Razboiul duhovnicesc. Rob. Rusinea

Războiul duhovnicesc

„Domnul nu numai că nu va lăsa pe duşmani să te piardă, ci va şi lupta în locul tău, până ce-i va da prinşi în mâinile tale după buna Lui plăcere. Deci, curaj, chiar dacă El amână biruinţa până în ultima zi a vieţii tale!

Locul luptei este inima ta; în dreapta arenei de luptă sunt Hristos şi cei cereşti, iar în stânga, demonii. Hristos cu ceata Lui va lupta pentru tine, cere-I ajutorul! Cu cât eşti mai slab, cu atât mai mare va fi ajutorul Lui. (Psalm 24, 8) El are mai multă dorinţă de a te salva decât vrăjmaşul de a te nimici. Dar dacă dezertăm din acest război, orice am face, mergem la moarte. (Ecclesiast 12,1)

Lupta nu se face la întâmplare. Dacă eşti insultat pe neaşteptate, fereşte cât poţi inima să nu ţi se tulbure de patima mândriei. Oricum nu răspunde cu ocări şi insulte. Gândeşte-te că Dumnezeu ţi le-a trimis ca să te uneşti cu El mai repede." (Sfântul Nicodim Aghioritul)

Robul lui Dumnezeu

„Nu este rob al lui Dumnezeu cel ce doar practică pocăinţa şi asceza - ci e rob al lui însuşi, lucrând pentru binele lui. Spre exemplu, plângem ca să dobândim iertarea păcatelor şi ca să ne curăţim de întinăciunile care vin de la ele; postim ca să restrângem mişcările trupului şi să facem mai moale inima noastră; priveghem şi cântăm psalmi ca să nu vorbim cele rele şi să nu ne abatem spre uşurătăţi etc. Deci noi nu slujim astfel lui Dumnezeu, ci doar Lui Îi cerem mila.

Ajungem robi ai Lui doar după ce ne-am vindecat pe noi înșine şi aşa devenim şi noi samarineni milostivi faţă de alţii. Dar dacă încercăm să fim aşa fiind încă bolnavi, Stăpânul ne va spune: Doctore, vindeca-te pe tine însuţi! (Luca 4, 23)

Robii şi ucenicii lui Hristos sunt lumină, adevăr şi viaţă. Deci dacă noi suntem morţi şi numai Acela e viaţa veşnică, să nu spunem, înainte de a ne unit cu El şi de a vieţui prin El, că slujim ca nişte robi Domnului. Dacă nu ne-am îmbrăcat în chip ştiut în Acela ca într-o mantie, să nu socotim că ne-am eliberat cu totul de bolile noastre sau de patimile care ne tulbură. Dumnezeu este adevărata sănătate.

Dumnezeu ne e sănătate, viaţă, lumină, haină, apă.

Măcar să slujeşti unui rob (unor robi) ai lui Dumnezeu, dacă nu poţi sluji lui Dumnezeu Însuşi."
(Sfântul Simeon Noul Teolog)

Ruşinea

„Ne simţim vinovaţi atunci când am încălcat anumite reguli acceptate de noi ca normative. Ruşinea e vinovăţia sporită şi interiorizată până acolo încât mă condamn pe mine însumi, şi nu fapta mea, ca fiind rea. În viaţa morală creştină, vinovăţia ne ajută să discernem dacă am împlinit sau nu voia lui Dumnezeu exprimată în poruncile divine. De altă parte, ruşinea poate fi atât pozitivă, cât şi negativă. Dacă fac o faptă rea în mod intenţionat, atunci ruşinea e un răspuns potrivit: fapta mea îmi dezvăluie caracterul. Totuşi, de prea multe ori ruşinea apare dintr-un transfer nesănătos al judecăţilor mele valorice de la fapta comisă de mine, la mine însumi ca persoană, considerându-mă pe mine ca fiind rău şi cu totul lipsit de valoare în ochii lui Dumnezeu, ai celorlalţi şi ai mei." (Pr. Prof. Dr. John Breck)

 
 

 Prof. Religie Mirela Șova

  Raspunsuri

Literatura & Religie