Noul Testament povestit pentru copii - Rastignirea si moartea Domnului

Noul Testament povestit pentru copii

  prof. religie Mirela Şova

Noul Testament povestit şi cu explicaţii

pentru copii - prof. Religie Mirela Şova

Răstignirea Domnului

Atunci soldaţii romani L-au luat pe Iisus şi L-au dus spre locul numit Golgota (sau al Căpăţânii), ca să-L răstignească. Şi pe când Îl duceau, au oprit pe un om oarecare, pe nume Simon Cirineul, ca să ducă el Crucea pe care urma să fie răstignit Hristos.

Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau cu pumnii în piept şi Îl plângeau. Dar Iisus S-a întors către ele şi le-a zis:

- Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri. Căci vin zile grele pentru acest popor!

Împreună cu Iisus erau duşi la răstignire alţi doi bărbaţi, făcători de rele. Când au ajuns la Golgota, L-au răstignit pe Domnul şi pe cei doi tâlhari, pe care i-au pus: unul de-a stânga Lui, iar pe altul de-a dreapta. Şi Iisus zicea:

- Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.

Iar Pilat a scris şi titlu, pe care l-a pus deasupra Crucii Lui: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor”. Şi era scris în trei limbi: în evreieşte, în latină şi în greacă. Arhiereii iudeilor s-au supărat de acel titlu şi i-au zis lui Pilat:

- Nu scrie „Regele iudeilor”, ci că Acela a zis „Eu sunt Regele iudeilor”.

- Ce am scris, am scris, a răspuns Pilat.

Soldaţii I-au dat lui Iisus să bea vin amestecat cu fiere, dar Hristos nu a voit.

După ce L-au răstignit, soldaţii romani au împărţit hainele Lui între ei, dar nu au vrut să sfâşie cămaşa lui Hristos, ci au aruncat sorţii pentru ea. Aşa s-a împlinit cuvântul proorocului: „Împărţit-au hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii”. (Psalmul 21, 20)

Iar poporul Îl privea şi căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând:

- Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu. Asemenea râdeau de El şi ostaşii romani. Şi toţi ziceau:

- Huuu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe Cruce! Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe Cruce, ca să vedem şi să credem!

Unul dintre făcătorii de rele răstigniţi Îl hulea pe Iisus, zicând:

- Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi. Dar celălalt tâlhar, răstignit de-a dreapta Mântuitorului, îl certa pe acela, grăindu-i:

- Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti osândit şi răstignit? Iar noi pe drept suntem aşa, căci pentru faptele noastre rele primim pedeapsa. Acesta însă nu a făcut niciun rău. Apoi zicea tâlharul acesta lui Iisus:

- Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!

- Adevărat grăiesc ţie, i-a răspuns Iisus, astăzi vei fi cu Mine în Rai.

Şi stăteau lângă Crucea lui Iisus mama Lui şi Maria lui Cleopa, ca şi Maria Magdalena. Văzând Iisus pe mama Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea, Apostolul Ioan al lui Zevedeu, stând alături, a zis mamei Sale:

- Femeie, iată fiul tău!

Apoi a zis lui Ioan:

- Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o pe Maica Domnului la sine.

Şi era ca la ceasul al şaselea (ora doisprezece, ziua) şi întuneric s-a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea (ora trei, după-amiază). Soarele s-a întunecat, catapeteasma templului s-a rupt în două. Iar la ceasul al nouălea a strigat Iisus:

- Eli, Eli, lama sabahtani! (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit!) Deci unii, care Îl auzeau, credeau că strigă pe Ilie proorocul.

Iar Iisus a zis:

- Mi-e sete.

Lângă Cruce era pregătit un vas plin cu oţet. Cei care Îl loviseră, au pus în vârful unui băţ un burete amestecat cu oţet şi l-au dus la gura Lui. După ce a luat oţetul, Iisus a zis:

- Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.

Atunci pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat. Iar cei ce Îl păzeau pe Iisus s-au înfricoşat foarte tare şi au zis:

- Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!

(v. Matei XXVII, 32-50; Marcu XV, 20-37; Luca XXIII, 33-46; Ioan XIX, 16-30)

Îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Pentru că în ziua aceea, a Răstignirii, era vineri, ca să nu rămână trupurile celor trei pe Cruce sâmbătă – căci era mare ziua sâmbetei aceleia – iudeii au rugat pe Pilat să poruncească ostaşilor, să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi.

Atunci soldaţii au făcut aşa. Când au venit la Iisus, au văzut că deja murise, aşa că nu I-au zdrobit şi fluierele picioarelor Lui. Unul dintre ostaşi L-a împuns în coastă cu suliţa şi a ţâşnit sânge şi apă. Acestea s-au făcut ca să se împlinească profeţia: „Nu I se va zdrobi niciun os”. (Psalm 33, 20)

Când s-a făcut seară, a venit Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Iisus (dar în ascuns, de frica iudeilor) şi a intrat la Pilat. Iosif i-a cerut aceluia trupul lui Iisus. Pilat s-a mirat că a şi murit. El a cerut sutaşului care păzise pe soldaţii însărcinaţi cu răstignirea, să-i adeverească moartea lui Iisus. Acesta i-a confirmat. Deci Pilat i-a dăruit lui Iosif trupul mort.

Şi a venit şi Nicodim, fariseul care vorbise într-o noapte cu Iisus, aducând miresme pentru înmormântarea Lui. Iosif şi Nicodim au luat trupul Domnului, l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, după obiceiul evreilor.

În locul unde a fost El răstignit era o grădină cu un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci acolo L-au pus pe Iisus, mormântul fiind aproape.

Femeile care fuseseră lângă Iisus, la Cruce, au venit şi au văzut mormântul. Iar la uşa mormântului a fost prăvălită o piatră.       

(v. Matei XXVII, 51-60; Marcu XV, 38-47; Luca XXIII, 47-56; Ioan XIX, 31-42)

Alt sfat al arhiereilor

Sâmbătă, după Vinerea Răstignirii, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând:

- Stăpâne, ne-am amintit că amăgitorul Acela a spus, pe când trăia, că Se va scula din morţi după trei zile. Deci porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure. Căci apoi vor spune poporului că a înviat. Şi va fi înşelarea aceea mai rea decât prima, de când trăia El.

- Aveţi strajă, mergeţi şi puneţi pază la mormânt, cum ştiţi, le-a zis Pilat.

Atunci ei s-au dus la mormânt, punând ostaşi de pază şi pecetluind piatra de la gura mormântului.

(v. Matei XXVII, 62-66)

Te opreşte şi-ţi aminteşte!

De ce oare, stimaţi cititori, au ales iudeii pentru Domnul tocmai moartea pe Cruce? De ce nu s-au oprit la alt fel de ucidere pentru Mântuitorul? Pentru că se umpluseră de o ură aşa de mare, încât voiau să-L chinuiască pe Iisus cât mai mult, cât mai cumplit, cât mai josnic.

Răstignirea era o moarte pentru cei mai mari ticăloşi, pentru cei cu păcate foarte grave. Celui supus acestei osânde i se băteau piroane (cuie mari) în mâini şi în picioare, pe două scânduri mari de lemn, puse în forma literei T. În partea de jos, sub picioarele osânditului, se adăuga un mic suport din lemn, pentru ca acela să-şi sprijine picioarele pironite. Iar în partea de sus a Crucii, în cazul special al Domnului nostru Iisus Hristos, s-a adăugat iarăşi un lemn, cu tăbliţa pe care scria „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor” (INRI), în trei limbi. Aceasta era vina Sa: de a Se fi crezut Împărat, Fiul lui Dumnezeu, Mesia.

De obicei, cel răstignit murea lent, putând sta mai multe ore şi chiar zile pe cruce, chinuindu-se. Dar Iisus, pentru că fusese bătut îndelung şi cu sălbăticie înainte de răstignire, a murit mai repede. De aceea Lui nu I s-au mai zdrobit fluierele picioarelor, ca să I se grăbească moartea.

Celor răstigniţi li se pregătea o băutură foarte amară, făcută din vin amestecat cu smirnă, care să le amorţească trupul chinuit, să simtă mai puţin durerile. Iisus a refuzat această băutură.

Pe Cruce fiind, El S-a rugat pentru răstignitorii Săi şi a promis mântuirea tâlharului răstignit de-a dreapta Sa. De asemenea, El a întărit pe maica Sa, ce venise lângă Cruce, dând-o în grija ucenicului Ioan.

Până la moarte Domnul a suferit – şi nu Îl durea doar trupul, bătut şi răstignit, ci şi sufletul, pentru ocările care I se aduceau pe nedrept, pentru oamenii care ascultau şi făceau voia diavolului. Îi era milă de răstignitori.

La moartea Lui (în jurul orei trei, după-amiază), cerul şi pământul au dat semn că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Cerul: prin întunecarea lui; pământul – prin cutremur. De aceea şi soldaţii romani s-au temut atunci şi au cunoscut că răstigniseră pe Cel Nevinovat.

Trupul mort al Domnului a fost coborât în aceeaşi seară de pe Cruce şi îngropat într-un mormânt nou, proaspăt săpat în piatră. Iosif din Arimateea şi Nicodim s-au ocupat de aceasta, cu învoire de la Pilat.

Dar arhiereii şi cărturarii nu s-au liniştit nici după moartea Mântuitorului. Căci ei îşi amintiseră de profeţia Lui, că a treia zi va învia. Ei au rugat pe Pilat să îngăduie paza la mormânt. Şi au pecetluit şi piatra care astupa mormântul, încât nimeni să nu o poată da la o parte, ca şi cum cineva ar fi vrut să vină şi să fure trupul mort al Domnului.

Acestea toate nu au putut împiedica împlinirea celei mai mari minuni: Învierea Domnului.

Pentru a citi mai departe, click aici.