Icoana Maicii Domnului de la Nicula: lacrimi si minuni

Icoana Maicii Domnului de la Nicula: lacrimi și minuni

Oare unde se adună românii în cel mai mare număr la hram? Fără a urma niște statistici anume, cea mai renumită prin a atrage numeroși credincioși la rugăciune, este mănăstirea Nicula din Cluj, care adăpostește renumita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Hodighitria care plânge. De 15 august în special, mii de oameni vin aici, în procesiune cu icoane ale Maicii Domnului și intonând cântări religioase, nădăjduind, mulțumind, simțindu-se ocrotiți în viața lor. Sau, cum spune cântarea cea mai frecventă cu acest prilej: Am venit, Măicuță, să ne mai vedem, să-ți spunem necazul care-l mai avem!

Icoana, pictată în 1681 de preotul Luca din Iclod, a fost donată mănăstirii Nicula de nobilul Ioan Cupșa în același an. Icoana s-a arătat făcătoare de minuni în anul 1699, când a lăcrimat mai multe zile la rând, între 15 – 26 februarie. În acest răstimp, minunea a fost verificată atât de ortodocși, cât și de catolici, români și unguri, cu toții rămânând impresionați de lăcrimarea evidentă. Mulți plecau de la sfânta icoană cu batistele umezite de lacrimile Maicii Domnului.

Istoria Icoanei se împletește cu cea a întregului Ardeal. Maica Domnului s-a arătat de atunci sprijinul credincioșilor la vremurile de încercare, venite din partea stăpânirilor vremelnice. De aceea, transilvănenii și-au găsit aici liniștea și reazemul speranței. Deși a fost de câteva ori mutată sau ascunsă (pentru a fi protejată), Icoana s-a reîntors de fiecare dată la mănăstirea Nicula, fiind cunoscută cu numele de Icoana de la Nicula. Cultul Fecioarei prin Icoana sa făcătoare de minuni s-a răspândit cu atâta putere, încât a determinat apariția tradiției Icoanelor pictate pe sticlă, cu specific transilvănean. Astfel, pelerinii voiau să păstreze fiecare o copie a Icoanei făcătoare de minuni și de aici, în satele din jurul mănăstirii, s-au născut familii întregi de meșteri iconari. Exista de fapt chiar o școală de meșteri iconari, la mănăstirea Nicula, folosind tehnica picturii pe sticlă din Boemia, Bavaria și Austria. Meșterii copiau Icoana pe sticlă, în mod propriu – cu un izvod specific fiecărei familii, care constituia marca sa. Pornind cu această Icoană, s-a dezvoltat o paletă largă de teme religioase, pentru pictura pe sticlă, cele mai cunoscute fiind Adam și Eva lângă pomul cunoștinței binelui și răului, Sfânta Treime, Maica Domnului îndurerată lângă Cruce, cei mai renumiți sfinți din calendar ș.a.

Pe lângă lăcrimare, Icoana a început să facă și minuni de vindecare a bolilor fizice și psihice, de alungare a demonilor, câteva dintre ele fiind consemnate de Arhim. Ioanichie Bălan, în lucrarea sa: “Sfintele Icoane făcătoare de minuni din România”.

Icoana a fost îngropată între anii 1712 – 1782, spre ocrotire, iar între 1948 – 1964 a fost ascunsă prin zidire de către un țăran. Acesta, pe nume Chezan Vasile, abia pe patul morții a mărturisit unde este Icoana, care a fost confiscată în scurt timp de comuniști. Restaurată în 1991, Icoana se reîntoarce la Nicula în 1992.

Chiar și atunci când Icoana nu se afla în mănăstire, aici veneau mulți credincioși, fără frică de interdicțiile regimului ateu, găsindu-și alinarea și vindecarea. Dacă miliția păzea drumul spre mănăstire ziua, ei veneau pe dealuri noaptea și se închinau. Minunile la Icoană continuă până astăzi, ca și afluxul credincioșilor.

“Vino, tu, Măicuță, să-mi arăți cărarea”, se cântă iarăși, la Icoana de la Nicula, “căci noi suntem fiii lacrimilor tale.” Pentru noi toți, pentru mântuirea sufletelor noastre, și pentru a ne avea ca frații, Maica Domnului privește din Icoană prin tremurarea unei lacrimi.

Redactor: Mirela Șova