Si cand ne-njura, ne sunt de folos - cu parintele Constantin Necula

Inregistrare video din 17.XII.2014, Cluj

Și când ne-njură, ne sunt de folos – cu părintele Constantin Necula

(spicuiri)

Părintele Conf. Univ. Constantin Necula, în conferința din 17.XII.2014, la Cluj, pe tema: Pe cine incomodează ora de Religie?

"Ora de Religie, dacă e darul lui Dumnezeu, nu poate fi luat de la noi"

(...) Vom fi obligați să recunoaștem că nu toți profesorii de religie au ce căuta la catedră. Dar vom fi obligați să recunoaștem și că am cam uitat de profesorii de religie, că au ajuns să fie puși sub lupa societății civile și umiliți ca niște profesori de mâna a doua, pentru că n-am reușit să le transmitem că sunt prietenii noștri, colaboratorii noștri, că am uitat să spunem societății civile că acești profesori de religie nu merg la catedră doar pentru că a-și câștiga o pâine. Pentru că ei merg la catedră, pentru că ei sunt și reprezentanții voinței clerului, care nu e puțin, și credincioșilor, care nu sunt puțini, din Biserică.

(...) De fiecare dată am să spun colegilor mei preoți și profesori de religie, că în contactul cu societatea civilă nu avem niciodată de pierdut: și când ne-njură ne sunt de folos. Și când ne vor scoate afară din școală pe ușa din dos ne sunt de folos, sunt fundamentali mântuirii noastre. Fiecare generație teologică trebuie să-și asume până la urmă un sacrificiu, o jertfă, o modalitate de a fi în jertfa lui Hristos. Ne sunt necesari pentru că ne-au atras atenția de fiecare dată când ne-am depășit fișa de post. Nu, profesorul de religie nu poate sta la catedră ca să-l învețe pe copil când, cum și dacă se poate face sex. Asta-i problema altora. Nu, profesorul de religie nu poate inventa subiecte false de religie. Eu cunosc un profesor care de trei ani predă numai apocalipse negre copiilor la școală. Îi pune să deseneze draci, ce-i așteaptă, sigur, un profesor de genul ăsta nu-i de dorit la catedră. În același timp, răspunsul școlii este fascinant. (...)

Copiii noștri în școală nu așteaptă doar informație, așteaptă direcția de dezvoltare în viață, modalitatea de a fi utili părinților, modalitatea de a-și fi utili unii altora. Îmi pare rău s-o spun, nicio altă materie nu-i poate învăța asta. Cu tot regretul pentru incapacitatea noastră ca profesori de religie de a transmite până la capăt ce ne-am propus, sunt bucuros și nu regret deloc că profesorii noștri de religie chiar au reușit să transmită mai mult decât au curaj să recunoască ceilalți, copiilor: valoarea umană, respectul față de alegerea celuilalt. Vreau să vă spun că în condițiile în care suntem acuzați de lipsă de cordialitate în școală și de lipsă de temperanță, constat pe zi ce trece ce de bun simț sunt copiii pe care-i creștem, în numele compatibilității lui Hristos cu întreaga lume, pentru că niciodată nu se răscoală împotriva mediocrității care-i sufocă de cele mai multe ori, ci merg mai departe cu fruntea sus încercând să-și găsească un ritm al vieții și al morții.

Ca să mă înțelegeți, cred că soluția Bisericii este la îndemâna noastră: cred că avem nevoie de un impuls de cateheză intergenerațională, e nevoie să învățăm încă o dată toți Scriptura. Laolaltă profesori, elevi, părinți, bunici, preoți, inclusiv preoți, să reintrăm în recatehizare. Să redescoperim valoarea Scripturii, a comunicării adevărurilor de credință și să avem curajul să recunoaștem atunci când greșim, că mai avem foarte mult de lucru. În același timp n-avem a arunca la lada de gunoi a Bisericii filozofia. Niciodată, în nicio situație. Cine vă mai spune ca idiom că structura cercetării în Biserică înseamnă crede și nu cerceta, vă minte sfruntat. Niciodată nu s-a întâmplat ca în Biserica Ortodoxă acesta să fie principiu de viață și de moarte. Biserica nu vă îndeamnă să credeți decât în ceea ce cercetați și asumați în conținut. Iar pentru lămurire vă cere să fiți limpezi în proiectul dvs. de cercetare. Să nu mai bâjbâiți, să cereți ajutor, să fișați și să puneți la îndemâna celorlalți lucrurile pe care le descoperiți.

Nicăieri, nicăieri, în nicio știință românească, explozia de cultură nu s-a manifestat ca în domeniul teologiei. Regret s-o spun filozofilor români: în afară de Constantin Noica, nu există școală filosofică românească. Regret s-o spun medicilor, că-n afară de două-trei vârfuri, patru, pe care doar ei le știu, că noi aflăm doar târziu, când suntem pe masa de operație, nu prea există școală românească de medicină. În schimb pot să afirm cert, că și în școala românească de medicină, și în cea de filosofie, ca și în cea de matematică și în cea de psihologie, fie ea și consonantică, fundamentul creștin al gândirii se simte imediat. Și viața a pulsat în oamenii aceștia tocmai pentru că erau excepțional de buni creștini. Și simțeau nevoia să-L mărturisească pe Hristos în modul lor de a fi ca oameni și ca oameni de știință.

De aceea, îngrijorați-vă, dar nu greșiți. Temeți-vă când nu vă faceți bine treaba, speriați-vă dacă nu sunteți în stare să duceți până la capăt profesionalizarea voastră, dar nu vă temeți. Apăsați butonul reconfigurare. Cereți de fiecare dată glasul de sus care zice: acum luați-o spre dreapta, sper că spre dreapta tot timpul. Nu, nu ne putem face cruce cu stânga. Și-atunci, încercați de fiecare dată să reconfigurați în propria voastră preocupare ceea ce înseamnă religia. (...)

Biserica ne învață că ceea ce trebuie să oferim tinerilor trebuie să aibă un conținut reverberator, de tonifiere a sufletului. Veți primi multe diplome, pe multe veți juca țintar, aveți deja foarte multe diplome, aveți tapetată camera, ba chiar baia, dacă vă chinuiți un pic, cu zeci de diplome. Dacă ele nu v-au creat și vibrația necesară să mergeți mai departe, nu puteți merge mai departe. Între multele diplome pe care le-ați primit, sigur e și o icoană de la bunica, uitată într-un colț, sau stiloul cu care a scris tata când făcea facultate. Sau știu eu, parte din caietul de știință medicală al mamei, pe care l-a completat când era studentă. Există o genetică a vocației în poporul român, pe care n-o poate rupe nimeni niciodată de la noi. Acesta este gândul pe care am vrut să vi-l pun la suflet în seara aceasta.

(...) A jigni o generație întreagă de copii furându-le de la gură șansa mântuirii, intrăm într-un joc extrem de periculos, care poartă un nume foarte vast și pe care poporul român l-a gustat din preaplin. Refuz să fiu preotul care tace în fața mașinațiilor comuniste din orice fel de partid ar fi el, împotriva propriului meu popor și a copiilor mei. Vă cer să vă rugați, pentru ca niciodată, în nicio situație, copiilor noștri să nu li se ceară să spună că sunt creștini, pentru a putea fi umiliți după aceea de către ceilalți, deștepții. Cine îmi dă siguranța că un copil care vrea oră de religie nu va fi bătut pe coridor, pentru că vrea oră de religie? Cine îmi dă siguranța că o școală care alege să predea religie nu va fi tăiată de la subsidiile de la stat sau de la orice fel de pornografie culturală a Ministerului, doar pentru faptul că vrea să predea religie? Câtă vreme într-o lege n-avem stipulată și tehnica menținerii în viață a copiilor, cred că este una nedreaptă, oricât de constituțională ar fi ea. Nu întotdeauna Constituția are puncte de vedere acceptabile de către toți.

(...) E un moment care nici măcar de răscruce nu e. E un punct peste care va trebui să trecem mai departe cu demnitate și cu răbdare. Dar nu o vor putea face profesorii de religie nesusținuți de noi, iar noi uitând că profesorii de religie ne reprezintă. Prea ades am rupt profesia profesorului de religie de ceea ce înseamnă parohie, preoție, slujire, și am transformat-o într-un fel de ancila, bună doar când ne pică nouă bine. E momentul să strângem corpul preoțesc lângă corpul didactic și să încercăm să găsim o soluție, nu ultimă, cea mai bună. Și, spre a nu-i jigni pe cei care cred că religia nu este necesară, e dreptul lor s-o ceară, bravo lor, le dorim succes, dar și pentru a ne putea proteja de orice fel de abuz al falselor libertăți, atunci când e vorba de copiii noștri. Mulțumesc.