Icoana iubita a Moldovei, a Sfintei Ana, de la manastirea Bistrita - Neamt

Icoana Sfântei Ana – mănăstirea Bistrița

Am ajuns la mănăstirea Bistrița – Neamț (la circa 10 km de loc. Piatra-Neamț) la ceas de Vecernie. Fiind vară, nu apusese soarele, iar mănăstirea te impresiona prin statură și arhitectonică. Intrai în spațiul voievozilor de demult, între ziduri ca de cetate. Călugării mănăstirii se rugau, cu sobrietate, așa că abia m-am strecurat, în fața Icoanei vestite a Sfintei Ana cu Maica Domnului pruncă, din fața catapetesmei, în partea dreaptă. O Icoană de mari dimensiuni, ferecată în argint.

Nu știam de ce chipul Sfintei Ana și al Mariei nu se distinge prea bine. Probabil din cauza vechimii Icoanei...

Mai târziu am aflat, cercetând. Arhimandritul Ioanichie Bălan a consacrat acestei Icoane o atenție deosebită, în lucrarea sa “Sfintele Icoane făcătoare de minuni din România” (Editura Episcopiei Romanului, 1999), numind-o a doua între Icoanele făcătoare de minuni din România, după Icoana Maicii Domnului de la Neamț.

Icoana Sfintei Ana a fost dăruită la 26 iulie 1401 domnitorului Alexandru cel Bun și soției sale, Ana, de către împăratul bizantin Manuel și Irina (sau Ana) Paleologu, în semn de împăcare a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol cu Biserica Moldovei, și ca unul din semnele de recunoaștere a Mitropoliei Moldovei de către aceasta, împreună cu Icoana Maicii Domnului de la Neamț. Icoana Sfintei Ana a fost donată apoi, în 1402, mănăstirii Bistrița, unde se află până astăzi. Este una dintre Icoanele purtate frecvent în procesiune, prin toată Moldova, cunoscută pentru combaterea secetei. De aceea s-a și deteriorat, întrucât de multe ori ploaia râvnită de credincioși surprindea Icoana pe câmp, în timpul rugăciunii.

Într-adevăr, la Icoană se petrec felurite minuni: vindecări, alungări de duhuri necurate, izbăvire din primejdii de moarte, ocrotirea mănăstirii de cutremure și distrugere, ocrotirea domnitorilor credincioși (spre exemplu, salvarea lui Petru Rareș), păzitoarea moldovenilor credincioși în luptele cu turcii, tătarii, polonii. Deși Icoana se află într-o mănăstire, e considerată protectoare în mod special pentru mireni: mame, copii, țărani, în toate momentele importante ale vieții lor și mai ales în cele... grele. Copii vindecați de boli grave, familii reîmpăcate după rugăciune, deși se aflaseră în prag de divorț, și continuându-și viața în armonie, vindecarea alcoolismului și a sterilității - sunt numai câteva din minunile punctate în legătură cu Sfânta Icoană. Aici, la Icoana Sfintei Ana, s-au rugat pentru a avea copii Maria Enescu, mama lui George Enescu, și Emilia Porumbescu, mama lui Ciprian Porumbescu.

În cazul demonizaților, procedura care se făcea din vechime era următoarea: trei Sfinte Masluri, spovedanie, 3 zile de post, Împărtășanie, molitfele Sfântului Vasile cel Mare – toate rugăciunile fiind săvârșite înaintea Icoanei. La final, cei mai mulți dintre cei aduși se vindecau.

Și totuși... revin la rugăciunile de ploaie...

Procesiunile cu Icoana prin satele moldovene nu au fost niciodată zadarnice. E drept, înainte de instalarea propriu-zisă a regimului comunist, ele s-au putut desfășura în toată amploarea lor, pe când după... a fost altfel.

Iată etapele principale în organizarea unei procesiuni cu Icoana Sfintei Ana, potrivit tradiției străvechi, consemnate în detaliu de Arhim. Ioanichie Bălan: parohia din zona afectată de secetă înștiința mănăstirea Bistrița; la data stabilită pentru aducerea Icoanei se adunau sătenii, în haine de sărbătoare (costum popular), cu flori, ștergare, colaci, busuioc, căruțe acoperite cu scoarțe țărănești și umplute cu daruri pentru mănăstire (lumânări de ceară, pânză de fuior, așternuturi de casă, untdelemn și prescuri, grâu pentru colivă și vin). După o rugăciune pentru ploaie, convoiul pleca spre mănăstirea Bistrița (cel puțin 1000 persoane), în tăcere, întâmpinat pe cale de alți credincioși, din satele de pe drum. Cu o oră înainte de sosirea la mănăstirea Bistrița, din convoi se desprindeau 9 tineri, călare pe cai albi, care mergeau înainte, să vestească starețului venirea credincioșilor. Aceștia duceau și o cruce, și steagul tricolor, fiind anume îmbrăcați și împodobiți.

Când venea convoiul, înconjura fiecare Icoana în genunchi, apoi treceau de 3 ori pe sub Icoană, luându-se binecuvântare de la stareț pentru ducerea Icoanei în procesiune. Nu se pleca până nu se citea acolo și Acatistul Sfintei Ana. Era o ordine anume și la plecare: întâi cei 9 tineri călări, apoi preotul satului, apoi căruța cu Icoana, lângă care rămâneau 2 ieromonahi ai mănăstirii, delegați de stareț, apoi țăranii, în dangăt de clopot, de rămas bun.

Pe drum, Icoana era întâmpinată de localnici, iar în satul unde mergea se făceau slujbe (vecernie, liturghie, maslu) cu cereri stăruitoare pentru ploaie. Întotdeauna rugăciunile au fost ascultate, iar Icoana nu părăsea ținutul până nu venea ploaia. La sfârșitul slujbelor, Icoana era purtată prin vatra satului, se ședea la masă – dacă ploaia nu era prea abundentă, iar apoi Icoana Sfintei Ana mergea în satul vecin și din sat în sat, prin toată Moldova. Abia după aceea se întorcea la mănăstirea Bistrița.

În plin regim comunist, grandoarea acestor procesiuni s-a sistat, dar oamenii nu au uitat de Icoana de la Bistrița și de puterea ei.

Spre exemplu, în 1969, când iarăși a fost secetă în unele zone din Moldova, oamenii din satul Păstrăveni s-au dus să se roage la Icoană, cu camioanele C.A.P.-ului. Toate rugăciunile pentru ploaie s-au făcut la mănăstirea Bistrița, fără a se purta Icoana în procesiune, prin satul respectiv. Când s-au întors camioanele cu oameni, la marginea satului s-a pornit ploaia. Dar numai peste satul respectiv. Oamenii din alte sate, aflând, s-au dus și ei, la rândul lor, cu mic, cu mare, la mănăstirea Bistrița, cu daruri. De fiecare dată, când se întorceau, ploua numai pe raza satului lor. În acel an minunea s-a repetat în satele: Davideni, Petricani, Urecheni, Războieni, Humulești și Bălțătești. Apoi, a opta oară, a venit ploaia pentru satele din jurul mănăstirii Bistrița, pe când localnicii credincioși veniseră la rugăciune, la Icoană.

Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost pictată de doi călugări din părţile Ierusalimului, între anii 1150-1250.

În prezent, există procesiuni anuale cu Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, de hramul mănăstirii Bistrița (Izvorul Tămăduirii), procesiuni la solicitările parohiilor lovite de secetă sau procesiuni cu Icoana la momente sărbătorești deosebite, precum: zilele unui oraș, hramul unei biserici (în Botoșani, Bacău ș.a.), fără a mai exista însă acea procesiune din sat în sat, de odinioară.

Dincolo de frumusețea unei vizite la un lăcaș sfânt, m-am îmbogățit acum cu o copie a Icoanei Sfintei Ana de la Bistrița, pe perete, cunoscând istoricul și puterea originalului. Pentru care, slavă lui Dumnezeu și mulțumire Preasfintei Fecioare Maria și Sfintei sale Maici, Ana!

Reporter: Mirela Șova