul și asemănarea deținutului tipic.

Privite din acest punct de vedere, reacțiile sufletești ale tovarășilor de lagăr trebuie să ne apară ca fiind mai mult decât o simplă expresie a anumitor condiții fizice și sociologice. Chiar dacă unele condiții, precum lipsa de somn, hrana insuficientă și alte poveri sufletești, pot să ne sugereze că deținuții erau constrânși să reacționeze într-un anumit fel, la o ultimă analiză ne devine limpede că genul de persoană care ajungea să devină deținutul era rezultatul unei decizii lăuntrice, nu doar rezultatul influențelor lagărului asupra sa. De aceea, în mod fundamental, orice om, chiar și atunci când se găsește în astfel de împrejurări, decide ce urmează să devină – sufletește și spiritual. El își poate păstra demnitatea umană chiar și într-un lagăr de concentrare.

Dostoievski spunea cândva: “Există un singur lucru de care mă tem: să nu fiu vrednic de suferința mea.” Cuvintele acestea mi-au venit deseori în minte după ce i-am întâlnit pe martirii aceia, al căror comportament în lagăr, a căror suferință și moarte mi-au dat mărturie despre faptul că ultima noastră libertate, cea lăuntrică, nu se poate pierde. Despre ei se poate spune că au fost vrednici de suferințele lor; modul în care le-au îndurat a fost o veritabilă realizare lăuntrică. Tocmai această libertate spirituală – care nu ne poate fi luată – este aceea care dă sens și rost vieții noastre.

+++

Conform logoterapiei, putem găsi sensul în viață pe trei căi diferite:

1. creând sau înfăptuind ceva;

2. experimentând ceva sau cunoscând pe cineva;

3. prin atitudinea pe care o avem în fața unei suferințe inevitabile. (...)

Nu trebuie să uităm niciodată că putem găsi un sens în viață chiar și atunci când suntem confruntați cu o situație deznădăjduită, când avem de înfruntat o soartă pe care nu o mai putem schimba. Căci ceea ce contează atunci este să dăm dovadă de acel unic potențial uman la cotele sale cele mai înalte, care constă în a transforma o tragedie personală într-un triumf, în a transforma o nenorocire într-o realizare omenească. Când nu mai putem schimba o situație – gândiți-vă doar la o boală incurabilă, cum ar fi de pildă un cancer neoperabil – atunci suntem provocați să ne schimbăm pe noi înșine.

(extrase din Viktor E. Frankl, Omul în căutarea sensului vieții, Editura Meteor Press, 2015)