Spre Golgota - de Silvia Moian

SPRE  GOLGOTA

 

Soarele sclipea dintr-un trist răsărit.

Natura presimţea săvârşirea

Celei mai crude fapte din câte s-au scris.

Spre Golgota era mulţime înşiruită.

Mergea să-L vadă pe Cel ce mărturisise că este Dumnezeu

Şi avea să moară în tortură, pe crucea pregătită.

Să ne amestecăm şi noi prin mulţime.

Priviţi-L!

Ce-au putut să facă din Fiul lui Dumnezeu...

Gura parcă-i arsă, buzele uscate.

Niciun strop de apă nu i-au dat

Lui, Care a făcut pământul pe ape.

O nu, ce faceţi, de ce-L loviţi ?

Nu vedeţi cum însuşi soarele Îi înconjură capul,

Plin de sângele ce curge, de sub cununa grea de spini?

El, Care pe crinii câmpului atât de frumos i-a împodobit

Şi de cămaşă a fost dezgolit cu răutate.

Dar lumina Îl îmbracă în aurore colorate.

Pielea ce fost-a albă şi catifelată,

Zdrelită e de lovituri şi e umflată.

Cum se mai cunosc urmele adânci pe spate,

De la biciurile romane cu cârlige de fier lucrate.

Fărâmituri de carne vie şi picături de sânge,

S-au împrăştiat la stâlpul de tortură

A cărui piatră, peste veacuri geme, plânge.

Picioarele în butuci au fost prea groaznic strânse

În noaptea în care a stat închis.

L-aţi chinuit, pe Cel ce a făcut pământul şi cerul

Şi lumina în întuneric a trimis.

Cum aţi vărsat sângele nevinovat

Al Celui, ce pe voi atât de mult va iubit şi mângâiat ...

De ce-l batjocoriţi?

Nu vedeţi că El, merge încet şi trist şi tace.

Deşi ar putea oştile de îngeri ca să cheme

Şi sufletele voastre, în veşnicul tartar ar zace.

Deşi ar putea să vă strivească

Şi ca pe viermi să vă stârpească.

Dar n-a voit, ci mers-a spre jertfire ca un miel.

Din ochi Îi picură lacrimi de durere,

Că e sfârşit şi greutatea crucii ce o poartă

Îi apasă cu nemilostivire rănile.

Şi paşii Lui se întipăresc în pulberea pământului.

Pietrele plâng, văzând durerea şi umilinţa Stăpânului.

Picături de sânge se preling pe faţă şi pe spate.

Tot corpul e desfigurat, brutalizat cu răutate.

Sudoarea se amestecă cu sângele cel sfânt

Şi lasă urme pe pământ.

Gura-I uscată, tâmplele zvâcnesc profund.

Se încordează cu o ultimă sforţare,

Dar nu e cu putinţă să mai ducă

Pe umerii slăbiţi şi atât de însângeraţi

O cruce aşa de grea şi mare.

Ajunşi la locul Căpăţânii,

Îl iau brutal, Îi smulg cămaşa,

Şi braţele I le întind pe cruce.

Şi-n liniştea tristă ce pentru o clipă se aşterne:

Se aud, se aud ciocanele bătând,

Se văd şi lacrimi mari curgând.

Piroanele se înfing adânc,

Mâinile sfinte străpungând.

Se aud din nou ciocanele bătând,

Pe cruce trupul pironind.

Tu stai între cer şi pământ,

Durere mare suferind.

Se aud  ciocanele bătând,

Se vede sângele curgând.

Trupul Tău e atât de chinuit...

Şi toţi, Iisuse, acum Te-au părăsit.

O, Dumnezeule, priveşti la Fiul Tău iubit?

Sau faţa Ţi-ai întors, că nu mai poţi răbda

Să vezi cât e de chinuit.

Piroanele au ţintuit pe crucea din lemn tare,

Pe Cel ce ţine în palma Sa

Pământul acesta mare.

Cuvântul necuprins în iubirea Sa

A înlocuit Tronul slavei cu crucea de tortură grea.

Pe îngerii ce-I aduc veşnic osanale

Şi-L înconjură cu tremur şi cu frică

I-a înlocuit cu hulitori, cu farisei

Ce I-au purtat întotdeauna pică.

Cununa slavei, a îngăduit să fie înlocuită

Cu o cunună de spini umilitoare ce-I da dureri îngrozitoare.

El, slăvit de îngeri şi de creaturi,

Ca un Împărat plin de biruinţă,

A suferit cea mai mare umilinţă.

Şi toate acestea din adânca Lui iubire.

Ca cei de atunci şi cei de astăzi

De vom lupta să păzim poruncile, să câştigăm

Împărăţia Lui şi dorita mântuire.

Amin.


by Silvia Moian

Comments

[Distribution de Prospectus]

Merci pour le temps que vous passer sur ce blog et les informations que vous faites figurer. En tout cas c’est un blog utile de plus il est facile à consulter. Bonne continuation pour ce merveilleux travail.