Concurrent no. 19 - Gizela

DORURI LA RĂSARIT / NOSTALGIES AU LEVANT
Concurentul nr. 19 / Concurrent no. 19

Am atașat cinci poezii pentru concurs.
Mulțumesc,
Gizela Drăgoi

ÎN PRAG DE PLOAIE

plouă... şi aproape tac... şi aproape

nu-ți mai văd părul...

doar broboane de tristeţe care-ţi

ţes mângâieri pe piele

cum să te ating, să vezi că încă nu am plecat

să vezi cât de mult am rămas...

cum să te ating, să-ţi spun cum a început ploaia asta?

să-ţi spun cum tremură aerul în cameră...

şi mă gândeam că e încă prea târziu

chiar şi pentru doliul viselor mele...

plouă şi-mi vine să-ţi şoptesc de aproape

orice, numai să nu crezi că duhuri rele

au amorţit lângă noi şi să m-alungi...

nu mai ştiu dacă e drept să cert apusul

când îndreaptă braţul sângeriu spre mine

ca o provocare: câtă milă poţi să ai

faţă de omul care se crede pasăre

dar nu-şi găseşte cuibul

pentru că nu a avut niciodată unul?

OMUL SENIN I

Fiinţa de lângă mine ştie să meargă

pe apa care ne desparte câteodată,

ştie că mă lupt cu negurile fiecărei zile,

ştie că mă ascund ca într-o scorbură

şi că orbecăi încă după drum.

Fiinţa de lângă mine în care

văd desăvârşirea lutului,

are aripi fantastice şi minte de nepătruns

ca jocul crăiesei zăpezii a lui Andersen...

vede în mine putere mai mare decât cred eu că am,

şi fiinţa asta n-ar fi stat lângă mine,

dacă nu aş fi avut braţe de fier

să mă leg de ea până în înalt, până în adânc,

pentru că vântul ăsta care bate aprig peste noi

ar fi putut să ne amestece ca apoi

să nu ne mai recunoaştem şi să fim străini.

Dar braţele mele de fier s-au potrivit

cu sufletul lui de metal.

FINAL

Și povestea se încheie aici.

Timpul zace nedumerit, cu braţe atârnate lângă mine.

Nici măcar punctul nu mai este hotărât

Decât acest capăt.

Zâmbesc căci eu nu mai pot să fac

niciun pas pe drumul ăsta...

căci drumul pe care mi-l arăţi,

lungul drum pe care mi-l arăţi

e atât de întortocheat şi sufletul ştie

că nu mai e loc!

Zâmbesc, căci nu mai am putere în mână

să alin, nici în pas, să plec de lângă tine...

Rămân aici, tu sigur i s-o iei înainte.

Povestea se încheie oricum aici

și e atâta pace pt că se termină

ca şi cum o pasăre îşi închide aripile,

ca şi cum un copac se roteşte firesc pe gura unei sticle,

ca şi cum se închide o uşă.

zâmbesc căci acum, cu haine grele, ostăşeşti

cu lancea în mână, m-ai trimis

în lupta grea, să mă descopăr, să mă cunosc

şi prin hăţiş, să-ți arăt calea ca un prooroc!

Zâmbesc căci fierul atârnă greu pe mine,

eu ştiu cine sunt şi nu ştiu de ce mi-ai dat lance,

nu ştiu ce să fac cu ea.

Sufletul e obosit dar fericit, ca după o iarnă cu obraji

Plini şi înfriguraţi.

dar ţi-am întors spatele, să crezi că plec!

Zâmbesc, căci ştiu că va trece puţin

și nu mă vei căuta!

PENTRU MAMA

 Mă gândesc să-i dau mamei o floare:

Ca şi cum ar trebui să mai plouă din când în când...

Trist... Îţi dau floarea, mamă, să-ţi aminteşti cum m-ai sădit!

Şi dacă ţi-aş aminti mereu că ai dat lumii o bucată din tine,

Ar fi mai greu de suportat durerea...

Fiecare mamă îşi trimite copilul acolo...

La fel ca marea MAMĂ care şi-a lăsat Fiul oamenilor!

Îţi dau floarea, mamă, să-ţi aminteşti mai târziu

Că am promis să cresc şi să-ți ţin umbră!

Îți dau floarea căci cuvintele se mai pierd pe drum:

Pe geam îmi mai fură ochii un mac... sau puţin soare...

Aş fi stat în fericirea pământească pe care mi-o dădeai...

Dar mi-ai dat şi suflet... să nu rabd mult pământul...

Şi să-ţi fac cu mâna de undeva din depărtare...

Ce furie m-apucă câteodată şi cum vreau

Să fac pământul ghem, să-ţi fac cu mâna de aproape...!

Din când în când mă mai gândesc să-ţi dau o floare...

Nu pentru ce ai fost... nu pentru ce eşti....

Ci pentru că ai fost.. şi pentru că eşti...!

Îţi dau floarea, mamă, dar bietul suflet

Ar veni cu câmpul în braţe...

Ar veni cu tot cerul pe umeri să ţi-l lase în prag...

Ce bine că nu e cu putinţă... aş fi despuiat natura până

La goliciunea absolută... şi mi-aş fi pierdut capul în nori

Până să ajung la tine!

CUM AU APARUT BUNICII

Cu o mână de uriaş, deschid poarta, şi mi se pare

că aş putea sări peste gardul îngust doar dintr-un pas.

Stupoare: ce s-a întâmplat cu casa?

s-a apropiat de pământ de parcă

ar fi căutat să se târască spre ceva,

din dragoste de prea mult pământ.

Casă de furnici, cu linişte încremenită.

până și copacii par uriaşi...

mă uit la pieptul meu mare, umflat de viață,

de fericire şi simt că n-aş putea să încap în casă.

Ce caut aici? aici stau oameni la fel ca şi casa,

Împuţinaţi, mai aproape de pământ.

Da, mi-am amintit ce caut.

Zâmbesc în soare, văd biserica

De-a dreptul colosală pe lângă viaţa măruntă

Din jurul meu.

Vin aici ca să-mi amintesc cum va trebui să ajung:

Cu trup împuţinat, cu o casă care parcă descreşte

Dar cu sufletul uriaş, mai uriaş decât biserica,

Mai uriaş decât pieptul meu de acum.

Am venit cu firele mele înnodate să arăt

Câte am împletit în viaţa mea de până acum

Dar văd fire mai lungi, împletite cu măiestrie

Pe care mintea mea nu le ajunge.

Şi plec cu gândul că data viitoare

Mâna mea să se facă mai mică, să se potrivească

Cu clanţa porţii pe care o deschid,

Plec cu gândul să-mi descarc tolba din piept

De atâta viaţă şi fericire, să împletesc mult şi frumos,

Să vin în fiecare an mai mică, şi mai mică

Şi mai aproape de pământ, să nu mă mai mire casa.

   GIZELA

---

Răspunsul Admin. către Gizela:

Nu ne ajunge lutul

Ne recunoaştem mai mult de atât...

ne căutăm în doi, ca să devenim trei, patru, cinci,

unii crescând, alţii descrescând,

în timp ce pe cer se proiectează

cruci de biserici.

---

 

Organizator: Prof. Religie Mirela Șova

Comments

[ovidiu oana - pârâu]

Gizela,
poezia ta are o personalitate distinctă şi punctează în special la capitolul ”naturaleţe” al limbajului.
O observaţie: ceea ce scrii şi cum o faci nu justifică aroganţa comentariilor asupra altor postări.
Aria lirică nu este una a confruntărilor, iar concursurile nu vizează ierarhizarea, ci emulaţia.
La bună citire!

[Olga]

Nu cred ca se poate ca cineva să-ţi citească poeziile şi să nu fie răscolit de frumuseţea gândurilor tale. Nu cred că le-ai mai scrie, dacă Dumnezeu nu ar şti că există măcar un om care să le citească.

[delia]

concurent 23 -1p
concurent 12-2p
concurent 11-3
concurent15-4
concurent 6-5
concurent 10-6
concurent 2-7
concurent 20-8
concurent 13-9
concurent 19-10

[Gizela]

Daca macar un cititor al meu s-ar opri in loc si si-ar deschide ochii asupra lucrurilor mici care ne inconjoara dar care ne intregesc viata, scopul meu ar fi atins.
Daca ceea ce scriu ar ajunge macar la sufletul unui singur cititor, sa fiu ca o fila dintr-o carte citita de prea multe ori, o fila cunoscuta, inteleasa, preferata, draga...atunci as fi rasplatita indeajuns.
Sarbatori fericite!

[Mirela]

Sarbatori fericite! Multumim de toate gandurile bune si de participarea la concurs! Intr-adevar, nu este prioritar numarul..., ci sensibilizarea macar a unui cititor! Este si parerea noastra!
Mirela