Punctul de vedere ortodox asupra semnelor vremurilor

Punctul de vedere ortodox asupra
semnelor vremurilor

 

Întâmplător am răsfoit o carte (traducere din limba greacă) publicată în 2005 la Editura Cartea Ortodoxă, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, cu titlul „Binecuvântarea durerii şi durerea iubirii", autor Monahul Moise Aghioritul. Căutam un cuvânt despre răbdare, dar am găsit un altul, şi anume o omilie a Monahului Moise din 1990 (rostită în mai multe biserici şi mânăstiri din Grecia, la invitaţia unui mitropolit şi a mai multor arhimandriţi).

Cuvintele sale mi s-au părut lămuritoare şi folositoare şi pentru unele neliniști de astăzi, aşa că am selectat câteva din omilia sa:

„Evanghelistul Ioan (în Apocalipsa - adaosul nostru, desprins din context) vorbeşte despre viitorul Bisericii, despre semnele vremurilor, despre sfârşit şi despre multele şi desele primejdii care îi pândesc pe credincioşi şi se poate întâmpla ca unii dintre noi să se sperie, să-şi piardă curajul şi să plece de pe câmpul de luptă. Dar, dacă vor citi cu atenţie, vor vedea că Preaînţeleptul, Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu nu părăseşte lumea aceasta şi nu lasă ca în cele din urmă răul să o biruiască. Aşa cum scrie un ierarh din zilele noastre, în orice loc sau timp aţi trăi, dacă sunteţi din mica turmă a lui Hristos, n-aveţi de ce vă teme. Viitorul este al lui Hristos. Hristos trăieşte şi împărăţeşte în veac şi Cel ce acuma este nevăzut se va arăta tuturor, mai strălucitor decât o mie de sori. (...) (Mitropolitul Florinis Avgoustinos)

Lupta neîncetată a credincioşilor de a ieşi din întuneric la lumină nu trebuie nicicând umbrită de deznădejde sau de nepăsare. Dragostea lui Hristos răstignită pe cruce îi va întări şi îi va mângâia mereu pe cei ce se luptă. În capitolul al şaselea al Apocalipsei sunt pomenite semnele vremurilor ce premerg cea de-a Doua Venire a Domnului. Să nu credeţi însă că cel ce scrie va avea cutezanţa de a identifica evenimente prezente în semnele acestea menţionate de Apocalipsă sau că vă va vorbi despre ce au scris sau spus predicatori moderni despre toate acestea. Iertaţi-mă, dar ambiţiile mele nu merg până acolo. Voi încerca doar să vă introduc într-un spirit de smerenie, simplitate, răbdare, blândeţe, reculegere şi pocăinţă caracteristic autenticului spirit ortodox.

Este ştiut faptul că Hristos nu a vrut să facă cunoscută ziua celei de-a Doua Sa Veniri nici măcar ucenicilor Săi iubiţi, chiar dacă aceştia I-au cerut-o cu insistenţă. Le-a spus însă să fie tot timpul cu băgare de seamă, să privegheze şi să se roage pentru ca ceasul acela să nu-i găsească adormind şi fără a lua aminte. (Marcu 13, 33) (...)

Domnul, aşadar, nu a vrut, deşi ştia şi putea, să dezvăluie sfârşitul lumii, pentru ca lumea să fie mereu pregătită. A vorbit desigur de anumite semne premergătoare acestui sfârşit sigur, despre cutremure, întunecarea soarelui, înroşirea lunii, căderea de stele, munţi şi insule mutate din loc şi multe altele. Semnele acestea, de care vorbesc şi mulţi prooroci din Vechiul Testament, nu se arată pentru a înspăimânta şi a îngrozi şi pentru ca viaţa oamenilor să fie cuprinsă de nelinişte, ci pentru ca lumea să se pregătească pentru ceasul acela cu adevărat înspăimântător. Este nevoie însă, o repetăm şi o subliniem, de mare atenţie în interpretarea acestor fenomene care de multe ori, şi trebuie s-o spunem fără teamă, i-au înşelat pe cei ce le-au interpretat cu superficialitate. Îl urmăm pe Hristos nu din teamă, ci din iubire, în mod liber, nesiliţi şi cu bună ştiinţă. Teama de iad trebuie să se transforme în dorinţa de lumină, de bucurie şi de fericire a copiilor binecuvântaţi ai Domnului. (...)

Mesajul pustiei pentru lumea de astăzi, istovită şi sătulă, înecată în lucruri false este mesajul simplităţii, al curăţirii şi al smereniei. (...)

Apariţia numărului 666 pe tipărituri şi produse, lucru care se întâmplă din ce în ce mai des, trebuie să ne pună pe gânduri, dar nu trebuie să ne ducă la extreme. Desigur, nu aceasta este pecetea Antihristului, ci este doar un semn premergător, mai ales atunci când numărul acesta apare pe actele noastre de identitate. Ceea ce trebuie să ştie orice credincios este că nu trebuie niciodată şi pentru niciun motiv să primească, oricare ar fi preţul refuzului său, această pecete care înseamnă negarea clară a lui Hristos şi are drept urmare iadul veşnic. Aşadar, cei care nu s-au lăsat ademeniţi de o viaţă confortabilă şi nu au primit să li se scrijelească în frunte sau pe mâna dreaptă semnul Antihristului şi au ales o viaţă plină de vitregii, aceştia îşi vor găsi tihna în slava veşnică. (...)

Dragii mei, voi mai spune încă o dată, pentru că este deosebit de important, că trebuie să înţelegem că Apocalipsa este o carte cu înţelesuri greu de pătruns, iar cei care încearcă o interpretare a sa trebuie să fie cu mare băgare de seamă pentru a nu cădea în greşeală şi, rătăciţi fiind ei, să nu-i rătăcească şi pe alţii. Dacă Sfântul şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur şi ceilalţi părinţi purtători de Dumnezeu ai Bisericii noastre care au pătruns înţelesurile adânci ale Sfintei Scripturi s-au dat în lături de la a interpreta Apocalipsa, avem oare noi, cei mici, dreptul şi cutezanţa de a o face? Dar chiar şi în cazul în care unii au încercat mai de curând să interpreteze anumite pasaje, avem mari diferenţe de opinie. Caracterul profetic, eshatologic şi simbolic al Apocalipsei ce abundă în alegorii nu este o chestiune de inteligenţă şi nici chiar de credinţă puternică, ci este o problemă de timp care atunci când va veni va face ca totul să fie pe înţelesul tuturor şi va arăta adevărul celor scrise, fără nicio putinţă de tăgadă. Atunci se vor dezlega toate tainele şi vor dispărea de la sine toate dificultăţile de interpretare.

Nu-şi au, prin urmare, loc în viaţa credinciosului nesiguranţa, vinovăţia, tulburarea, neîmpăcarea, şi vorbăriile neîncetate despre subiectul acesta şi posibilele sale explicaţii. Că Antihristul s-a născut sau se va naşte în curând sau peste o mie de ani, atitudinea mea în viaţă trebuie să fie aceeaşi, o atitudine dreaptă, mereu în stare de priveghere şi de trezvie, de înălţare şi de pocăinţă. Şi nu mă căiesc pentru că mă tem de Antihrist, ci pentru că Îl iubesc pe Hristos. Dragostea pentru Hristos învinge orice teamă.

Niciun sfânt care a avut sau are harul profeţiei nu a vorbit despre date exacte, despre sfârşit, pentru că sfinţii nu seamănă niciodată groază, nu ameninţă şi nu spun ceea ce numai Dumnezeu cunoaşte. (...)

În ciuda tuturor lucrurilor pe care le spunem, nu trebuie ca umilul scriitor al acestor rânduri să fie înţeles greşit şi să se considere că încearcă să aducă o falsă alinare şi să liniştească mai mult decât ar fi de cuviinţă. Vremurile sunt grele, dar asta nu înseamnă că le vom îndrepta prin cuvinte ameninţătoare şi înfricoşătoare şi nici că trebuie să fim nepăsători. Nu ne temem de greutăţi şi de capcanele diavoleşti pentru că ele ne maturizează şi ne leagă şi mai mult de Sfânta Biserică şi ne dau un alt fel de teamă, o teamă sfântă, de a nu-L mâhni pe Sfântul Dumnezeu. Dumnezeu nu este neputincios astăzi şi nici diavolul nu este mai puternic. (...)

Biserica ne vrea să fim cu suflet mare, răbdători şi netulburaţi. Nu este uşor să explicăm voinţele necunoscute ale Domnului. Ceea ce ştim este că necazurile generale şi personale au un singur scop, să ne trezească şi să ne dea şi mai multă strălucire în lupta noastră de înduhovnicire. (...)

Creşterea în intensitate a eshatologiei şi a demonologiei naşte nelinişte, tulburare şi confuzie. Orice început are şi un sfârşit, iar lumea aceasta îşi va afla şi ea sfârşitul cândva. Neliniştea legată de trecut ascunde însă teama de eternitatea de mai apoi, de noua viaţă, iar teama aceasta începe să pună stăpânire pe cel ce a călcat strâmb în această viaţă. Se apropie oare sfârşitul? Nimeni nu ştie. Nimeni nu ştie absolut nimic. Ceea ce se ştie însă este că suferinţa acestei vieţi a început o dată cu ieşirea primilor oameni din Raiul iubirii şi că pentru cei drepţi această suferinţă se va sfârşi cu plecarea lor din această viaţă şi prin desfătarea lor cu bucuria primilor născuţi. (...)

Cu tristeţe am auzit în urmă cu ceva timp un tânăr spunându-mi că a încetat să mai aibă vreo preocupare, că nu mai are chef de nimic, nu mai vrea să muncească, să studieze, să-şi facă o familie, pentru că auzise că Antihristul a venit şi sfârşitul lumii este aproape. Aceasta este o gravă greşeală. Nu trebuie nicicând să ne pierdem curajul, ci trebuie să avem nădejde, să ne rugăm cu şi mai multă căldură şi să ne legăm şi mai strâns de maica noastră Biserica prin Sfintele ei Taine... (...)

Să ne ocupăm, aşadar, mai mult de Hristos şi mai puţin de Antihrist, aşa cum spunea un virtuos părinte athonit."

Recomandăm, spre o mai bună înţelegere şi spre aprofundare, lectura întregii omilii din cartea amintită, precum şi a întregii cărţi, care cuprinde următoarele capitole: „Teologia durerii", „Maica Domnului Stăpâna Athosului", „Persoana umană (încercare de căutare şi de găsire a sa)", „Mărturia Sfântului Munte astăzi", "Punctul de vedere ortodox asupra semnelor vremurilor".

Divna Ljubojevic – cântare în cinstea Maicii Domnului

 

Prof. Religie Mirela Șova