Prin

Prin

Prin deșert, omul mergea

Purtat de o cămilă.

Împotriva căldurii,

A vântului nisipos

și a propriei împotriviri,

omul mergea spre locul

unde era nevoie de el

și unde avea el nevoie să fie –

iar cămila îl înțelegea,

purtându-l neîntrerupt.

Se opreau doar să bea apă,

Iar omul să-și asculte inima.

Până și-a făcut scări din clipe,

Lăsând cămila pentru cer.

(Mirela Șova)