Povestea cutiutei goale..., cu folos!

Povestea cutiuţei goale..., cu folos!

- Mami, azi aş vrea spaghetti cu caşcaval şi ketchup! Te rog! Iar ca desert, dulceaţă de afine! Se poate?

- Primul fel se poate, dar pentru al doilea, nu-ţi ajunge marmeladă de fructe? Nu vreau să te învăţ prea mofturos...

Iar povestea de azi..., e una simplă şi ciudată. Cică trăia odată un băiat care nu ştia să ţină secrete. Era tare mâhnit, din cauza acestei metehne îşi pierduse cei mai buni prieteni. Orice i se încredinţa, el spunea tuturor, fără să stea pe gânduri. Ajunsese să fie ocolit, nu i se spuneau decât cel mult lucrurile neimportante, încât chiar mama lui, când voia să facă o surpriză unuia dintre fraţi, nu îl implica şi pe el... Și tot aşa.

În cele din urmă, băiatul - să-i spunem Guralivul - , sătul de atâtea bobârnace primite, s-a dus până la bunicul său şi l-a rugat frumos:

- Te rog, bunicule, ajută-mă! E aşa neplăcut! Nu spun că e prea frumos ce fac eu, dar mă ocolesc toţi! Ce să fac, dacă nu pot ţine nici cel mai mic secret? Uite, chiar voiam să-ţi spun că azi, bunica ţi-a pregătit...

Guralivul nu apucă să divulge ce pregătise bunica, când bunicul îi făcu semn să tacă şi să vină lângă el.

- Uite, nepoate. Tu ce crezi că fac eu acum, ca şi în fiecare zi, când stau, preţ de vreo juma de oră, o oră, pe scăunelul de nuiele din curte? Nu te-ai întrebat? Învăţ să privesc, să meditez şi să ascult. În jur, toate, toate vorbesc despre Stăpânul lor. Cum noi mai mult vorbim anapoda, trebuie să încercăm să tăcem, să ascultăm glasul acesta. Aşa dobândim înțelepciune, după care ne putem abţine de la cele fără rost... Ce zici? Îţi tragi un scăunel şi vii lângă mine? Poate doar un sfert de oră, pentru început. După care, la treabă!

Băiatul înghiţi în sec. „Cine m-a pus să-l întreb pe bunicul? Cum să stau nemişcat atâta timp? Pare o pedeapsă..." Dar de ruşine, stătu. Gândurile îi zburau în toate părţile, se învălătuceau şi nu-i dădeau pace. Nu auzea niciun glas al naturii... Doar zgomot de trecători, de animale de curte. Doar zgomotul gândurilor lui şi cel de afară! Aşa că statul cu bunicul i se păru nesuferit şi obositor.

Bunicul privea neclintit în zare, cu un zâmbet, şi chiar părea să audă ceva.

„Ce ciudat e bunicul meu! Aşa o să fiu şi eu, la vârsta lui?" se mai întrebă nepotul, înainte de a o zbughi din curtea bătrânilor.

Trecură zile, fără nicio schimbare la băiat. Bunicul îl aştepta, de data aceasta mai bine pregătit. Acesta sosi, posac.

- Sărut mâna. Iartă-mă, bunicule, dar nu pot fi ca tine, nu pot să ascult... şi să tac. Ce să fac? Nu-mi place să n-am prieteni! Poate ştii tu altă metodă...

- Uite, nepoate! Vezi această cutie? E frumoasă pe din afară, dar să ştii că e goală. Deschide-o şi vezi. (Băiatul o deschise, dezamăgit. Chiar era goală.) Bunn. O să duci cutia asta la voi acasă. Oricine te va întreba ce e cu ea şi ce ai în ea, să răspunzi căe secret, că ai promis să nu spui. Ca să fim siguri că nu va umbla cineva la ea, o sigilăm acum. Aşaaa. Şi asta ţi se pare greu? Să ţii secretul cutiei goale?

- Nu...

- Ții cutia la tine în cameră, pe masă, ca toţi să o vadă şi să se mire. De unde o ai, ce e în ea, pentru cine etc. Peste trei zile, să vii iar la mine. Ai înţeles?

Cam nedumerit, băiatul procedă întocmai. Nu i se păru greu să ascundă faptul că frumoasa cutie nu conţine nimic. Bineînţeles, toţi îl întrebară ce e în ea, o pipăiră, o clătinară... Nimic. Băiatul - mut - chicotea şi nu zicea nimic.

Deja în satul băiatului, după două zile, se dusese vestea de cutie, dar şi de tăcerea neaşteptată a Guralivului.

A treia zi, băiatul merse la bunic, fără cutie.

- Ei, nepoate, ce zici acum?

- Ce să zic, mă simt ruşinat. A trebuit ca... o cutie goală să mă înveţe să tac.

- Atunci, poftim lângă mine. Uită acum de cutie, de toate. Încearcă să nu te mai gândeşti la nimic. Doar să asculţi. Poate chiar vei primi un mesaj... azi.

Băiatul, cu o oarecare ciudă, se aşeză lângă bătrân. Privi în jur..., dar tot nu observă nimic care să-l impresioneze. Aceeaşi casă veche, aceeaşi curte, aceleaşi păsări, acelaşi câine de pază, acelaşi nuc lângă gard, unde aceeaşi ciocănitoare bate toaca în fiecare zi..., acelaşi soare, acelaşi... bunic. Ba parcă nu. „Bunicul a îmbătrânit, își zise băiatul, privindu-l chiar pe acesta, din lateral. Când i-o fi albit tot părul? Şi e mai cocoşat. Ce mâini zbârcite are... Cum de mai poate munci? Nu i-o fi greu?"

Pe neştiute, timpul trecea. Bunicul îi întrerupse meditaţia, părând a nu fi observat nimic.

- Gata, nepoate. Iar cutia..., păstreaz-o. Ca să-ţi aduci aminte ce ai de făcut!

În loc să plece acasă, cum făcea de obicei, băiatul poposi... să culeagă nuci pentru dulceaţă, să de apă la păsări, să facă ici-colo câte ceva... Spre mulțumirea tuturor, chiar şi a mea, a povestitorului. Că e un băiat de treabă, şi nu mai e aşa guraliv ca înainte.

- Ei, asta a fost povestea. E ciudată, băiatul nostru a tot învăţat să asculte până la adânci bătrâneţi, şi o mai fi ascultând şi azi, o fi descifrând glasul... păsărilor şi al cerului, dar nu ştiu eu pe unde locuieşte, ca să vă zic.

Gata şi spaghetti... Ei, acum poftă bună!

Încălecai pe-o nucă spartă

Şi vă spusei povestea toată!

---

Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați click aici.

---

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova