Sfantului Teodot al Ancirei
Sfântului Teodot al Ancirei
(18 mai)
Când toate par anume sortite lepădării
De Cruce, de-nchinare - deşi sunt abia zorii -
Un mucenic străluce prin fapte minunate,
Pe mulţi el îi ajută, pe mulţi îi duce-n spate...
E Teodot slăvitul, bogat în gânduri bune,
Ce-s înmulţite-n fapte nenumărate, -am spune.
Amară-i tirania păcatului şi-a fricii,
Noi oare ce ne-am face, de n-ar fi mucenicii?
Teodot se-ngrijeşte, ca sfintele lor moaşte
Să fie îngropate cu cinste. El cunoaşte
Că mărturii sunt ele, creştinilor de mâine,
Vorbind prin nestricare şi înmulţind minune.
Se află în tot locul, unde este nevoie
De sfatu-i, de prezenţa-i, de-un dar, de-o bunăvoie,
Teodot e în temniţi, pe mulţi să-i întărească,
Iar casa lui, deschisă-i pe alţii să hrănească.
Şi preoţii îşi află la el sălaş de pace,
Cu vin şi grâu curate; aici jertfa se face.
În rugăciuni cu lacrimi, el mâinile-şi înalţă
Pentru şapte fecioare, supuse-n greu la caznă,
Ca să-şi afle sfârşitul fără vreo clătinare,
Sub pavăza credinţei să stea la încercare.
E Teodot slăvitul, bărbat fără prihană,
Cu inima robită de dragostea eternă.
Trădat de un prieten, dar fără supărare,
Teodot se aduce pe sine spre cercare.
Se-arată stăpânirii cu toată-nţelepciunea,
Cu ruga nemişcată în inimă, pururea.
Vine spre grele patimi, el, de har sprijinitul,
Bătut, mărturiseşte credinţa, el, strunjitul.
Cu trup rănit şi-n suflet Hristos trăind aievea,
Teodot rabdă toate, cu zâmbetul - pecetea
Atotputerniciei Celui ce îl veghează
Şi-n toate-l însoţeşte, localnicii să crează.
De i se taie capul, nebiruit în cuget,
Martiriu i se face, cu laudă de îngeri.
De trupu-i are grijă chiar Domnul, să-l păzească
Ca un preot anume loc sfânt pe el să crească:
Biserica - zidire pe moaşte sfinte este,
Că moartea-i biruită, ea tuturor vesteşte.
Iar Teodot slăvitul, în ceruri, se închină,
Ca mai mulţi să-şi dorească o viaţă cu lumină.
Spre povestirea pe scurt a vieții Sfântului Mucenic Teodot cârciumarul, click.
Autor: Prof. Religie Mirela
Șova