Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Sfanta Teodora din Tesalonic

8 Mars 2018, 22:18pm

Publié par Mirela

Sfanta Teodora din Tesalonic

Sfânta Teodora din Tesalonic (3 august)

 

      Neștiind cum să își crească copiii în aceste vremuri de împuținare a credinței, la tine aleargă mulțimile de creștini, minunându-se că și fiica ta, Teopisti, a intrat în soborul sfinților, iar acum împreună cu tine Îl slăvește pe Cel ce toate le rânduiește spre mântuirea noastră, cântându-I: Aliluia!

 

      Născută în Eghina în anul 812, Sfânta Teodora, pe numele de botez Agapi, a făcut parte dintr-o familie credincioasă, cu tatăl preot, pe nume Antonie. Mama sa, Hrisanti, a murit la naștere, încât a fost crescută de nașa ei, Ana. A fost logodită de la vârsta de 7 ani, cu un tânăr bine educat, cu care s-a căsătorit la vremea potrivită.

A născut trei copii, dar i-a supraviețuit numai fiica mai mare, Teopista.

      Datorită raidurilor piraților arabi în Eghina, familia sfintei s-a mutat la Tesalonic. Pe când avea numai 25 de ani, Agapi a rămas văduvă. Ea s-a călugărit, iar fiica ei de asemenea, la biserica Sfântului Ștefan. A făcut ascultare de stareța Ana, care îi dădea pedepse aspre.

Ca să-i înfrângă afecțiunea maternă față de Teopista, cu care locuia în chilie, stareța Ana le-a dat porunca de a nu vorbi, menținută vreme de 15 ani. Sfânta Teodora a trecut la Domnul în anul 892, la vârsta de 80 ani. În timpul vieții nu a făcut minuni, dar în ziua înmormântării, au început să se vindece persoanele care o atingeau. La moartea sa, clopotele mănăstirii au bătut fără să fie atinse de om, s-au auzit cântări îngerești, iar trupul i-a întinerit brusc. La un an de la moartea ei, când s-a deschis mormântul, s-a văzut că trupul s-a păstrat intact, având sfinte moaște izvorâtoare de mir. Viața ei a fost scrisă ulterior de un hagiograf, pe nume Grigorie.

     După moartea sfintei, a fost căutat un pictor pe nume Ioan, care să îi realizeze icoana. Acesta nu o cunoscuse pe Teodora și a pictat-o fără să i-o descrie nimeni, după o viziune avută într-un vis, cu sfânta la vârsta tinereții. Când a fost gata, icoana a început să izvorască mir parfumat din palma dreaptă, cu puteri vindecătoare.

     Și în prezent, mulți dintre cei care i se închină și se ung cu uleiul sfințit de la candela sfintei se vindecă (orbi, șchiopi, demonizați ș.a.). Moaștele ei se află la mănăstirea ce îi poartă numele, din Tesalonic, alături de moaștele Sfântului David al Tesalonicului. În curtea mănăstirii se află și un izvor tămăduitor al sfintei. Adresă: Ermou 34, Thessaloniki 546 23, în centrul orașului.

 

    Sfânta Teodora este cinstită drept al doilea sfânt protector al Tesalonicului, după Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Multe alte icoane în care a fost reprezentată sunt izvorâtoare de mir. Una din icoanele făcătoare de minuni ale Sfintei Teodora se află la biserica Precupeții Noi din București.

 

    O altă sfântă, Teodora din Tesalonic, este sărbătorită la 5 aprilie. Despre ea se știu mai puține lucruri: a fost călugăriță și, după moartea ei, când s-a deschis mormântul pentru a o îngropa și pe stareță, trupul ei s-a mutat singur, să-i facă loc acesteia – exemplu de ascultare și smerenie, inclusiv după moarte.

 

Mirela Șova

Biserica Sfintei Teodora din Tesalonic

Biserica Sfintei Teodora din Tesalonic

Commenter cet article