Dialog de iarna

Dialog de iarnă

de Mirela Șova

Prin pădurea de cleștar

Se dezmiardă vântu-n crengi,

Ordonând măiastru iar

Sunete dumnezeiești.

Când o cioară fără har

Fâlfâind, bodogăne:

-  Nu mă salutați, măcar,

Nu-mi sunteți prietene!

Tac copacii de argint,

Somnoroși în asprul ger,

Însă vântul rebegit

Se înfoaie-așa stingher:

-  Ce ți-i pasăre, ce vrei?

Ori ți-i cuibul înghețat?

Croncăni fără vreun temei,

Ca să mă simt vinovat?

Tristă, cioara se feri

De a spune ce-are-n gând.

Muzica înțepeni

Neîmbrățișată-n vânt.

În minute de tăceri

Doar copacii-au înțeles

Că nu-i pasăre în ierni

Să se bucure prea des.

Că argintul lor sticlos,

Șoptind cântecul divin,

Pentru cioară-i găunos,

Ca o cupă de venin.

Și de-atunci, sfioși, copacii

Cântă mai încet, săracii.