Roman - Prietenul lui Matei - Capitolul I

Capitolul  I

  
Privea pe geam şi se gândea la timpul scurs. Un timp obişnuit, al unui băiat crescut la oraş, la bloc, într-o familie absolut normală pentru vremea aceea. Matei avea acum cincisprezece ani. Îşi schimba culoarea blugilor după modă, formaţiile muzicale favorite, după preferinţele altora. Chiar şi cercul de prieteni şi-l mai schimba, după toane. Acum se gândea ce să-şi mai schimbe, cum să-şi înnoiască viaţa. Se plictisea.

„...Nu mai ies în oraş cu Alexandra, nu mai ascult D.G.B.K., mi-am transformat părul în ţepi, mi-am pus cercel în ureche, mi-am luat alţi adidaşi şi alt mobil... Ia să intru puţin pe net, până una-alta...”

El îşi puse căştile şi ascultă ceva, în timp ce căuta pe Internet... Căuta... Ce oare? Trimise spre omenire întrebarea: „Ce să mai facă un tânăr care se plictiseşte?”, pe forumul frecventat. Îi sună mobilul. Un anonim:

- La dumneavoastră este „Casa vacanţelor de vis”?

- Nu, greşeală.

- Imposibil, la dumneavoastră trebuie să fie.

Matei închise. Intră mama:

- Matei, nu ţi-ai făcut patul? Am nevoie să te duci la piaţă, după ce mănânci. Matei, mă auzi?

Matei îşi iubea părinţii. Dar se sătura uneori de cerinţele lor şi de monotonia vieţii lor.

- Bine, mamă. Puţin mai încolo.

Matei îşi privi ceasul din dormitor. Era zece dimineaţa, pe 1 aprilie 2006. „Ziua păcălelilor”, îşi aminti el. Intră în bucătărie, unde mama îl aştepta cu micul dejun, de mult pregătit. Ea gătea. Pe lângă ea se juca fratele mai mic al lui Matei, Onu, care avea numai cinci ani.

Era sâmbătă – zi de odihnă de obicei, mai puţin a mamei. Matei mâncă în grabă şi plecă la piaţă. La întoarcere, verifică forumul. Primise deja câteva mesaje:

„Gelu: Ia-ţi o casetă video sau un DVD cu un film beton.”

„Maria: Invită-ţi prietena la o pizza.”

„XZ: Citeşte o carte bună. Te reface.” ş.a.m.d.

Printre altele, era şi următorul mesaj:

„Prietenul: Citeşte capitolele 27 – 28 din Evanghelia după Matei. Ca să afli singurul eveniment nou sub soare.”

„Ce chestie ciudată, se gândi Matei. Cine o fi trimis răspunsul ăsta?” Imediat, îşi luă gândul de la el. O sună pe Alexandra, prietena lui, de care tocmai se „despărţise”. Pentru că o prinsese fumând în parc, cu alte fete, iar el ştia că nu fumează.

- Alo, Alexandra, ce program ai după-masă? Aaa, eşti ocupată? Bine, lasă, mai vorbim la şcoală...

„Nu vrea să ne împăcăm. Asta este. Sunt şi alte fete, mai frumoase decât ea. Tot ei o să-i pară rău, sigur. Dar eu ce fac acum?” se întrebă Matei. Reciti răspunsurile la întrebarea lui, de pe forum. Plecă pentru a închiria un DVD, de la un centru din apropierea blocului.

- Bună ziua, îmi puteţi recomanda un film interesant?

- Depinde ce gen preferaţi, i se răspunse.

- Aventuri, dragoste, SF, dar nu horror.

- Aţi văzut „Patimile lui Hristos”?

- Nu încă, răspunse Matei, dar nu cred că e genul meu.

- Poftim, luaţi-l.

Nedumerit, cu DVD-ul în mână, Matei se întoarse acasă. Era un băiat politicos de obicei; nu îndrăznise să refuze oferta. „Poate că e un semn”, se gândi el. Deja al doilea. De ce oare?

Matei nu era credincios în mod convenţional. Era botezat ortodox, ştia fragmente de rugăciuni (pentru că nu se închina, decât rar) şi fragmente de adevăruri despre Biserică şi mântuire, de la părinţi şi de la orele de Religie din şcoală. Era dezinteresat. Nu ştia nici el de ce; nu ştia ce vrea de la viaţă. Era abia în clasa a IX-a, la un liceu din Bucureşti, la secţia matematică – fizică.

Mobilul îi scoase un sunet ca un orăcăit de broască. Era noua lui melodie – sonerie.

- Alo, da, sunt Matei. Aaa, bună Silvia! Mă pregăteam să mă uit la un film. Sigur că da, te aştept. Nu, mama nu se supără. Da, poate după aceea. Într-un sfert de oră? Sigur! Pa!

Matei îşi anunţă mama că vor avea o vizită în micul lor apartament cu trei camere, căruia ei îi ziceau „cuşca de şoareci”, când glumeau între ei.

- Vine Silvia, o colegă de liceu, să ne uităm împreună la un film. Să ştii că durează vreo două ore. Sper că nu aveai nevoie de mine la ceva.

 - Nu, îi zise mama, dar ţi-ai compromis masa de prânz. O să vă întrerup cu o gustare, la un moment dat. Bănuiesc că după aceea o să ieşiţi în oraş.

- Mda... Nu e prietena mea. Doar o colegă.

Mama zâmbi. Ştia că fiul ei e foarte secretos, când venea vorba de fete. Toate rudele îl întrebau dacă nu cumva are o prietenă, văzându-l aşa de înalt şi simpatic. Părea de 18 ani, nu de 15. Era brunet, având un păr cu reflexe albastre, iar ochii lui negri străluceau de bucuria de a trăi... Asta, de obicei. Dar acum erau puţin melancolici.

- Fă-ţi puţină ordine în dormitor!, adăugă mama.

   La scurt timp, sosi Silvia, o fată subţire, diafană, cu păr lung şi moale. Cu ochii şi părul castanii. O fată delicată, care îşi ascundea gingăşia în spatele unor haine insipide, după cum purtau toate colegele ei de clasă.

Matei o pofti în dormitor şi se uitară la film, fără să-şi vorbească. Matei ştia că gingaşa Silvia e îndrăgostită de el, dar nu era interesat. Încă îi mai bătea inima după Alexandra, „bruneta lui înţepată”, cum îi zicea deseori. Alexandra îl dezamăgise de mai multe ori, dar o iertase, probabil pentru gropiţele din obraji.

Silvia şi Matei erau impresionaţi de film, poate chiar zguduiţi. Nu-şi imaginaseră că Iisus fusese atât de tare chinuit – de însângerat, fără vină. Iar Pilat, atât de laş. Şi arhiereii, atât de vicleni şi insistenţi în rău.

La momentul în care Pilat se spăla pe mâini, dându-L pe Hristos spre răstignire, intră mama lui Matei, cu mâncare.

- La ce film vă uitaţi? întrebă ea mirată, văzând-o pe Silvia cu lacrimi în ochi.

- La „Patimile lui Hristos”, realizat de Mel Gibson. Nu ne e foame, deocamdată, îi răspunse Matei.

Doamna Maria Topaz, mama lui Matei, rămase câteva minute să privească la film, alături de ei.

- E ca un film de groază, şopti ea, retrăgându-se cu mâncarea.

După film, Matei văzu că Silvia cea tăcută nu mai plânge. Ba chiar surâdea, ca un ghiocel mângâiat de soare, sub zăpadă.

- A fost foarte frumos. Ce bine că l-ai închiriat tocmai pe ăsta! îi zise ea. Îţi dai seama? A înviat din morţi!

- Bine, ştiam că a înviat din morţi... De fapt, ai dreptate, a înviat din morţi...! Matei se simţea încurcat. Se întâmpla ceva, fără voia lui...

- Ştii, îi zise el Silviei, am primit azi un mesaj ciudat pe net. De la „Prietenul”. Zicea să citesc capitolele 27 şi 28 din Biblie, Evanghelia lui Matei. Să aflu singurul lucru nou sub soare. Apoi am închiriat, fără voie aproape, filmul ăsta... Nu ştiu ce să zic.

Silvia roşi. De fiecare dată când Matei îi vorbea, nu se putea concentra asupra mesajului cuvintelor lui. Inima îi bătea prea tare... Se stăpâni şi zise:

- Da, e puţin ciudat. Ce scrie în acele capitole?

- Păi, nu am citit. Nici nu ştiu dacă avem vreo Biblie prin casă. S-o întreb pe mama.

- Mă mir că nu îţi cunoşti biblioteca, mai zise Silvia. Parcă ziceai că citeşti mult, orice...

- Nu te-am minţit, răspunse Matei uşor enervat, doar că... nu m-a interesat dacă avem Biblia în casă. Asta e...

Matei avea o Biblie în casă. O cumpărase mama lui, imediat după „Revoluţia” din decembrie ’89. Aceasta o ţinuse în dormitorul ei, într-un sertar al noptierei, la care Matei nu umbla. Cei doi adolescenţi deschiseră Biblia la capitolul 27, indicat.

- „Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat...”, citi Silvia.

- Stai! Stai! E tot despre răstignirea lui Iisus, ca şi filmul! aproape că strigă Matei. Ce se întâmplă??

- Dacă e aşa, atunci acel lucru, singurul nou sub soare, de care vorbea mesajul, e Învierea lui Hristos, îndrăzni Silvia.

- Da, dar nu înţeleg ce legătură au toate astea cu mine. Eu nu sunt preocupat de aşa ceva.

- Dar de ce eşti tu preocupat, de fapt?

- De muzică, de şcoală, de prieteni, de ce meserie îmi voi alege... De sport, de ...

- Bine, Matei, acum să lăsăm astea. Mergem până-n Cişmigiu?

- Mai bine cu rolele, în Herăstrău. E pus un asfalt proaspăt pe nişte alei, o să ne distrăm. Poate mai chemăm pe cineva cu noi, să nu fim singuri... Nu că nu m-aş simţi bine cu tine; doar că... e mai bine cu mai mulţi. Ce zici? Pe cine mai sunăm? Am mai multe minute gratuite, în week-end-ul ăsta.

   Silvia se întristă puţin. Îşi dorise o plimbare în doi. Aflase că Matei nu se prea înţelegea cu Alexandra. Ei mereu se certau şi se împăcau, de câteva luni, de când se numeau „prieteni”. Matei şi Alexandra erau colegi de clasă. Silvia învăţa într-o clasă paralelă, de informatică.

Astfel că acea după-amiază merseră împreună cu prietenii lui Matei, la o alergare nebună pe role. Seara, întors acasă, Matei îşi reaminti de cele două „semnale” de dimineaţă. Poate că au fost „păcăleala” de 1 aprilie, medită el.

---

Pentru pagina de linkuri spre celelalte capitole de roman, click aici.

---

     

Autor: Prof. Religie Mirela Șova