Vrancioaia (legenda versificata)

Vrâncioaia

Bucium cheamă-n vale

Oştile călare;

Bucium sună-n munte,

Ciobanii ascultă...

Obosit, sfârşit,

Ştefan Domn cel Sfânt

Vine-n asfinţit,

Pe drumuri umblând.

Turcii l-au învins,

Oastea i-au lovit,

Gândul îi e stins,

Sufletul - mâhnit...

- Vrednică femeie,

Oaspete primeşte,

Dă-i ceva să beie,

Te milostiveşte.

Dă-i şi să îmbuce

Şi un pat să doarmă;

Jalea i s-o duce...

Primeşte-l, n-ai teamă!

- Cine eşti, străine,

Nu te-ntreb. Pofteşte!

Mâncă, dormi, iar mâine

La drum te porneşte.

..........................

Iute-adoarme domnul,

Dar Vrâncioaia vede

Că îşi face somnul

Ştefan însuşi. Șede

Ea şi se gândeşte:

- Doamne, ce să fie?

Domnitorul este

Trist, în pribegie!

Feciorii îşi cheamă

- Oaste vrâncenească -

Sufletul de mamă

Nu stă să bocească.

- Hai, feciori, vă duceţi,

Țara e-n nevoie,

Pe turci să-i înfrângeţi,

Cu-a Domnului voie!

Astfel, domnitorul

Se trezi-n urale;

Merse cu poporul

Înarmat, devale.

Curajos cât zece,

El se luptă-n frunte.

Turcul nu răzbeşte,

Iar domnul nu uită:

Voinici răsplăteşte

După bătălie

Şi le dăruieşte

Munţi în stăpânie!

Bucium cheamă-n vale

Oştile călare;

Bucium sună-n munte,

Ciobanii ascultă...


Spre legenda "Ștefan cel Mare și Vrâncioaia" repovestită, click.

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova