Echilibru. Euharistia. Egoism. Frica de Dumnezeu.

Echilibru

În viaţă, cei mai mulţi oameni au mintea dezechilibrată, pentru că judecă întâmplările numai după logica omenească. Ca să putem fi liniştiţi, echilibraţi, trebuie să ne judecăm viaţa prin poruncile lui Hristos. În toate împrejurările vieţii, mintea noastră să ceară ajutorul lui Dumnezeu, şi atunci mersul evenimentelor nu va mai părea absurd.

Dacă mintea omului, chiar şi în mijlocul grijilor, are o continuă amintire de Dumnezeu, atunci acest lucru arată locuirea lui Dumnezeu în noi. Când omul ajunge la echilibru, nu scapă de griji, dar ştie să le rezolve în modul cel mai drept, cu linişte în suflet. (Mitropolit Hierotheos Vlachos)

Euharistia

Euharistia sau Împărtăşania pe care o primim pregătiţi ne face să participăm la evenimente trecute, legate de viaţa Mântuitorului, dar şi la evenimente viitoare, adică să trăim încă de acum viaţa veşnică.
(P. Nellas)

Pentru a ajunge la deasa Împărtăşanie, trebuie mai întâi să ajungem la deasa Spovedanie, la post, la rugăciune cu lacrimi, la părăsirea păcatelor, la milostenie, la împăcarea cu toţi şi la smerenie. Numai după aceea ne putem împărtăşi mai des. (Părintele Paisie Olaru)

Egoism (iubire de sine peste măsură)

Egoismul înseamnă să nu vezi valoarea altuia, ci numai pe a ta. Egoismul întunecă mintea omului.
(Avva Isaia Pustnicul)

De la egoism pornesc toate răutăţile. Egoismul înseamnă să te iubeşti numai pe tine, fără a ţine cont de Dumnezeu şi nici de semeni. Egoismul îl îndeamnă pe om să îşi dorească doar comodităţile trupului şi să alunge orice efort. În felul acesta, omul devine cu sufletul moale, indiferent, prostit. Egoistul nu se interesează deloc de vindecarea sufletului său, nici de Dumnezeu, nici de ajutarea fraţilor săi, ci numai de el însuşi. Egoismul îl împiedică pe om să lucreze poruncile lui Hristos.

Omul egoist are sufletul bolnav şi nici măcar nu observă aceasta; el se fereşte să simtă propria goliciune sufletească. „Copiii" egoismului sunt lăcomia, zgârcenia, vorbirea fără rost, invidia, mândria, slava deşartă.

Pentru a se vindeca, egoistul trebuie să dăruiască din timpul său, din bunurile sale; să fie oricând gata de sacrificiu. În plus, trebuie să-şi cunoască boala şi să se pocăiască, să aibă părere de rău pentru patimile sale. Numai prin pocăinţă suntem aspri faţă de noi înşine, ca să fim plăcuţi lui Dumnezeu. E nevoie şi de rugăciune, şi de sacrificarea lucrurilor care ne produc repaus şi comoditate trupească.
(Mitropolit Hierotheos Vlachos)

Frica de Dumnezeu

Frica de Dumnezeu înseamnă simţirea prezenţei lui Dumnezeu Cel atotputernic, Care ne poate da fericirea veşnică, dar ne poate lăsa în nefericirea veşnică. Simţim prezenţa Sa numai dacă suntem harnici să împlinim voia Lui. (Avva Isaia Pustnicul)

Frica de Dumnezeu are două feţe: dacă vrei să faci răul, teme-te de Domnul şi nu-l face; dacă vrei să faci binele, teme-te de Domnul şi fă-l! (Sfântul Serafim de Sarov)

Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât te temi mai mult de El.
(Arhimandritul Emilianos)

 

 Prof. Religie Mirela Șova

  Raspunsuri

Literatura & Religie