Ciclul TRO

Ciclul TRO

de Mirela Șova

Zbor: TROTINETA

Cu toate că am depășit vârsta,

Am împrumutat trotineta copilului.

Am ales panta mai mică,

Mi-am pus ochelarii de soare –

Să nu fiu văzută –

Și m-am dat.

Am pătruns din nou prin acel zid

Al seriozității, al aparențelor,

Mi-am scuipat masca de adult

Și-am zburat ca o rândunică

Spre nu-știu-unde.

Am resimțit gustul elanului

Neoprit de cei ce te privesc

Neîncrezător,

Frângătorii de aripi.

Întoarcere: TROFEUL

Cât am mai căutat,

Cât am mai muncit,

Cât m-am mai enervat,

Cât m-am ridat de mult

Și pentru ce?

La capătul unui minuscul

De ce

Erai tu, trofeul meu,

Dragostea mea.

Fusesei în spatele meu,

Așteptându-mi întoarcerea,

Cu priviri de humă strălucitoare.

Întrebare: TROPĂITUL

Un cal nevăzut, precis verde,

Trop-trop-tropăia în timp util.

Habar nu avea că se vede

Umbra lui pe perete – umbră vernil.

- De ce tropăia calul verde?

S-a întrebat atunci un copil.

- De supărare că pierde

Potcoava de stele și devine senil.

- Cum să ajutăm calul verde?

S-a plâns copilașul, umil.

- Hai, urcă-te-n șa, speră, crede,

Și-ai să vezi cum coboară stele-n acril.

Salutare: TROTUARUL

Bună ziua, trotuarule,

Poate mâine nu te voi mai vedea,

Însă, ce contează?

Azi, acum, înaintea bormașinilor,

Îți spun: bună ziua,

Cu tot respectul.

Ah, iar mi-ai clătinat glezna,

Dar nu e vina ta.

știu că tu ai dorit să fii intact,

la revedere, trotuarul meu,

sau adio, sau fie ce-o fi.

Oricum nimic nu îmi poate mângâia piciorul,

Ca o iarbă înrourată

Îndrăgostită de soare.