cuvintele răsfrânte, licuricii din iarba sufletului meu
Raspunsuri Literatura & Religie Cuvânt „Vorbă" şi „Cuvânt" e Fiul lui Dumnezeu, iar „gură" a Lui care grăieşte vorbele negrăite este Duhul Sfânt. Aşa cum prin gura noastră iese cuvântul din noi către ceilalţi, tot aşa Fiul lui Dumnezeu se poate face cunoscut,...
Povestea îngeraşilor minunaţi şi a Băieţelului - Mami, astăzi ce prăjitură prepari? Pot să te ajut cu ceva? - Dragule, azi fac doar o salată cu fructe de sezon. Adaug şi un compot de struguri... O să mă ajuţi să tai fructele în cubuleţe, imediat. Iar...
Al vostru, Parcul! „Privind la măreţia lumii, contemplând măreţia naturii şi admirând minunile puterilor şi legilor la care se supun toate, suntem îndrumaţi să ajungem prin credinţă (Evrei 11, 3) la Dumnezeu, la Tatăl lumii şi Creatorul tuturor, şi plini...
Invidia gonește bucuria Doi prieteni au dat examen la facultate în acelaşi an, în acelaşi loc. Sperau amândoi să reuşească ... Şi aşa a fost. Unul însă a intrat al cincilea pe listă, iar celălalt, al optulea. Aflând de acest lucru, cel care a intrat al...
Ctitor nevăzut Când propria viaţă s-a făcut balast La societatea ce-ţi zâmbeşte cast, Când eşti bun de muncă doar de eşti robot, Fără dram de suflet - alţii te socot, Când n-ai cui te plânge, căci nu eşti crezut, - Plânsul şi suspinu-ţi alţii nu le-aud...
Raspunsuri Literatura & Religie Parabole Parabola nunţii Fiului de împărat (Matei 22, 1-14) Aici, tatăl este Tatăl ceresc, iar fiul - Hristos. Nunta - e Întruparea. Pentru fiecare dintre cie credincioşi se face aceeaşi nuntă, dar nu după modelul fizic...
Psalmii in versuri Mirela Șova PENTRU CITITORI - MOTIVAŢIE Psalmii sunt foarte adânci, Au greu înţeles, Versurile-s pentru prunci, Ca să le dea ghes Să-i citească pic cu pic, La-nchinarea lor; Şi aşa, din puiul mic, Iese-un rugător. Însă şi cei mai mari...
Dorință de fetiță - Astăzi, voi pregăti „Tortul decorat cu triunghiuri albastre", dragule. Pentru că e ziua ta! Şi, drept cadou, de asemenea, o poveste... Pe vremea când nepoţii ascultau de bunici şi copiii de părinţi, în timpurile când înţelepciunea...
Cărarea cerului Cărare sinuoasă, te ţeşi neîncetat, Iar vântul disperării nicicând nu te-a suflat, Prin multe serpentine tu urci spre locul sfânt, Din Muntele Iertării, ce nu e pe pământ. Pe tine urcă oameni cu totul diferiţi, În dragoste, nădejde şi...
Capitolul XXIII Duminică dimineaţa, în ziua de Crăciun, sculat din somn cu amintirea chipului Silviei, Matei porni singur spre biserica din cartier. Având cutiuţa pentru Ghiocel sub braţ, sperând că o va întâlni imediat şi va putea vorbi cu ea mai multe....
Către Sfântul Apostol Petru M-am lepădat şi eu de El, Şi n-a cântat nici un cocoş, Al minţii mele greu galoş S-a-mpotmolit, uitând de Miel... Ştiu că şi tu te-ai lepădat, Dar te-ai întors şi mult ai plâns, Lacrimi ca ploaia tu ai strâns, Iar Domnul nostru......
Către Sfântul Apostol Pavel Ţineai veşmintele pe-atunci, Stând rezemat de aspre stânci, Când Sfântul Ştefan a murit, Fiind apoi în cer primit... Şi te-ai schimbat, te-ai transformat, Când Iisus te-a întrebat: De ce te chinuieşti din greu, Stând depărtat...
Mila Ta Mila Ta-i atât de mare, Cât un munte, cât un soare, Ca o lacrimă în floare Care străluceşte-n zare. Mila Ta-i atât de bună, Încât sufletul răsună, Ca şi cum atingi o strună Ce vibrează de-a Ta mână. Mila Ta-i desăvârşită, Însutită, înmiită, Din...
Apostolului Petru Cocoşul, ah, cocoş chinuitor, Cântă în noapte neagră de trei ori, Trei vuiete în suflet speriat, Trei dangăte cu zgomot înfundat. Cocoşul, ah, cocoşul ce-a cântat... Zisese Domnul: „Tu mă vei trăda De trei ori, iar cocoşul va cânta";...
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina Sfinte Mina, am pierdut Bucuria să ajut Pe aproapele sărac. Că nu-l văd, eu mă prefac. Sfinte Mina, nu găsesc Fericirea să iubesc Pe oricare om din jur; Singur bucuria-mi fur. Deci tu, care ne auzi, Care vindeci...
Rugăciune către Sfântul Mare Ierarh Nicolae Sfinte Nicolae, Ce ne-ai adus ploaie De multe minuni Şi de rugăciuni, Nu uita că noi Suntem în nevoi, La multe ispite, Cu inimi mâhnite. Vino şi acum, Ca un blând bătrân Şi ne dă drept ban Inimii alean. Roagă-L...
Ghicitori... cu litere din alfabet! „A" e de la _ _ _ _ veche, În care-au urcat, pereche, Animalele, pe rând; Noe, în credinţă stând, Şi familia lui toată, Ce a fost încredinţată Că va curge potop greu De la Bunul Dumnezeu! (arca) _ _ _ _ _ _ _ _, cu...
Rugăciune către Sfânta Parascheva de la Iași Am aflat de lacrimile tale, sfântă, Ce au curs din dragoste prea multă, Când la rugăciune te plecai Şi-n biserică îngenuncheai... Una din aceste lacrimi sfinte Rugăciune a rodit, fierbinte, Şi în inima mea...
Rugăciune către Sfânta Ecaterina O, Sfântă Muceniţă frumoasă şi-nţeleaptă, Inelul de logodnă l-ai luat pe mâna dreaptă, Ai vrut să ai drept Mire pe Domnul Iisus, Uitat-ai bogăţia, căci L-ai iubit nespus! Tu n-ai ştiut ce-i frica de regi, de împăraţi,...
Rugăciune către Sfântul Daniil Sihastrul Prin pădure, în chilie, Sfântul plin de bucurie Se-ntâlneşte cu Hristos Şi ne dă sfat cuvios. El Moldova luminează Şi la el îngenunchează Însuşi Ştefan, Domnul mare, Cel fără asemănare. Călăuza tuturor, Pustnic...
Rugăciune către Sfânta Filofteia Ai dus război puternic, copilă fără mamă, Cu inimă vitează şi fără nicio teamă, Fiind mereu miloasă, A Domnului mireasă, La suflet preafrumoasă! Te-au chinuit părinţii, când dat-ai la săraci, Tu iară, şi bătută, în rugă...
Capitolul III - Ce-o fi cu Matei? De la o vreme, pare trist. Nici n-a venit la întâlnirea de săptămâna asta, la „clubul cu poante". Să fie oare îndrăgostit? îl întrebă Victor pe Marcel. Acasă la Doru, în fiecare vineri după-masă, se adunau „prietenii...
Psalmii in versuri Mirela Șova Psalmul 10 În Domnul am nădejdea pusă, Dar văd că păcătoşii-s gata: Au încordat în arc săgeata, Pentru cel drept, în inimă! Stăpânul nostru, din înalt, Pe omenire-o cercetează, Are privirea mereu trează, Pe nimeni: bun,...
Avertizare Am să-mi sparg cătuşele nebuniei, Am să-mi calc în picioare colivia de griji, Am să înfloresc - floare de cactus prăfuit voi fi. (Şi cât sunt de frumoase florile de cactus!) Aşa mi-e imboldul, aşa mi-e vrerea... Dar nu pot singur să mişc niciun...
Sfântului Mucenic Pantelimon Puritatea ta cea îngerească Ţi-a atras putere nefirească, Care-a strălucit în tine-un Sfânt, Lumii dăruind creştin avânt! Mulţi păgâni aflat-au pe Hristos, Văzând al minunilor prinos; Ai tămăduit cu dar de sus, Prin puterea...