Mantuirea

  Raspunsuri

Literatura & Religie

Mântuirea

„Chiar şi cel ce s-a depărtat de multe ori, din ignoranţă şi trândăvie de cele mai bune, ajungând la grijile lumii, în măsura în care simte vătămarea amară şi insuportabilă din acestea, se întoarce la cele de la care a plecat, şi mult reproşându-şi că s-a lăsat târât împreună cu ele şi a ajuns în mijlocul spinilor vieţii, fuge şi aleargă la Stăpânul său. Şi dacă Acesta n-ar fi Iubitor de oameni, primindu-ne atunci când ne întoarcem, fără să ţină minte răul sau să se mânie, ci mai degrabă primind cu bucurie întoarcerea noastră, nu s-ar mântui niciun suflet de sfânt. De aceea, toţi cei desăvârşiţi în sfinţenie s-au mântuit în dar, iar nu din dreptatea faptelor lor. (Romani 3, 20, Galateni 2, 16)

Cine zice că e imposibil să fie păzite toate poruncile, face pe Hristos mincinos, căci El a zis: Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară. (Matei 11, 30)"

(Sfântul Simeon Noul Teolog)

„Unii încearcă să se sfinţească luptând cu patimile şi păcatele lor, iar alţii, iubindu-L pe Hristos şi voia Sa. Cei dintâi izbândesc puţine, fiindcă lupta lor devine foarte rece şi dură. Ceilalţi izbândesc mai multe, fiindcă, iubindu-L pe Hristos, patimile păcătoase îşi pierd farmecul şi tăria, în faţa bucuriei iubirii lui Hristos, pe care o trăiesc. Când se luminează de ziuă şi lumina soarelui va pătrunde în odaie, în mod firesc întunericul se risipeşte." (Părintele Porfirie)

„Atât călugării, cât şi mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea Domnului, a conştiinţei şi dacă au dragoste, se pot mântui. Sporirea duhovnicească a fiecăruia începe cu: Doamne, dă-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu.

Dacă am avea credinţă că Dumnezeu este permanent cu noi şi în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredinţaţi că suntem în braţele lui Dumnezeu, precum sunt copiii în braţele mamelor lor. Noi însă n-am ajuns la măsura aceasta, că ne încredem în bani şi în plăceri mai mult decât în Dumnezeu!" (Părintele Paisie Olaru)

„Cei doi sâni prin care ne hrăneşte Hristos sunt cele două Taine fundamentale: Botezul şi Euharistia. Prin Botez, dobândim o altă familie, Biserica, mai înaltă decât familia noastră trupească, dobândim înrudirea cu Hristos. Dar după cum un copil a primit de la părinţii lui posibilitatea să devină moştenitorul casei şi al averii, dar nu o primeşte în acel ceas, pentru neîmplinirea vârstei, tot astfel cel botezat primeşte prin Botez posibilitatea să devină moştenitor al lui Dumnezeu şi împreună-moştenitor cu Hristos, dar o va primi când va fi împlinit duhovniceşte, printr-o viață de pocăinţă. Dacă moare sufleteşte, prin păcat, nu mai devine moştenitor.

Prin Împărtăşanie, Hristos a devenit mire al nostru (prin Botez, frate), ne-a unit pe noi şi ne-a îngemănat precum un mire cu mireasa, prin împărtăşirea din acest sânge făcându-Se un trup cu noi, după cum spune Sfântul Grigorie Palama. Pentru cei nevrednici, care se duc cu conştiinţă vicleană, Sfintele Taine se îndepărtează în chip nevăzut de ei, nesuferind întinare. Se cere pocăinţă şi participare cu credinţă, căci pâinea aceasta ca o catapeteasmă este, înăuntru tăinuind dumnezeirea (Sfântul Grigorie Palama). Iar după Împărtăşanie, se cuvine să adeverim prin fapte cinstea primită. Astfel, Tainele Bisericii sunt legate de o asceză permanentă (aplicarea poruncilor lui Hristos).

Sănătatea sufletească = contemplarea lui Dumnezeu. Leacul = virtuţile. Isihasmul = pocăinţa, care în realitate este adunarea minţii în inimă.

Omul dispune de minte, imaginaţie, opinie, inteligenţă şi simţire. Mintea e icoana lui Dumnezeu şi numai ea poate să cunoască şi să devină dumnezeu. Simţirea e forţa iraţională de cunoaştere şi percepere a celor sensibile prezente. Imaginaţia îşi are începutul în simţire, dar lucrează şi în absenţa lucrărilor sensibile. Opinia provine din imaginaţie şi este vot iraţional, e părerea pe care o avem despre fiecare chestiune, despre fiecare obiect.

Inteligenţa e capacitatea raţională care întregește opinia. Dragostea față de Dumnezeu nu are nicio legătură cu simţirile şi închipuirile, ci cu mintea, care mai înainte a fost purificată. Mintea trebuie să se întoarcă deci de la celelalte, pentru a se coborî în inimă.

Deci, mântuirea: Sfintele Taine + asceză continuă (rugăciune, pocăinţă neîncetată).

Cel sănătos duhovniceşte se îmbată de dragostea lui Dumnezeu. Are simţuri duhovniceşti şi poate să perceapă dragostea lui Dumnezeu în bucurie şi în tristeţe. Mintea lui este ancorată în Dumnezeu şi nu se schimbă, în ciuda dificultăţilor exterioare. Şi când se luptă să păstreze voia sfântă a Lui, nu o face ca să meargă în iad, nici ca să câştige raiul, ci pentru că se simte fiu al lui Dumnezeu şi vrea să mulţumească pe Tatăl său.

Cine dispune de sănătate duhovnicească nu suferă când e nedreptăţit de om. Unul ca acesta e inundat de smerenie, legată de osândirea de sine. Ceilalţi, când îl ofensează, indică ceea ce el însuşi a realizat mai înainte. El simte în clipele dificile ale vieţii lui, că el însuşi e cauzator al neorânduielii.

Cel sănătos nu acceptă gânduri viclene împotriva fraţilor săi, ci le schimbă în bune. Peste tot vede planul lui Dumnezeu pentru mântuirea sa. Din modul în care întâmpinăm gândurile bune şi rele care vin zilnic se vede dacă avem sănătate. Sănătosul nu vede deloc în jurul lui oameni răi. El poate părea pentru asta prost şi naiv, dar el are slava lui Dumnezeu. Trebuie să fim o fabrică de gânduri bune. În continuu să transformăm gândurile."

(Mitropolit Hierotheos Vlachos)

„Iată, acum, vreme potrivită, a zis Apostolul, iată, acum ziua mântuirii" (II Cor. 6, 2). Acesta este veacul pocăinţei, acela al răsplătirii. Acesta al lucrării, acela al dării de plată. Acesta, al răbdării, acela, al mângâierii. Acum, Dumnezeu este ajutător celor ce se întorc, din calea cea rea, iar, atunci, va fi înfricoşător şi neschimbat, întrebător, nu numai despre fapte şi cuvinte, ci şi despre gânduri. Acum, îndelunga-răbdare să-I primim, iar, atunci, când vom învia, îi vom cunoaşte dreapta judecată. Unii, în osânda veşnică, iar alţii, în viaţa cea veşnică; şi fiecare va lua după faptele sale.

Oare, pentru ce întârziem a asculta pe Hristos, Care ne-a chemat pe noi la cereasca Lui Împărăţie? Oare, nu suntem treji? Oare, nu suntem chemaţi la păzirea Evangheliei, în viaţa noastră cea obişnuită? Oare, nu vedem cu ochii ziua Domnului cea înfricoşătoare, întru care, cei ce vor sta de-a dreapta Domnului, pentru faptele lor, vor lua împărăţia Cerului, iar, cei ce vor sta de-a stânga, pentru lipsa faptelor bune, vor fi aruncaţi în gheena focului şi în focul cel veşnic? Acolo va fi plâns şi scrâşnirea dinţilor. Însă noi zicem că dorim Împărăţia Cerească, dar, cu ce s-ar putea să o câştigăm pe ea, nu ne îngrijim.

Ci, încă, nicio durere nu vrem să primim şi nicio osteneală nu ne dăm, pentru poruncile lui Dumnezeu, iar răsplata cerească pentru nevoinţe, o socotim ca fiind o închipuire a minţii noastre. Pentru că cine, dormind sau stând, în vremea semănatului, îşi va umple sânul său de spice, în vremea secerişului? Cine culege via cea nesădită şi nelucrată de el? Roadele sunt, adică, ale cui sunt şi ostenelile. Cinstirile şi cununile sunt ale acelora care au biruit. Cine, oare, va încununa pe cel ce nu s-a luptat cu potrivnicul? Şi, încă, nu numai a birui, se cade, ci şi a se lupta, după lege, precum a zis Pavel, adică să nu lăsăm ceva din cele poruncite nouă, ci să le împlinim, precum ni s-a poruncit. Că fericită este sluga aceea, zice Domnul, pe care, venind stăpânul său, o va găsi făcând nu precum s-ar întâmpla, ci, aşa, precum i s-a poruncit. Dumnezeului nostru, slavă! (Sfântul Vasile cel Mare)


 

Prof. Religie Mirela Șova