Despre diaconite

Despre diaconiţe

În Biserica primelor secole creştine exista şi „instituţia diaconiţelor", femei cu vârsta cuprinsă între 40 - 60 de ani, care erau hirotonite ca şi diaconii, pentru a ajuta la botezul femeilor (existând pe atunci mulţi adulţi care primeau botezul), dar şi la îngrijirea de femei bolnave şi la alte nevoi ale comunităţii.

Despre aceste femei, „Didascalia Apostolilor" (sec. III) scrie, între altele: „Mai întâi, atunci când femeile intră în apă (a botezului), e nevoie ca atunci când ele coboară în apă, să fie unse de diaconiţă", iar la „Constituţiile Apostolice" (sec. IV) despre diaconiţe se spune:

„Episcope, pune-ţi mâinile peste ea (peste diaconiţă) de faţă fiind preoţimea, diaconii şi diaconiţele şi să zici: Dumnezeule cel veşnic, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Făcătorul bărbatului şi al femeii, Cel ce ai umplut de Duh pe Miriam, pe Debora, pe Ana şi pe Hulda, Care n-ai socotit lucru nevrednic ca Fiul Tău Unul-Născut să Se nască din femeie, Cel ce şi în cortul mărturiei şi în templu ai ales femei străjuitoare ale sfintelor Tale porţi, Însuţi acum caută spre roaba Ta aceasta, care a fost aleasă spre diaconie, şi-i dă ei Duh Sfânt şi o curăţeşte de toată întinăciunea trupului şi a sufletului, ca să săvârşească cu vrednicie lucrul ce i s-a încredinţat spre slava Ta şi lauda Hristosului Tău, prin Care slavă şi închinăciune să-Ți fie în Duhul Sfânt în veci. Amin."

De asemenea, în aceleași „Constituţii..." se spune: „Diaconiţa nu binecuvântează şi nu face nimic din cele ce fac preoţii şi diaconii, decât păzeşte uşile şi slujeşte preoţilor la botezul femeilor pentru buna-cuviinţă.", urmând ca o rânduială mai amplă a hirotoniei diaconiţelor să fie cuprinsă în „Codex Barberinus graecus 336" (sec. VIII).

Diaconiţele aveau şi orar, ca diaconii, dar nu slujeau Sfintele Taine, doar se împărtăşeau în cadrul Sfintei Liturghii, după diaconi.

Treptat, nu a mai fost nevoie de hirotonirea diaconiţelor, pentru că rolul lor a fost preluat de călugăriţe.

 
Amintind de diaconiţe, nu ne putem opri să nu prezentăm câteva cuvinte legate de Cuvioasa Olimpiada diaconiţa, despre care se păstrează atât viaţa, cât şi corespondenţa cu dânsa a Sfântului Ioan Gură de Aur, şi alte mărturii. Aceasta, văduvă de tânără, şi-a dedicat viaţa milosteniilor şi tuturor faptelor bune, pătimind în vreme de relativă pace, tocmai fiindcă nu dorea să se supună duhului lumii acesteia. Este cinstită ca sfântă, cu serbare în Biserica Greciei, la 25 iulie, şi mai mulţi Sfinţi, între care Sfântul Ioan Gură de Aur, au tratat-o cu toată preţuirea.

Fragment dintr-o scrisoare a Sfântului Ioan Gură de Aur (aflat în exil) către Diaconiţa Olimpiada:

„Să nu te tulbure dar niciunul din necazurile din viaţă! Atât au reuşit asupra noastră, fără voia lor, duşmanii noştri, ca să ne facă să nu suferim răul ce ni-l fac; şi-au terminat săgeţile şi n-au câştigat nimic altceva decât că s-au făcut de ruşine, că s-au făcut de râs şi că sunt în ochii tuturora duşmani de obşte ai neamului omenesc. Aceasta-i plata pe care o primesc duşmanii, aceasta-i sfârşitul războaielor lor! Ah, ce mare lucru este virtutea şi dispreţul lucrurilor din lumea aceasta! Virtutea câştigată chiar cu ajutorul curselor ce i se întind e încununată de cei care luptă împotriva ei. Cei care o fac să strălucească mai mult, cei care încearcă să o doboare, îi fac mai puternici, mai înalţi, mai de nebiruit, mai de neînfrânt pe cei ce o săvârşesc. Virtutea n-are nevoie de arme, lănci, ziduri, şanţuri, turnuri, bani, ostași, ci numai de voinţa puternică, de suflet neclintit, ca să înfrângă toate uneltirile omeneşti. (...)

Bucură-te, dar, şi te veseleşte, pentru că eşti încununată, pentru că eşti triumfătoare, pentru că striveşti sub picioarele tale boldurile duşmanilor mai mult decât alţii lutul. Dă-mi des de ştire cum mergi cu sănătatea, ca să culeg bucurie multă şi din asta. Știi câtă mângâiere îmi aduci, mie celui din singurătate, când îmi dai mereu ştiri de sănătatea ta." (Scrisoarea XI)

După „Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvioasa Olimpiada diaconiţa, O viaţă, O prietenie, O corespondenţă", ediţie îngrijită de diacon Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1997.

 

 Prof. Religie Mirela Șova