Vederea pacatului propriu

Vederea păcatului propriu

Prezentăm aici doar câteva fragmente din capitolul cu același titlu al cărții scrise de Sfântul Ignatie Brianceaninov, spre îndemn de a citi și a apoi a face...


„Atunci când nevoitorului, prin lucrarea harului Dumnezeiesc, i se descoperă mulţimea păcatelor lui, este cu neputinţă ca el să nu cadă în cea mai mare nedumerire, să nu se afunde într-o adâncă tristeţe. Inima mea s-a tulburat de o asemenea privelişte, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina ochilor mei, şi aceasta nu este cu mine; că şalele mele s-au umplut de ocări, adică lucrarea mea s-a umplut de piedici ridicate de deprinderea păcatului, care atrage în chip silnic spre noi păcate; înmulţitu-s-a şi au putrezit rănile mele de la faţa nebuniei mele, adică patimile păcătoase s-au învechit şi m-au vătămat cumplit din pricina vieţii mele împrăştiate; nu este vindecare în trupul meu, adică nu este vindecare numai prin propriile mele puteri pentru întreaga mea făptură, biruită şi bolnavă de păcat. (Psalm 37, 10, 7)

Prin recunoaşterea păcatelor mele, prin pocăinţa pentru ele, prin mărturisirea lor, prin părerea de rău pentru ele - arunc toată nenumărata lor mulţime în noianul milostivirii lui Dumnezeu. Ca să mă păzesc de păcat pe viitor, voi lua aminte, însingurându-mă în mine însumi, cum lucrează împotriva mea păcatul, cum se apropie de mine, ce îmi grăieşte." (...)

 

„Păcatul lucrează în mine prin gândul păcătos, lucrează prin simţirea păcătoasă a inimii şi a trupului; lucrează prin simţurile trupeşti, lucrează prin închipuire. La ce învăţătură mă duce această cercetare de sine? La aceea că în mine, în toată fiinţa mea, trăieşte stricăciunea păcatului, care încuviinţează şi ajută păcatul care mă luptă dinafară. Sunt asemenea unui ocnaş încătuşat cu lanţuri grele: oricine are îngăduinţa să o facă, îl înhaţă pe ocnaş şi îl târăşte unde vrea, fiindcă ocnaşul, încătuşat fiind de lanţuri, nu are putinţa de a se apăra." (...)

„Fericit sufletul ce a văzut păcatul încuibat în sine! Fericit sufletul care a văzut în sine căderea protopărinţilor, învechirea vechiului Adam! Această vedere a păcatului său este o vedere duhovnicească, vedere a minţii vindecate de orbire prin Dumnezeiescul har. Sfânta Biserică de Răsărit ne învaţă să cerem de la Dumnezeu cu post şi cu metanii vederea păcatelor noastre." (...)

„Dacă ai dobândit ţarina pocăinţei, afundă-te în plânsul de copil înaintea lui Dumnezeu. Nu cere, dacă poţi să nu ceri nimic de la Dumnezeu; încredinţează-te cu lepădare de sine voii Lui.

Să pricepi, să simţi că tu eşti zidire, iar Dumnezeu este Ziditorul. Încredinţează-te fără să stai pe gânduri voii Ziditorului, adu-I doar plânsul copilăresc, adu-I o inimă tăcută, gata a urma voii Lui şi a se pecetlui cu voia Lui.

Iar dacă din pricină că eşti necopt nu te poţi afunda în tăcere şi plâns înaintea lui Dumnezeu, adu înaintea Lui o rugăciune smerită, rugăciune pentru iertarea păcatelor şi vindecarea de patimile păcătoase, de aceste cumplite neputinţe duhovniceşti care iau fiinţă din păcatele săvârşite de bună voie şi repetate vreme îndelungată.

Fericit este sufletul care s-a cunoscut pe sine că este în întregime nevrednic de Dumnezeu, care s-a văzut pe sine sărac, ca unul ce este nenorocit şi păcătos! Acesta este pe calea mântuirii, în el nu se află amăgire de sine.

Dimpotrivă, cel ce se socoteşte pe sine pregătit pentru primirea harului, cel ce se socoteşte pe sine vrednic de Dumnezeu, cel ce aşteaptă venirea Lui cea de taină, cel ce spune că e pregătit să-L primească, să-L audă şi să-L vadă pe Domnul, acela se amăgeşte pe sine, acela se linguşeşte pe sine; acela a atins culmea înaltă a trufiei, din care se cade în prăpastia întunecată a pierzaniei (1 Împ. Cap. 3). (...)

„Căutarea cu aşteptare a înaltelor daruri Dumnezeieşti nu este primită de către Biserica lui Dumnezeu; aceasta este o neputinţă a sufletului. (Isaac, cuvântul 55)" (...)

„Vederea păcatului nostru şi pocăinţa pe care o naşte aceasta sunt lucrări care nu au sfârşit pe pământ; vederea păcatului nostru stârneşte pocăinţa; prin pocăinţă se dobândeşte curăţirea; ochiul minţii, curăţindu-se treptat, începe să vadă în întreaga fire omenească neajunsuri şi vătămări pe care nici nu le băga în seamă mai înainte.

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvârşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu.

Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre. Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin."

(din „Despre înşelare", Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov - sec. XIX, Schitul Românesc Lacu, Sfântul Munte Athos, 1999. Cartea cuprinde capitolele: „Despre înşelare (Partea întâi)", „Despre râvna sufletească şi cea duhovnicească", „Despre luarea-aminte în ce priveşte citirea Sfinţilor Părinţi despre viaţa monahală", „Despre păzirea de binele firii omeneşti căzute", „Despre vise", „Despre vieţuirea după sfat", „Despre viaţa pustnicească", „Despre înşelare (Partea a doua)", „Despre adevărata şi făţarnica smerită-cugetare", „Vederea păcatului propriu", „Despre iubirea de aproapele", „Despre iubirea de Dumnezeu", „Cursele stăpânitorului lumii acesteia", „Acatistul Sfântului Ierarh Ignatie Brianceaninov", „În loc de postfaţă").