De la Sfantul Ioan din Kronstadt, cuvinte care nu se uita

De la Sfântul Ioan din Kronştadt, cuvinte care nu se uită

Oamenii sfinţi sunt rezervoare din care se dă celorlalţi credincioşi „apa vieţii". Precum a spus şi nemincinoasa gură a lui Hristos, „cel ce crede întru Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui" (Ioan 7, 38).

Ce sunt eu? Pe de o parte - un abis de păcat, o întreagă împotrivire faţă de Dumnezeul meu, Făcătorul a toate. Pe de altă parte, sunt sărac de orice virtute, neputincios în a urma binele. Fără Mântuitorul meu nu pot să fac nimic din ceea ce Evanghelia mea şi conştiinţa mea îmi cer. Acela este deplina bunătate, eu sunt deplina păcătoşenie.

Deseori, inima noastră dormitează în timpul rugăciunii. Se roagă numai omul cel din afară, nu cel din lăuntru. Deseori, Îl linguşim pe Dumnezeu, nu-L lăudăm cu sinceritate.

Sunt în întregime neputinţă, în întregime ticăloşie. Dumnezeu este puterea mea. Această convingere îmi este cea mai înaltă înţelepciune ce-mi face viaţa binecuvântată.

Din via pe care o răsădise, Domnul aştepta să culeagă struguri aleşi, ea însă a lăstărit spini. Cununa de spini a Celui Răstignit este simbolul spinilor păcatului de care s-a umplut omenirea.

Este cu neputinţă să ne închipuim sau să ne gândim la Cruce fără dragoste. Acolo unde este Crucea, acolo este şi dragostea. În biserică vedem peste tot semnul crucii. Astfel toate ne amintesc că ne aflăm în casa Dumnezeului iubirii, în casa Iubirii Însăşi Care S-a răstignit pentru noi.

O, preadulce nume, preasfânt nume, preaputernic nume al Domnului nostru Iisus Hristos! Dumnezeul meu, Tu eşti biruinţa mea, slavă Ţie! Doamne, suntem mădularele Tale, suntem un trup şi Tu eşti Capul nostru. Fă, Doamne, să plece de la noi toate patimile, toţi diavolii. Dă-ne harul dragostei care niciodată nu cade. Fă-ne, Doamne, să ne dăm cinste unii altora şi să Te cinstim pe Tine, că ne-ai dăruit marele dar al îndumnezeirii.

Dumnezeiasca Liturghie este nunta Mielului, în care mireasa este fiecare suflet credincios, iar nunul este Duhul Sfânt.

(din Jurnalul duhovnicesc al Sfântului Ioan de Kronştadt, în „Portretul unui Sfânt. Ioan de Kronştadt", Petru Botsi, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003)

 ***

Uneori ne întrebăm care e scopul citirii cuvintelor duhovniceşti lăsate de Sfinţii omenirii. Pentru ca, adică, să nu rămânem la stadiul de lectură, să trecem şi de impresionarea la frumuseţea şi adâncimea cuvintelor lor, până la a le împlini şi noi, fiecare în felul său specific şi la locul său.

Scopul e deci urmarea lor, până la îndumnezeirea noastră. Nu-i admirăm de departe, ca pe nişte străini, ci ca pe fraţii care ne cheamă să fim cu ei, ca ei, şi în toţi şi în toate, Hristos.

¤

Unii obosesc să nu fie Sfinţi.

Obosesc în general de a spune NU,

Şi îşi amintesc că există DA-ul şi VIAŢA.

Fără să strige şi fără să se bată cu pumnii în piept,

Fără să facă vâlvă şi fără să-şi mişte măcar muşchii obrazului,

Doar mintea li se mişcă,

Doar inima bate altfel,

Doar ochii privesc dincolo,

Ei surzesc şi amuţesc la cele ce li se păreau totul,

Şi descoperă un alt tot, pe care îl pot lua cu ei şi după moarte.

Nu sunt nebuni, nu sunt ciudaţi,

Dar când îi întâlneşti,

Simţi mângâierea aceea, a Mângâietorului,

Aceea promisă şi dată de demult,

Ca un balsam uitat, cu miros de începutul lumii. 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova