Roman - Prietenul lui Matei - Capitolul XI

Capitolul   XI

      
Marţi pe la prânz, Matei primi un telefon de la Cora.

- La patru, în Herăstrău, la intrarea principală. Să fiţi cu toţii, şi cu Dana! porunci glumeţ Cora. E vreo problemă?

- O.K. Niciuna. Ne vedem la patru. Ai spus să fim îmbrăcaţi obişnuit, lejer?

- Exact. Eventual avem şi noi nişte haine... Vedem la faţa locului. Pa!

Matei îi anunţă şi pe ceilalţi de întâlnire. El mâncă ceva în grabă şi se gândi că are timp de un pui de somn. Până în Herăstrău făcea, cu metrou, cu tot, în jur de treizeci de minute. Şi Onu se culcase. Era puţin răcit.

Matei se întinse în patul din dormitorul lui. Un dormitor de adolescent, cu pat care se putea strânge, transformându-se în rafturi, cu o bibliotecuţă ce cuprindea mai mult cărţi de şcoală, de informatică şi câteva romane de aventuri şi SF. O singură carte religioasă avea: „Cămaşa lui Hristos", dar pe care nu o citise încă. Pe noptiera în trepte rămăsese, uitată de câteva luni, Biblia. Mama lui nu o luase de acolo, crezând că îi va mai trebui la şcoală.

Un ceas în formă de peşte ticăia liniştit. Era ora 14. Ora gândurilor leneşe şi a enervantului bâzâit de muşte. Cald. Matei dădu drumul ventilatorului. Nu aveau aer condiţionat. Imediat, îl opri. Zgomotul fin al acestuia îl putea totuşi trezi pe Onu.

Matei privea spre musca ce-i intrase în cameră. Deşi se simţea moleşit, nu putea dormi. Se întâmplaseră prea multe lucruri în ultimele luni, în ultimele zile. Silvia... Ghiocelul... Era acum prietena lui. Urma un plăcut joc de întâlniri, de priviri, de sărutări furate, de conversaţii care să-i apropie şi mai mult... „Poate de data aceasta nu va mai fi doar un joc trecător...", oftă el. Căci fusese în culmea fericirii şi când Alexandra îi acceptase prietenia... El văzu chipul Silviei pe ecranul minţii şi se umplu de speranţa stabilităţii. „Nu, Silvia nu e genul care să mă părăsească, cum a făcut, de fapt, actriţa. Dar poate că eu sunt?!"

Ca la comandă, ecranul i se tulbură şi apăru, pe el, Cora. Cu părul cârlionţat fluturând, cu fusta scurtă... „Nu se poate să fiu atât de instabil; doar nu sunt un fustangiu...". Cu o mişcare bruscă, Matei aruncă o pernuţă în musca de pe tavan şi în acelaşi timp goni din minte şi imaginea Corei. „Oricât ar fi de interesantă Cora, nu mă interesează. Hotărât!" îşi zise el. Apoi adormi, visându-se căpitan pe un vapor. Avea în subordine doi marinari: pe Silvia şi pe Cora. Silvia îi apărea în culori pastelate, dulci, iar Cora... argintie, ca o sirenă, ispititoare. Se trezi, ameţit, pe la 15, se îmbrăcă şi plecă.

Ajunse la locul stabilit mai devreme cu un sfert de oră. Silvia, Dana, Doru, Marcel şi Victor erau sosiţi de câteva minute. Fremătau de nerăbdare, de întrebări, de curiozitate. Erau toţi, într-adevăr, frumoşi, plini de viaţă. Silvia îi atrase privirile lui Matei. Era îmbrăcată cu o rochiţă diafană, scurtă, în culori pastelate, aşa cum o visase. Matei o strânse de mână, uluit.

Apăru Cora, cu doi bărbaţi.

- Unchiul meu, domnul Aricescu, îl prezentă ea pe unul dintre aceştia, care avea ca la cincizeci de ani, un domn plinuţ şi cumsecade, cu o privire şugubeaţă. Şi fotograful nostru, cameramanul nostru, Adelin - îl prezentă ea pe cel de-al doilea. Acesta era un tânăr de 28 de ani, tuns scurt, slab, simpatic, deşi nu tocmai frumos.

Sosiră şi ceilalţi: Alexandra, Sorina şi Diana. Făcură cunoştinţă cu toţii, apoi se îndreptară spre micul debarcader al lacului, să închirieze un vaporaş.

- Va fi un spot publicitar de treizeci de secunde, în care Matei va cere o sticlă de suc de la voi, ceilalţi, care ţineţi câte o sticlă în mână. Cineva dintre voi i-o va întinde. Să stabilim cine..., zise Cora.

- Păi, cred că Silvia, tot e prietena lui, nu? propuse Sorina.

- Ah, Silvia e prietena lui Matei? N-am ştiut!... zise Cora cu indiferenţă în glas. Foarte bine. Deci Silvia îi întinde sticla ei lui Matei, care va bea din ea cu poftă. Ceilalţi îşi vor destupa sticlele şi ei şi vor bea, iar Silvia va primi sticla ei de la Matei, pe jumătate băută, şi va bea şi ea. După care toţi veţi ciocni sticlele între voi. Cam asta-i.

Sticlele de suc erau în portbagajul maşinii domnului Aricescu, parcată deja lângă debarcader. Erau mai multe lădiţe, considerându-se că vor fi şi câteva încercări eşuate.

- V-aţi hotărât, ca plată, vreţi bani sau suc? îi mai întrebă ea.

- Bani, cred, răspunse Matei, sec.

- Bani să fie. Discutăm la sfârşit.

Reclama fu filmată în câteva ore. Ba Doru începea să râdă, ba Victor scăpa sticla de suc din mână, ba Dana se încrunta din cauza soarelui. Erau puţin plictisiţi, dar se distraseră. Până la urmă, ieşi bine. Unchiul Corei asistase tăcut la filmări, cu un trabuc englezesc în mână, transpirat, serios. Asta pentru că se stăpânea să nu facă vreo glumă care să strice filmarea.

- Ei, are stofă Cora, ce mai! Sunteţi o echipă pe cinste! Nu ştiu cum de v-a găsit, le spuse el, la sfârşit. Pentru că îmi sunteţi simpatici, veţi primi şi bani, şi suc. Cora vă va da alte amănunte, pe viitor.

Se înţeleseră la plată, după care Cora, domnul Aricescu şi Adelin se suiră în Porche-ul argintiu cu care veniseră, şi plecară.

- Ce ziceţi, băieţi? îi întrebă Doru pe ceilalţi. V-a plăcut?

- Da, interesant, dar... nu ştiu dacă mi-ar place să fac asta prea des. Aşa, ocazional, poate..., răspunse Diana.

Silvia se gândi că, totuşi, ceva era în neregulă. O „antenă" micuţă din sufletul ei îi spunea că se întrezăreau şi pericole. I se păruse că Adelin e un pic cam îndrăzneţ cu ea..., că o priveşte mai mult decât pe celelalte... De asemenea, observase o anume încordare între Matei şi Cora. Nu se întâmplase, de altfel, nimic; puteau fi nişte păreri...

Se plimbară o vreme prin parc. Tot era foarte cald. Aveau fiecare câteva sticle de suc de la domnul Aricescu. Se aşezară pe bănci, la umbră, să mai bea puţin.

- Fac cinste cu chips-uri, le zise Marcel. Mă întorc îndată, ca să avem ce ronţăi. Dacă vreţi, vă iau şi floricele de porumb.

- Bine, vin şi eu cu tine, se oferi Sorina.

În lipsa lor, apărură doi tineri, băiat şi fată, care aveau nişte reviste în mână. Aceştia se opriră în dreptul grupului, care era tolănit pe două bănci, aflate faţă în faţă.

- Poftiţi acest cadou, de la biserica noastră. Ca să vă deschideţi sufletele spre Dumnezeu şi spre profetul Isus. Dacă doriţi, vă puteţi întâlni cu membrii bisericii noastre, sâmbătă..., începu să turuie fata, întinzând o revistă lui Doru.

- Ascultă, ţi-ai greşit persoana, o respinse acesta. De unde ştii tu dacă am eu sufletul închis faţă de Dumnezeu sau nu? Mie nu-mi plac băgăcioşii. Doar o dată, cu nişte sirene, am făcut o excepţie..., glumi el spre grup.

- De ce să nu primim revistele? contracară Alexandra. Doar nu ne pot face rău, nu? Eu voi lua una, să văd ce scrie. Tu nu vrei, Silvia?

- Nu, mulţumesc, nu mă interesează aşa ceva, zise aceasta, blând.

Numai Alexandra primi o revistă şi începu să o răsfoiască. Ceilalţi refuzară. La întoarcere, Marcel şi Sorina îi găsiră pe prietenii lor discutând relativ paşnic:

- Voi credeţi că e normal să se facă propagandă religioasă în parc? întreba Diana, cu vocea ei subţire şi uşor înţepată.

- Poate că nu, dar... probabil că e mai eficientă printre tineri, îi răspunse Victor, sorbind-o din ochi.

- Ce s-a întâmplat în lipsa noastră? V-a racolat cineva? râse de ei Marcel, punându-le în braţe pungile cu chips-uri.

- Pe noi, nu, cel mult pe Alexandra, zise uşor răutăcios Doru.

- Dragă, aici sunt doar câteva povestiri despre întoarcerea la credinţă a unor oameni, îi răspunse iritată actriţa. Şi e dată o adresă, pentru întrebări sau nedumeriri religioase.

- Depinde la ce fel de credinţă s-au întors aceia... Dar să nu ne certăm acum de pomană. Să nu lăsăm floricelele să ne aştepte, împăcă situaţia Matei. Sorina, fii bună şi dă-mi o pungă de pop-corn. A, sunt cu brânză şi condiment de pizza! Ce bine! Alexandra, aruncă porcăria aia, ca să nu bagi mărul discordiei între noi. Actriţa o duse la un coş de gunoi, bosumflată. Ce greşise? De ciudă, îşi aprinse apoi o ţigară.

- Mă afumi! bâzâi Dana, cu gura plină de chips-uri.

- Măi, dar categorici mai sunteţi. O să vă spun „Inchiziţia", glumi Alexandra, stingându-şi ţigara.

---

Pentru pagina de linkuri spre celelalte capitole de roman, click aici.

---

     

Autor: Prof. Religie Mirela Șova