Un leac pentru rabdare, din Pateric

Un leac pentru răbdare, din Pateric

Un frate oarecare a întrebat pe un părinte iscusit, zicând: „Spune-mi, părinte, care faptă este folositoare şi mai odihnitoare omului?" Și bătrânul i-a răspuns lui, zicând: „Fiule, fapta cea mai folositoare şi mai odihnitoare omului este aceasta: Unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu."

Zis-a fratele: „Spune-mi, părinte, în ce chip şi cum este aceasta, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu?" Atunci a zis bătrânul: „Fiule, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu este în acest chip: să-şi facă omul această hotărâre, zicând: Doamne, iată eu de acum înainte îmi unesc toată voia mea cu voia Ta, aşa fel încât voia mea să nu se mai împotrivească, nici să mai bănuiască, ori să mai cârtească împotriva voinţei Tale. Orice vei dori şi va fi plăcut voii Tale, aceea să dorească şi să fie plăcut voii mele.

De va vrea şi va fi plăcut voii Tale ca să-mi vină mie oarecare scârbe ori supărări ori necazuri (fie din boala trupului, fie din primejdie, fie din pedeapsă), cu alte cuvinte, orice rea pătimire îţi va fi plăcută Ție ca să vină asupra mea, aceea îmi va fi plăcută şi mie şi bine primită voinţei mele. De asemenea, dacă va fi bine primit şi plăcut voii Tale ca să se pornească un frate oarecare asupra mea, cu mare ocară, cu sudalmă şi cu defăimare ori şi cu bătaie, acestea vor fi plăcute şi bine primite şi voii mele.

Deci, de acum înainte nu va ieşi voia mea din voia Ta, nici se va despărţi, ştiind că voia Ta este totdeauna spre binele şi folosul meu şi fără voia Ta nimic nu se lucrează, nici se face în lume. De mi-a făcut cineva vreo scârbă sau supărare, aşa a vrut voia Ta! Deci şi voia mea asemenea doreşte, supunându-se voinţei Tale.

Iată, fiule, ţi-am spus care faptă este mai folositoare şi mai odihnitoare omului. Şi ți-am arătat în ce chip este unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu. Deci, mergi şi fă aşa şi atunci vei fi pururea odihnit şi te vei mântui."

***

Zis-a un alt părinte: „Stejarul de nu va fi clătinat de vânturi, acela nici nu va creşte şi nici rădăcină nu va slobozi. La fel şi călugărul, de nu va pătimi şi nu va răbda, nu poate să fie ostaş viteaz."

***

Zis-a un părinte oarecare: „Ceara de nu se va înfierbânta cu foc spre a se muia, nu este cu putinţă a se întipări pecetea ce o vei pune pe dânsa. Asemenea şi omul, de nu va fi muiat prin focul scârbelor, al bolilor, al ostenelilor, al ispitelor şi al neputinţelor, nu se poate întipări într-însul pecetea Sfântului Duh, că pentru aceasta zice Domnul către Pavel Apostolul: Ajunge ţie darul Meu, că puterea Mea întru neputinţe se săvârşeşte!

Însuşi Sfântul Pavel zice în cartea sa: Cu dulceaţă este mie a mă lăuda pentru neputinţele mele, ca să se sălăşluiască în mine puterea lui Hristos. Deci şi tu, fiule, rabdă pentru Domnul cu mulţumire toate scârbele, necazurile, năpastele, bolile şi orice ispită îți va veni, după voia lui Dumnezeu, pentru folosul tău. Că prin răbdarea scârbelor cu mulţumire, va intra omul în Împărăţia Cerurilor, precum însuşi Domnul zice: Cu multe scârbe se cade a intra în Împărăţia Cerului.

***

Zis-a iarăşi un sfânt părinte: „De-ţi va trimite ţie Dumnezeu vreo boală trupului tău, nu cumva să te mâhneşti sau să te scârbeşti de aceasta ca unul din cei necredincioşi. Stăpânul şi Făcătorul tău voieşte să-ţi lămurească şi să-ţi curăţească sufletul tău, cu boala şi cu pedeapsa trupului, ca pururea purtător de grijă pentru mântuirea ta.

Iar tu, făptură fiind, pentru ce să te mâhneşti şi să te scârbeşti asupra Făcătorului tău, Care te-a făcut pe tine dintru nefiinţă întru fiinţă şi dintru ce nu erai, în ceea ce eşti. Căci El, văzându-ţi şi cunoscându-ţi stricăciunea şi îmbolnăvirea sufletului tău, pe care ai dobândit-o prin păcatele tale, vrea ca pe această stricăciune s-o lămurească şi s-o tămăduiască prin boala şi pedeapsa trupului tău, precum Însuşi ştie ce trebuie.

Iar tu, frate, cu tot sufletul şi cu toată voinţa inimii, primeşte-le pe toate întocmai aşa cum îţi vin ţie după voia Lui; adică pe cele iuţi şi amare ca şi pe cele dulci, că toate sunt bune şi folositoare. Mulţumeşte bunăvoinţei Lui şi te roagă totdeauna ca să-ţi dea răbdare până la sfârşit. Aşa fă şi te vei mântui!"

(culese de Sfântul Ioan Iacob Românul - Hozevitul)

Scântei din inimă (de Sfântul Ioan Iacob Românul - Hozevitul)

Versul cel cu patru strune

Îmi aduce mângâiere,

Totdeauna când mă aflu

La necaz şi la durere.

Ca din cremene scânteia

Versul la necaz se-aprinde,

- Într-un chip cu totul tainic -

De la inima fierbinte.

Când necazuri sunt mai multe

Şi zăgazuri mai înalte,

Versurile - prin minune -

Izvorăsc atunci mai calde!

Fierbinţeala din lăuntru,

De la inimă plecând,

Mă trezesc întotdeauna

Versuri prea duios cântând.

Când durerea mă răpune

Şi puterile se frâng,

În şiraguri nesfârşite

Versurile mele plâng.

Iar când am vreo bucurie

Şi cu duhul mă aprind,

Inima atunci săltează,

Slavoslovii viersuind!

Dacă vrei să ştii vreodată

Ce simţea inima mea,

Cititorule iubite,

De la versuri vei afla!