Carpe Diem? - de Carmen Ana

Carpe Diem?

de Carmen Ana

În minte îmi vine din tot să mă-nfrupt,

Că-i doar vina Evei, că eu ce-am făcut?

Nu-mi birui dorinţa, nu-mi tulbur plăcerea,

În palme-Ţi bat cuie, dar nu-Ţi simt durerea,

Nu caut răspunsuri, mă biruie clipa

Şi dulce îmi mistuie-n flăcări aripa!

Când trece momentul şi nu pot să zbor,

Văd coasta Ta-mpunsă şi mă înfior.

Îmi plâng neputinţa şi strig: Ajutor!

Şi Maica Ta-mi mângâie fruntea uşor,

Nu vreau să-i văd chipul, mi-e tot mai ruşine,

Sub pleoapă o lacrimă ce arde îmi vine,

În minte şoptesc Crezul vechi învăţat,

Să scap de iluzii, să scap de păcat!

Vreau rouă din lacrimi să Îţi pun pe rană,

Dar nu pot să plec, văd că nu mai am haină,

Şi urme rămân şi simt că mi-e teamă,

Un clopot ce zguduie cerul mă cheamă,

Şi-l caut pe preot, să-i spun ce-am făcut,

Să-mi coasă cămaşă, ca la început,

Să-mi dea vinul dulce, şi pâinea ca hrană,

Să-mi vindece trupul şi firea umană,

Şi caut… spre Ceruri privirea-mi îndrept,

Să cer ajutor pentru drum înţelept!

Din bolta înaltă vin Cete curate,

Să-mi biruie spaima de singurătate.

Pe unde s-apuc când oi fi la răscruce?

Ruga mă învaţă, paşii-mi conduce.

Şi când astea trec, ori uit prea uşor,

Îmi simt Crucea mică, de la lănţişor.