Povestea stropului de Fericire. Negresa de Sfantul Andrei

Povestea stropului de Fericire

Ei... Se spune că a fost odată... Dar, stai! Să pregătim mai întâi cele necesare pentru prăjitura de azi, evident, de post...: „Negresa de Sfântul Andrei". Pentru că se apropie Sfântul Andrei şi în fiecare an în perioada aceasta e prăjitura casei... Deci... să spargem nucile, iar tu, băiete, să alegi miezul de nucă, aici, în castronelul tău preferat. Bun...

Acum abia putem trece la poveste...

Pe vremea când pe pământ creşteau pomi cu fructe de aur, parfumate şi - culmea - că mai erau şi bune de mâncat!, trăia un fiu de boier care fusese dăruit de Dumnezeu cu toate bunătățile pământului. Adică avea un conac îndestulat, era tânăr, singur la părinţi, iubit şi preaiubit de toţi.

Numai că, ştii cum e când le ai pe toate: taman atunci tânjeşti după ceva ce nu ai aflat încă. Aşa şi fiul boierului nostru, Florentin pe nume. S-a trezit că nimic nu mai are gust pentru dânsul, nici masă, nici casă. Era mereu îmbufnat. Mai întâi fu nervos şi plecă în galop pe dealuri. Apoi căzu într-o posomorală şi poate chiar s-ar fi luat de băutură, dacă tatăl său, boierul cel mai cinstit din împărăţia Soarelui ce nu Apune, nu s-ar fi luat de gânduri, ce să facă şi cum să-şi ajute fiul.

Fiind bun prieten cu însuşi Împăratul, boierul se plânse acestuia. Împăratul îi oferi pentru fiul său orice doreşte, chiar şi mâna fiicei sale, Crizantema. Numai că fiul de boier nu dorea nimic, nici să o vadă pe Crizantema, nici să vorbească nimănui. Iar bogățiile... cu ce îl puteau ele ajuta? Avea destule şi aşa.

Dădaca lui Florentin din copilărie, o femeie bătrână şi înţeleaptă, veni în taină la boier şi-i zise:

- Stăpâne, eu cunosc boala asta şi leacul ei. Nu e uşor de vindecat, dar altă cale pentru a-ţi vedea fiul zdravăn, nu există!

- Spune, femeie cu frica lui Dumnezeu, spune şi te-oi îmbrăca în aur! se lumină la faţă boierul.

- Ei..., fiul tău are o boală gravă: boala tinereţii. E o boală care ţine cât ţine şi tinereţea. Apoi trece singură, dar poate lăsa urme grave: o totală lipsă de chef de viaţă. Toţi tinerii suferă de ea, şi domnia ta, în trecut, ai avut-o..., dar la unii se vădeşte mai apăsat, la alţii mai puţin, depinde de subţirimea sufletului fiecăruia. Unii nu o bagă în seamă, nu-i caută leac. Cei mai mulţi. Foarte puţini - să nu te superi, stăpâne, că îndrăznesc - îi află leacul şi trec cu bine mai departe.

- Vrei să spui... că eu n-am tratat-o? Femeie, ai noroc că eşti dădaca fiului meu şi că sunt la nevoie! Nu mă mânia! Dar spune tot ce ştii, spune, că promisiunea mi-o voi ţine, îți voi dărui multe averi!

- Mie nu-mi trebuie multe averi. Ci altceva aş dori de la domnia ta. Dar îți voi prezenta cererea mea la urmă... Mai întâi, stăpâne, să ştii că boala aceasta se poate transforma în binecuvântare, dacă e vindecată cum trebuie. Adică, să nu lungesc vorba, trebuie să aduceţi un strop de Fericire din Țara Luminilor, care se află în râul nevăzut. Tot râul este plin cu aceşti stropi, dar nu poate fi văzut decât de un suflet nevinovat, nedeprins cu răutatea lumii. O asemenea persoană poate lua un singur strop şi-l poate dărui cui doreşte... Iar boala tinereţii se mai numeşte tânjirea după fericirea fără de sfârşit..., pe care unii o îngroapă nedezlegată în adâncul sufletului şi-şi târăsc zilele fără să mai ştie de ce trăiesc pe pământ..., chiar dacă par, din exterior, fericiţi, având familii, averi, copii, nepoţi. Ai mare noroc, boierule, că fiul tău cel multiubit are o adâncă simţire a sufletului şi nu se va linişti cu una, cu două. Ori îi aduci stropul, ori îl pierzi!

- Femeie înţeleaptă, mare adevăr ai spus, se muie boierul, simţind şi el în inima lui că aşa e, precum zice dânsa. Dar unde găsesc eu în zilele acestea ale noastre un suflet nevinovat care să înfrunte pericolele unei călătorii până în Țara Luminilor? Cum voi putea răsplăti o asemenea fiinţă, dacă va reuşi să aducă stropul Fericirii, dăruindu-l, fără a-l folosi pentru sine, fiului meu? E de poveste ceea ce-mi spui... Și totuşi, aşa este, asta e singura şansă a fiului meu.

- Stăpâne, m-am rugat în taină pentru fiul dumitale, pentru că îmi este şi mie ca un fiu, doară l-am îngrijit de mic. Şi sunt încredinţată că se va găsi pentru el răspuns şi dăruire. Iar plata mea aceasta să fie: ca el să se însoare cu fata care îi va aduce stropul Fericirii.

- Cum? O fată să-i aducă? Cine? Şi cum să promit acest lucru, dacă nici nu ştiu din ce neam este, ce avere are, dacă e frumoasă...? Ce-mi ceri? fu aproape gata a se mânia din nou boierul nostru.

- Ai încredere în mine, boierule. Ştiu ce cer şi de ce îți cer. Tu numai prinde-te că aşa vei face, că nu vei călca promisiunea, şi atunci şi feciorul tău îşi va găsi leacul. Altminteri...

- Ar trebui să chibzuiesc..., dar cum văd că el chiar şi pe Crizantema, mândra fiică a Împăratului a refuzat-o... E grav! Trebuie vindecat! Deci, mă prind şi... Doamne ajută!

- Doamne ajută! Nu vei regreta, boierule! Nu-mi trebuie altă dovadă, că ajunge vorba ta, pentru a-ţi împlini făgăduiala. Să ne vedem sănătoși când stropul Fericirii îți va fi adus! Nu te îngriji să dai de veste despre asta, că ştiu eu pe cine să trimit. Tu doar ai răbdare şi mai bate cât de des poţi la Poarta Cerului şi cere prin rugăciune umilită să-ţi împlinească Dumnezeu gândurile bune..., zise bătrâna cu glas din ce în ce mai şoptit, depărtându-se.

Dacă te întrebi cine s-a încumetat să se ducă în Țara Luminilor, atunci numai una se putea duce, ca să vadă acel râu: Anemona, nepoata dădacei, o fetişcană zglobie şi frumoasă..., cum sunt florile când se desface bobocul la lumina soarelui. O fată simplă, cuminte şi tare ascultătoare, pe care o creştea dădaca în căsuţa ei, dintr-o margine a pământurilor boiereşti. Nici nu ştia această fată ce sarcină primise, fără să vrea. Dădaca a pregătit-o de drum, cu vorbe puţine:

- Fată hăi, cum m-ai ascultat până acum, aşa să mă asculţi şi de acum înainte, şi-ţi va fi bine. Eu multe ştiu şi multe am văzut. Doar un lucru nu am reușit să văd şi se chinuie sufletul în mine după el: un strop de Fericire. Trebuie să mi-l aduci. Ia acest vas mic de cristal. În el să îl aduci. Și mai ia această cruciuliţă la gât. Te va ocroti de toate. Ține minte: cu rugăciunea în inimă, vei călători ca fulgul purtat de vânt; dar cu gândul risipit, vei merge ca prin mlaştini îndărătnice. Tu vei hotărî, astfel, cu gândul tău, dacă vei merge iute sau greu. La fel şi la întoarcere. Şi mai e ceva: nimănui să nu-i dai stropul, şi nici tu să nu-l sorbi, ci să mi-l aduci, neîntârziat!

Fata fu uimită de cererea bunicii, dar cum să nu-i împlinească singura dorinţă? Pe dată se pregăti de drum. Luă în traistă şi vasul de cristal, dădaca o binecuvântă, sărutând-o pe frunte... Și plecă, departe, spre Țara Luminilor, cu gândul curat şi cu inima plecată spre rugăciune, aşa încât drumul îi fu uşor ca fulgul... şi ajunse acolo repede ca într-o clipită!

De, e poveste!

În Țara Luminilor, totul strălucea. Nu orice om putea să vadă acele frumuseţi, însă. Florile sclipeau, norii sclipeau, fiind doar nişte perdele colorate ale unui soare strălucitor... Anemona păşea cu privirea mai mult în pământ, de atâta strălucire. Dar în mijlocul ţării, deosebindu-se, curgea Râul Fericirii, într-un curcubeu de culori. Fata stătu un moment să îl admire. Apoi îşi aminti că trebuie să ia stropul, de care avea nevoie bunica ei. Scoase vasul de cristal şi îl cufundă în apă. Un singur strop, de apă - curcubeu, se prinse de vas. Atât putea lua cu sine un muritor, pentru a-l duce în dar unui suflet însetat.

Bucuroasă de uşurinţa cu care îşi împlinise treaba, Anemona se întoarse. Ţinea vasul ascuns în traista sa şi gândul la rugăciune, aşa cum îi spusese bunica. Încă puţin... şi ar fi ajuns acasă. Dar din senin, nici ea nu ştiu cum şi de ce, un alt gând îi răsări în minte: ce să facă bunica ei, şi aşa bătrână, cu acel strop? De ce să nu-l folosească altcineva, eventual mai tânăr?

În acel moment, drumul fetei se înceţoşă. Brusc, ea se dezorientă şi o luă într-o direcţie greşită... Și alte rele i s-ar fi întâmplat, dacă nu s-ar fi răzgândit, părându-i rău că s-a îndoit de dorinţa bunicii. „Of, ştie bunicuţa de ce mi-a cerut stropul de Fericire, cum am putut să-l râvnesc??" Atunci drumul i se făcu din nou uşor ca un fulg şi în câteva clipite ajunse acasă. Bunicuţa o aştepta, uşor îngrijorată. Întârziase... două secunde.

- Iartă-mă, bunicuţo, uite, aici e stropul de Fericire. E al dumitale...

Şi fata întinse bunicuţei vasul de cristal. Aceasta, încântată, îl privi cu nesaţ. Numai ea ştia cât şi-l dorise, din tinereţea ei. Dar nu ajunsese la râul nevăzut, deşi încercase. Măcar nepoata ei...

- Să ai grijă de casă până mă întorc. Şi îmbracă-te cu rochia de duminică. Aşa. Și pune-ţi o coroniţă de flori în păr. Dacă ai avut încredere în mine până acum, nu pierzi nimic să mă asculţi până la capăt. Deretică puţin în odaie, că mă întorc degrabă, îi zise dădaca, plecând apoi spre conacul boierului.

La conac, boierul aştepta. Bineînţeles, nu se gândea la o rezolvare atât de rapidă a problemei, dar ştia că există minuni!

- Cheamă-ţi feciorul, boierule, şi găteşte-te de nuntă! îl vesti femeia, dând la iveală vasul de cristal.

Boierul privi ca paralizat la stropul de Fericire. Într-adevăr, cât l-a râvnit şi el! Privirea îi întineri şi i se păru că şi dădaca întinerise. Florentin fu chemat deîndată. Dădaca, privindu-l cu dragoste de mamă, îi oferi acel minunat strop, adus anume pentru el şi pentru sufletul lui nevindecat.

- Ce e... Aaa! Cum aţi ghicit? Cum aţi ştiut? Este exact..., este exact ce-mi doream! exclamă Florentin, primind vasul. Apoi privi în jur. Cum de tocmai lui i se făcea acest hatâr? Era un singur strop...

- E al tău, l-ai câştigat prin dorul tău nemărturisit. Tocmai faptul că nici bogăţia, nici rangul, nimic nu ţi-a alinat setea de Fericire, a făcut ca acest strop să fie al tău şi nu al altcuiva. Hai, bea-l, bea-l... L-ai câştigat, după cum ţi-ai câştigat şi mireasa! îi explică blând dădaca.

Florentin îl sorbi - picătură de curcubeu adusă de o fată nevinovată - şi închise ochii. Toate gândurile de amărăciune i se risipiră şi o bucurie neştiută şi sperată îl cuprinse.

- Acum sunt gata. Gata să-mi cunosc mireasa, şopti el.

- Ce, ce mireasă? Păi, să ne mai gândim..., se încruntă boierul, privind la dădacă. Nici n-am văzut-o. Ea a adus stropul?

- Da, stăpâne. Să mergem la căsuța mea. Acolo şade şi vă aşteaptă. Dar nu ştie încă de ce...

Merseră... şi, - da, ai ghicit - Florentin se îndrăgosti într-o clipită de Anemona şi Anemona de Florentin... Mai privi boierul pieziş o dată, dar şi pe el blândeţea şi frumuseţea fetei îl cuceriră. Nu mai întrebă de rang, de avere... şi nunta se făcu.

Pentru că Florentin băuse stropul fermecat şi pentru că Anemona i-l adusese, ei nu au mai îmbătrânit niciodată, nici copiii lor, ci au trăit fericiţi şi mereu tineri şi mai trăiesc şi azi pe undeva, numai că s-au mutat în căsuţa simplă a dădacei, părăsind conacul boieresc...

Şi-am încălecat pe o cireaşă

Şi v-am spus aşa povestea noastră.

Gata! Prăjitura e gata!

Prăjitura: Negresa de Sfântul Andrei

O cană şi jumătate de zahăr se amestecă împreună cu o cană şi jumătate de apă şi cu o cană de ulei, cu arome (după preferinţă, dar de obicei negresa „cere" rom), cu 3 căni de făină, cu 4 linguri de cacao, cu o linguriţă de bicarbonat stins în lămâie (sau oţet de mere) şi puteţi adăuga în compoziţie: nuci tăiate mărunt, stafide, nucă de cocos, bucăţele mărunţite de rahat (poate fi de toate culorile, tăiat cam de mărimea stafidelor şi după tăiere bucăţelele date prin făină, pentru a nu se lipi, sau doar rahat de cacao), alune. Evident, nu e necesar să adăugaţi toate acestea la o singură negresă: puteţi face una cu stafide. Sau alta cu rahat. Sau cu nuci etc.

Turnaţi compoziţia - potrivit de groasă - într-o tavă dreptunghiulară, unsă cu ulei şi tapetată cu făină. Daţi la cuptor la foc potrivit. Se coace cca. 45 min.

Pe deasupra se presară cu zahăr pudră, nucă de cocos, cum doriţi.

Se poate scoate din tavă şi rece, tăiată în pătrate sau romburi. Ea creşte destul de mult, dar dacă doriţi să fie şi mai înaltă (prăjitura), puteţi calcula ingredientele ca pentru 2 căni făină, 2 căni zahăr etc.

Este delicioasă!

---

Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați click aici.

---

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Comments

[cristina]

Sunteti un om si un profesor deosebit!Multumiri pentru generozitatea cu care oferiti celor interesati roadele muncii dvs.Toata admiratia pentru munca depusa.Inspiratie si putere de munca in
continuare!