Eseu: Fericirea durerii; Speranta, aripa de dor - Orban Stefana

Fericirea durerii

"A day of sorrow is longer than a month of joy".

De ce omul prin firea sa de un egoism morbid uita intr-o secunda toate acele momente frumoase pt o clipa de suparare. Sunt aceste trairi negative atat de puternice incat sa afecteze intregul psihic intr-o clipita, maturand astfel tot ce a fost zidit din frumusete, fericire, pasiune?

Ma dezgusta proria-mi fire... care izoleaza ceea ce ar trebui scos la lumina si scoate la iveala egoismul si rautatea. Poate arunca omul leaganul fericirii, schimbandu-l pe unul din spini? Oare asta isi doreste intr-adevar omul? Sa fie impuns sa simta durerea acelor spini, lacrimi de sange sa curga in urma lui? Daca exista tristete si fericire de ce vorbim mereu de tristete, greutate, respingere? De copii stim ca binele invinge, eroii cauta acea fericire si luptand cu raul mereu triumfa... daca binele este doar un concept atunci de ce nu incercam sa il conturam... de ce nu ii dam viata? De ce omul fuge de tristetea pe care o scormoneste plin de ura dar cu o satisfactie sadica daca e pt o alta persoana. Ce urmareste omul pana la urma? Intrebarea esentiala este alta: este omul capabil sa isi valorifice si sa pretuiasca fericirea, bucuria, altruismul si altele? sau sunt doar trairi pe care le cunoastem cu totii si dupa care tanjim din prima clipa de ratiune pana la ultima?

Doua concepte atat de simple in esenta: “fericire” si “tristete”. Doua notiuni, doua cuvinte de care ne lovim la fiecare pas si ne dovedim incapabilitatea in a descifra ce ne inconjoara. Viata noastra este de la prima clipa presarata de bucuria vietii, fiecare moment e plin de mici bucurii, fiecare suflet care ne trece prin zare aduce fericire. Si totusi micile placeri care ne fac viata frumoasa palesc in fata obtacolelor carora le facem fata verbal si la prima ocazie ne ghemuim in micul nostru colt izolandu-ne... ”Nu mai suport”... aceste cuvinte iti vor iesi printre cascada de lacrimi dar niciodata nu vei spune cu zambetul pe buze ”Am mai trait inca o zi”. De aceea sustin cat de interesant e psihicul uman... atat de preocupat sa explice lucruri de o importanta majora incat uita de micile notiuni care ne definesc fiinta.

Orban Stefana

clasa a XIIa D

Colegiul National "Andrei Muresanu" Dej

Speranta, aripa de dor

Timpul este atat de relativ incat la bucuria comemorarii lui nu participa intregul din parteneri... de ce? de ce intregul se desface pt a fi incomplet si de ce nu se reuneste la comemorarea intregului... de ce e jumatatea lipsita de judecata, de ce sfasie jumatatea orice raza de lumina si impinge in umbra cealalta jumatate. Cat de trista trebuie sa fie luna... mereu o parte este impinsa in intuneric dar intalnirea partilor starneste interes... si totusi intregul din luna se intalneste atat de rar incat pasiunea care se invarte in jurul ei este de un farmec erotic si doar acei ochi de indragostiti pot intelege adevarata fata a lunii pline.

Toate acestea pt ca in ziua urmatoare intregul sa dispara si deznadejdea intregului sa se faramiteze odata cu speranta. De ce nu este cealalta jumatatea alaturi de mine? De ce sunt nevoita sa stau in neant asteptand acea mica clipa. De ce ma simt atat de neputincioasa in calea propriului meu destin pe care stiu ca trebuie sa il creez singura? Ma simt lipsita de viata. Nu duc lipsa de nimic si totusi sunt incompleta. Am fost atat de indiferenta in calea sentimentelor incat acum, traind in umbra si asteptand sa fiu intreaga tanjesc dupa tine, un simplu muritor care ma face completa. Ciudat, inainte ma simteam completa si perfecta fara sa stiu existenta ta. Acum, stand pe partea intunecata astept reunirea cu tine, doresc sa fiu completa - intr-adevar doresc sa ma simt perfecta alaturi de tine. Acum mai mult ca niciodata imi zaresc defectele, le vad prea bine si doresc sa revin la naivitatea de odinioare unde eram plina de mine... nu eram trista fiindca nu stiam ce inseamna cuvantul “ DOR”.

Nu stiam cum e luna plina...acum stiu si mai mult ca niciodata vreau intregul, vreau ca soarele sa paleasca in fata maretiei noastre... vreau ca noi sa luminam soarele... Vreau sa ies din eternul intuneric in care am trait pana acum...

Orban Stefana

clasa a XIIa D

Colegiul National "Andrei Muresanu" Dej

(trimise de Lucreția Ionescu)

Comments

[Diana T]

Bucăţi de vise aruncate pe hârtie care se pot închega doar într-un suflet care simte.

Felicitări, Ştefi !