Covorul din tinerete - minunea Sfantului Nicolae, sceneta religioasa

icoana Sfântului Nicolae, pictată de Ghe. Tattarescu

Covorul din tinerețe

(minunea Sfântului Nicolae)

Scenetă religioasă

Autor: prof. Mirela Șova

Personaje:

Moșul – cu o căciulă pe cap și cu barbă

Baba

Prima vecină

A doua vecină

3 oameni de la târg (Un om, Alt om, Al treilea om)

Sfântul Nicolae – cu barbă albă

Materiale necesare:

O icoană cu Sfântul Nicolae

Un covoraș

Două sacoșe pline de cutii de carton

Câțiva bănuți de metal

O pelerină din material lucios

Scena 1

Baba (tristă): Moșule, se apropie Sfântul Nicolae! Ce ne facem?

Moșul (trist): Nu știu, babo. Ne împrumutăm la vecini.

Baba se duce la o vecină și ciocănește.

Prima vecină: Ce s-a întâmplat, draga mea?

Baba: Bună ziua, dragă. Știi că de Sfântul Nicolae noi organizăm în fiecare an o masă mare, pentru cunoscuți și pentru săraci. Dar anul acesta nu avem banii necesari...

Prima vecină: Vai, m-ai prins într-un moment greu! Nu te pot împrumuta!

Baba: Hai, vecină, mă ajută,

Fapta bună nu se uită

Și pe mine mă-mprumută!

Prima vecină: Nu pot, nu pot, îmi pare rău!

Baba pleacă la a doua vecină și ciocănește.

A doua vecină (grăbită): Ce s-a întâmplat?

Baba: Bună ziua, vecină. Ooof, ce să fie, vine Sfântul Nicolae și n-am bani să fac masa...

Hai, vecină, mă ajută,

Fapta bună nu se uită

Și pe mine mă-mprumută!

A doua vecină (se încruntă): Vrei să îl cinstești pe sfânt

Cu banii de împrumut?

Nu pot, nu pot să te-ajut!

Baba se întoarce acasă, și mai tristă.

Moșul: Babă, oare ai uitat de covorul tău din tinerețe? E singura avere ce ne-a mai rămas.

Baba se înseninează. Scoate un covoraș și îl admiră.

Baba: Gata, moșule, m-am hotărât. Ia-l și du-te la târg. Îl vindem.

Moșul: Covorașul tău frumos,

Nici nu-i așternut pe jos!

De atâția ani păstrat...,

Oare-acum e timp de dat?

Baba (dă din cap, hotărâtă): Hai, du-te, te aștept!

Scena 2

Moșul ia covorul în spate și pleacă. Ajunge la târg și începe să strige:

Moșul: Covor de vânzare! Covoraș unic! Hai la covoraș!

Un om (analizând covorul): Cu cât îl dai, moșule?

Moșul: Ei, ar fi vreo cinci galbeni...

Un om: Cam mult, moșule, nu e nou covorul tău! Nu merită banii!

Moșul: Nu e nou, da-i prețios, e covorul amintirilor noastre!

Un om  - râde ca de o glumă bună și pleacă.

Alt om: Cât costă covorul, moșule? Îți dau pe el un galben.

Moșul: Nu-l dau pentru un galben! Costă cinci! Niciunul mai puțin!

Alt om: Nu ți-l ia nimeni, moșule, la prețul ăsta! E un covor drăguț, dar vechi!

Moșul: O fi vechi, da-i neîntrecut,

E de baba mea făcut!

Cu dragi amintiri țesut!

Alt om: Moșule, du-te acasă, nu ți-l ia nimeni la banii ăștia! (Și el pleacă râzând.)

Al treilea om: Ce covor interesant! Aș da pe el un ban de aramă!

Moșul (supărat de-a binelea): Cred că vă bateți joc de mine! Prețul lui este cinci galbeni!

Al treilea om: Zici că e țesut cu fir de aur, așa e de scump! Moșule, se vede c-ai îmbătrânit. Nimeni n-o să ți-l cumpere!

Moșul se întoarce cu spatele la el, hotărât să renunțe la vânzare. Apare Sfântul Nicolae, îmbrăcat obișnuit. El îl bate pe umăr pe moș. Acesta se întoarce, nervos.

Sfântul Nicolae: Moșule, de vânzare covorul?

Moșul (bosumflat, neîncrezător): Da! Dar costă cinci galbeni. Niciunul mai puțin...!

Sfântul Nicolae: Numai cinci galbeni? Așa puțin?

Moșul (surprins, înviorat): Cum adică e puțin? Până acum toți au zis că e prea mult!

Sfântul Nicolae (zâmbind): Ia să văd. (El atinge covorul, îl admiră.) Unic. Extraordinar. Păstrat ca nou. Cu câtă iubire a fost lucrat! E un covor minunat! Neprețuit!

Moșul (bucuros): Atunci haideți să batem palma. Îmi dați banii și e al dumneavoastră. (El mângâie covorul, arătând că îi pare rău că se desparte de el.) Să fiți sănătos și să vă bucurați de el!

Sfântul Nicolae: Să fiți sigur că mă voi bucura de el! Poftim banii. (Îi dă zece galbeni. Apoi ia covorul și pleacă.)

Moșul: Hei! Hei! Stați puțin! Ați greșit! Mi-ați dat prea mult!

Sfântul Nicolae dispare, iar moșul nu îl mai găsește. Dă doar de cei trei oameni din târg, care-i țin calea și-l încurcă.

Moșul: Ce să vezi! Cât se va bucura baba când va afla că am luat bani frumoși pe covor! Slavă Ție, Doamne! Mă duc la cumpărături! (De bucurie, își aruncă în aer căciula. Cei trei oameni îl privesc uimiți, apoi pleacă, ridicând din umeri. După aceea pleacă și moșul.)

Scena 3

Sfântul Nicolae vine acasă la babă și ciocănește. El are covorul în spate. Aceasta îi deschide și vede imediat covorul.

Sfântul Nicolae: Bună ziua. M-a trimis soțul dumneavoastră...

Baba: Of, Doamne, a pățit moșul meu ceva?

Sfântul Nicolae: Nu, e foarte bine. Doar că m-a rugat să vă aduc acest covor acasă. Luați-l. (Îi întinde covorul. Baba îl ia, fără să reacționeze.) Vă doresc o zi bună și multă sănătate!

Baba: Stați puțin! Vă rog, unde e soțul meu? De ce n-a vândut covorul? Cine sunteți dumneavoastră?

Sfântul Nicolae (pregătindu-se să plece): Sunt un bun prieten al soțului dumneavoastră. El e pe drum, va veni în curând și vă va explica. La revedere!

Baba: Deci soțul meu are prieteni pe care eu nu-i cunosc? Cum vă cheamă?

Sfântul Nicolae se retrage, fără ca baba să-l poată opri. Baba începe să vorbească singură.

Baba: Eeeei, vii tu acasă, moșule! Pe unde-mi umbli? De ce ai trimis covorul acasă? (E nervoasă, se agită, merge pe scenă în zig-zag și își frământă mâinile. Se oprește, se uită la covor, apoi iar se plimbă.)

Moșul (cu sacoșe de cumpărături în mâini, foarte vesel): Babo, babo, suntem bogați! Babo, am vândut covorul!

Baba îl privește bătând din picior, ținând covorul în mână.

Moșul scapă sacoșele din mână de uimir, când vede covorul.

Moșul: Babo, ce s-a petrecut aici? Cum a ajuns covorul acasă?

Baba îl privește neîncrezătoare, cu mâinile în șold și bătând din picior, tot nervoasă.

Moșul: Babo, mă îngrijorezi! Ce-ai pățit?

Baba (furioasă): Spune repede, pe unde ai umblat? Prietenul tău mi-a adus covorul...

Moșul: Babo, eu l-am vândut! Uite, am făcut cumpărăturile pentru masa de Sfântul Nicolae! Și mi-au mai rămas bani! Am primit zece galbeni pe el!

Baba își pune mâinile în cap și oftează.

Baba: Moșule, ori tu, ori eu, cineva dintre noi și-a pierdut mințile. De unde bani?

Moșul scoate niște bănuți și-i arată babei.

Moșul: Nu înțeleg nici eu nimic. Cine ți-a adus covorul?

Baba: Prietenul tău era! Un bătrân, cu barbă albă, ca... (privește spre icoana Sfântului Nicolae) – ca el!

Moșul se uită la icoană.

Moșul: El a fost! El a fost! Sfântul mi-a cumpărat covorul!

Baba: Sfântul Nicolae mi-a adus covorul!

Sfântul Nicolae apare iarăși lângă amândoi, de data aceasta cu o pelerină lucitoare pe spate.

Sfântul Nicolae: Dragii mei prieteni buni,

Am venit să vă ajut,

Căci vă iubesc foarte mult!

Îi îmbrățișează pe amândoi, apoi pleacă.

Moșul: Babă, de acum vom întinde pe jos covorul tău din tinerețe. Și vom face o masă mare pe 6 decembrie, în cinstea Sfântului nostru ocrotitor!

Baba e copleșită – când se uită la sacoșe, când la covor, pe care-l desfășoară; când la icoană, pe care o ține strâns la piept.

Baba și moșul invită alături celelalte personaje și rostesc împreună (mai puțin Sfântul Nicolae, care îi ascultă dintr-o margine a scenei):

Sfinte Nicolae al Mirelor Lichiei,

Ocrotește-ne familia,

Păzește-ne țara,

Îndrumă-i pe copii,

Mereu alături să ne fii! Amin.

Sfârșit.