Povestea Fata mosului cea cu minte - in versuri
Fata moşului cea cu minte
Versificare după povestea cu același titlu, de Petre Ispirescu
Un moşneag avea o fată...
Mamă vitregă-i aduse,
Ce-o certa, nevinovată,
Pentru ce nici nu făcuse!
Şi baba avea o fată,
Leneşă, fără pereche,
Urâcioasă şi-ngâmfată,
La invidie, în frunte.
Şi-a plecat în lume-aceea
Ce zilnic era mustrată,
Pentru că-i venise vremea
De rău să fie scăpată.
Întâlni-n cale-o grădină,
Curăţind-o de omizi;
Mai apoi, şi o fântână,
Şi-un cuptor pentru lipit.
Vrednică, fata le-ajută
Şi-şi cată de drum-nainte,
Ajungând la o căsuţă
Unde şade Sfânta Vineri.
- Eşti om bun? Atuncea intră,
Te primesc şi-ţi dau simbrie,
Zise Sfânta renumită
Fetei dintru pribegie.
Şi aici se dovedeşte
Harnică şi înţeleaptă
Fata ce nu se codeşte
De la munca necurmată.
Ea hrăneşte şerpi şi fiare
Şi deretică prin casă,
Astfel, până-n ziua care
Dor de tată o apasă.
Îşi alege o lădiţă,
Plata ei, fără să ştie
Că sub masca ponosită
O comoară va să fie.
Pită caldă-i dă cuptorul,
Apă rece-i dă fântâna,
Întorcându-i ajutorul,
Fructe dulci îi dă grădina.
Şi acasă - bucurie!
Cu drag, moşul o aşteaptă.
Baba însă,-n lăcomie
Îşi trimite pe-a ei fată
Să-i aducă altă ladă,
Cu comori mai numeroase;
Se duse cealaltă fată
Şi acelaşi drum străbate.
N-ajută nicio grădină
Cu mânuța ei prea fină;
N-aude nicio fântână,
Nici cuptorul ce suspină.
Iară, vai, la Sfântă-n casă
Face treabă-n dorul lelii,
Fără har, mâncare arsă,
Cu gândul căpătuielii.
Şi primeşte-o ladă mare,
Pe măsura poftei, însă
Pentru ea, cuptorul n-are
Bunătăţi ce ţine-ntr-însul.
Nici fântâna nu-i dă apă,
Nici grădina n-o umbreşte,
Şi aşa, gândind la babă,
Spre casă se chinuieşte.
Dar pedeapsa nu-i departe:
Fata babei şi cu mama
De balauri sunt mâncate,
Asta le fuse comoara...
Iar a moşului fătucă,
Cea cu minte şi smerită,
La scurt timp jucă la nuntă
Şi fu foarte fericită!
Dacă-i sapi altuia groapă,
Vei cădea în ea, degrabă!
Spre povestea "Fata moșului cea cuminte" repovestită, click
aici.
Autor: Prof. Religie Mirela Șova