Povestea Judecata vulpii in versuri

Judecata vulpii

Un om milos, găsi-ntr-o zi

Un şarpe astupat de-o stâncă.

Acesta, mult se tângui,

Să-l scoată, că nu îl mănâncă...

 
Dar ţi-ai găsit! N-are cuvânt

Şarpele scos de om din moarte...

Încolăcindu-se, strângând

Pe salvator, vru să îl pape...

 
Isteţ, omul nu se pierdu:

- Haide, şarpe, la judecată!

Hatârul şarpele-i făcu

Şi-o vulpe ei aflară-ndată.

- Nu pot să cred c-a încăput

Sub stâncă-un şarpe aşa mare!

Le zise vulpea, meditând

Cum să-i dea omului scăpare.

- Vă judec eu, dar să văd tot,

Ca să-nţeleg cum fu pricina;

Deci, şarpe, bagă-te la loc,

Să văd acum, a cui e vina?

Hulpavul şarpe a căzut

Prea iute în capcana vulpii;

La loc îngust el s-a vârât,

Reastupat de om cu stânca...

- Aceasta-i judecata mea:

Șarpe, de n-ai recunoştinţă,

Întemniţat pe veci vei sta,

Nu-ţi vom mai crede tânguinţa!

Aşa sunt unii pe pământ,

Cum fu de lacom acest şarpe:

N-au suflet şi n-au nici cuvânt,

În țelul lor, uită de toate!

Povestea „Judecata vulpii", de Petre Ispirescu, în versuri.


Spre povestea "Judecata vulpii" repovestită, click aici.


 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova