Imparatul Soparla si... stirile „Licurici"

Împăratul Șopârlă și... știrile "Licurici"




- Mami, azi aş vrea o ruladă!!! Te rog, să fie umplută cu dulceaţă de trandafiri!

  - Voi face, dragule, dar între timp ascultă povestea de azi. Acum... câteva mii de ani, pe când trăia Împăratul Şopârlă, un biet licurici din împărăţie era tare trist. Se rătăcise într-o noapte de familia lui şi nu o mai găsea. Întrebase peste tot de mama - Licurici şi de tata - Licurici, ca şi de fraţii - Licurici. Pe toţi îi chema „Licurici". Aşa că nimeni nu îi arăta celui rătăcit decât alte familii de licurici. Dar nu pe a lui.

  „Ai mei or fi şi ei trişti. Lipseşte al 20-lea licurici, numit... Licurici. Adică eu."

   
Atât de mare era tristeţea licuriciului Licurici, încât în scurtă vreme peste tot în împărăţie nu se vorbea decât despre familia Licurici. Şi cu toate acestea, bietul Licurici nu o regăsise! Împăratul Şopârlă, sătul ca în fiecare zi să afle la „ştirile ceştii de ceai" despre „Licuriciul Licurici, a 99-a zi de singurătate", hotărî să-i rezolve problema. Îl chemă pe acesta la palat, îi puse la dispoziţie Camera Licăririlor - cea mai confortabilă cameră de oaspeţi - şi trimise în toate părţile împărăţiei cercetaşi pentru a localiza familia Licurici.

   „Răsplată ofer celui ce o găseşte: felinarul de aur din turnul palatului!" anunţă împăratul.

   
După câteva zile, timp în care ştirile de dimineaţă fuseseră: „Licurici la palat. A suta zi de singurătate" etc., cercetaşii sosiră fiecare de mână cu o familie... Licurici. Li se luă interviu, pe rând, iar singuraticul Licurici fu pus să aleagă, care e a lui. Semănau toţi foarte tare între ei, dar Licurici nu îşi recunoscu familia, nici acum. Una câte una, familiile Licurici se întoarseră acasă. Se pregăteau ştiri noi pentru a doua zi: „Familia lui Licurici, dispărută?"

   Licurici era disperat. Nu-i mai pria nici şederea la palat. Se gândea că familia lui a păţit ceva... Cum să nu-l caute şi ei pe el? Mai disperat era împăratul Şopârlă. „Gângăniile astea (adică licuricii) cu acelaşi nume de familie m-au înnebunit. Să fac ceva, să se rezolve odată cazul... L-aş mânca pe Licurici ăsta, dacă nu ar apărea la ştiri... Hm... Împăratul Şopârlă îl înghite pe Licurici într-un gest de furie. Groaznic. De când cu ştirile astea, nu mai poţi face ce-ţi place, nici ca împărat!"

   
Trecură săptămâni. Dispăruta familie Licurici nu apărea. „Sechestrată", „dispărută", „ascunsă", toate variantele se derulau la ştirile curţii imperiale. Într-un final, Licurici se îmbolnăvi, odată cu împăratul Şopârlă. Primul, de dor, al doilea, de nervi. Li se recomandă amândurora o recreere în staţiunea „Băile uitării", loc de la marginea împărăţiei, unde se retrăgeau cei ce aveau probleme nervoase. Apa şi florile de acolo te făceau să uiţi de toate problemele.

    Plecară, cu caleaşca imperială, trasă de libelule. Împăratul bău un ceai de mac, ca să nu fie obligat să asculte pe drum văicărelile lui Licurici. Aşa că adormi pe tot parcursul drumului. Licurici stătea cu privirea pe fereastra caleştii, sperând ca, de undeva, să-i facă semne de regăsire membrii familiei lui. În fine... ajunseră. Staţiunea era minunată. Împăratul interzise supuşilor săi informarea cu ştiri. După câteva zile de linişte, chiar şi Licurici uitase de dorul său. Fericit, se împrieteni cu licuricii din staţiune, de la care află că o nouă familie de Licurici venise la ei, de puţină vreme. Îl duseră la ea..., să îl prezinte. Era... desigur... familia lui..., care trecuse pe nebăgate de seamă graniţa staţiunii într-o noapte şi uitase de fiul lor, Licurici, rămas pe dinafară. Reîntâlnire veselă, pupături...

A doua zi, împăratul Şopârlă primi ştirile, încruntat că nu i se respectase dorinţa nici măcar în staţiune.

- Şopârlicimea Voastră, iertaţi-ne, dar e neapărat să ştiţi! Licurici şi-a găsit familia!

    
Brusc, împăratul se trezi din amorţeală, smulse ziarul tip frunză şi citi „Întâlnirea anului în staţiunea Băile uitării". Uşurat, îşi anunţă întoarcerea la curte, lăsând în urmă o familie fericită şi reîmplinită. Hotărî ca pe viitor familiile Licurici să-şi personalizeze numele, măcar însoţindu-le de numere, ca să nu mai poată fi confundate unele cu altele... Iar Licurici 1 (i se făcuse această cinste, de a se porni numărătoarea Licuricilor de la el) trăi fericit, până la adânci licăriri, alături de familia sa, de care nu se mai despărţi niciodată. Iar la curtea împăratului Şopârlă rămăsese vorba „s-a pierdut (ceva) ca Licurici de familie", care tare-i displăcea împăratului...

- Iar rulada e gata, umplută cu dulceaţă de trandafiri. Doar să o glazurez cu frişcă... Poftă bună!

Şi încălecai pe-o prună,

De v-am zis o glumă bună!

---

Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați click aici.

---

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova