Venirea sfarsitului lumii tine de iubirea noastra sau ...

Venirea sfârșitului lumii ține de iubirea noastră sau... de ura și înverșunarea cu care ne sugerează alții să ne "afișăm"



 Din cauza panicii care se crease în jurul anului 2000, datorită „apropierii sfârşitului lumii" (de fapt o panică de sfârşit de mileniu, care existase şi în preajma anului 1000), multă lume, chiar şi din rândul creştinilor ortodocşi, era tulburată. „Să fie adevărat? Să nu fie?", se întrebau mulţi.  Atunci, un grup de preoţi misionari chiar a publicat o carte intitulată: „Anul 2000 şi semnele sfârşitului lumii", în care se precizează că:

   „Unii Sfinţi Părinţi spun că, de va fi lumea bună, vom trece de anul 2000, iar de va fi lumea rea, nu vom ajunge anul 2000! Dar iată că sunt încă mulţi creştini buni pe pământ, de vreme ce trecem cu bine în mileniul III! De aceea trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate!

   De asemenea, şi un sihastru sfânt din Munţii Carpaţi a fost întrebat de ucenici:
   - Când va veni sfârşitul lumii?
   Iar el, fiind inspirat de Duhul Sfânt, le-a zis:
   - Ştiţi când va veni sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică atunci când nu va mai fi dragoste între creştini! Acesta este cel mai minunat răspuns pentru sfârşitul veacurilor!

   Deci nu războaiele, nici foametea, nici bolile nu vor grăbi sfârşitul lumii. Ci ura, răutatea, necredinţa, desfrâul şi invidia dintre oameni. Acestea vor grăbi cel mai mult sfârşitul lumii. Căci Hristos a venit pe pământ şi S-a întrupat numai pentru noi, oamenii. De aceea se cuvine să urmăm întru toate lui Hristos, căci El ne-a creat şi ne-a iubit cel dintâi. Pentru aceea şi noi trebuie să iubim şi să iertăm, ca să trăim cu Hristos în veci! Iubirea de Dumnezeu salvează lumea, că zice Hristos: Îndrăzniţi, că Eu am biruit lumea! (Ioan 16, 33)"

   Iar cele mai grele păcate care grăbesc sfârşitul lumii sunt enumerate, în cartea amintită, ca fiind următoarele:
   - slăbirea credinţei în Dumnezeu la majoritatea creştinilor din zilele noastre, mai ales la intelectuali.
   - îndoiala în credinţă şi nepăsarea pentru mântuirea sufletului, datorită lipsei de educaţie religioasă.
   - alcoolismul.
   - desfrâul.
   - avortul.
   - grija exagerată de cele pământeşti.
   - vrăjitoria.

   Îndemnul autorilor cărţii este spre pace, post (conform cu rânduiala Bisericii), pocăinţă şi milostenie. Nu de frica sfârşitului, ci pentru a avea în noi iubirea lui Hristos.

   În zilele noastre, prioritatea creştinilor nu pare a fi dobândirea iubirii mântuitoare. Orice altceva ne preocupă, care să fie cât mai senzaţional posibil, care să ne trezească din letargia noastră,

 (Pentru articolul: "Să nu confundăm sensul minunii cu...fanatismul nostru!" de Pr. Dr. Dorin Octavian Piciorus, click aici, pe foto)

dar nu împlinirea unicei porunci a Mântuitorului: iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Atunci, da, putem spune că s-a apropiat sfârşitul, dacă iubirea a căzut în desuetudine, chiar şi pentru ortodocşi, care se închină... Dumnezeului Iubirii (!).

   Neavând bucuria curată din acel „dăruind vei dobândi", din „dăruieşte-te pe tine însuţi, ca să-L primeşti pe Hristos", atunci totul devine posibil... în sens negativ. Intră în suflet teama, tulburarea, nesiguranţa, plecarea urechii la minciună, slăbirea credinţei, orbirea sufletească - şi de aici, toate păcatele, de-a valma.

   Unde s-a ascuns normalitatea? De existat, sigur că există. Ea tace, munceşte, dăruieşte, se dăruieşte, se curăţă de păcate, iubeşte, rabdă, se roagă într-un cântec nesfârşit al inimii. Nu se sperie de prevestiri nefaste. Ea iubeşte adevărul şi îl caută cu sinceritate, cu speranţă şi încredere în mila lui Dumnezeu.

   Dacă iubirea şi toate cele ale ei nu ne mai spun nimic... atunci... şi „mucenici" de-am fi, şi minuni de-am face, am primi acelaşi răspuns de la Hristos: „Nu vă cunosc pe voi" (Matei 25, 12); „Slugă vicleană şi leneşă..." (Matei 25, 26) şi celelalte. Iar aceasta nu este concluzia noastră, ci a Sfântului Apostol Pavel (după cum se va vedea şi mai jos)!

   Sfântul Apostol Pavel arată în Epistola a doua către Tesaloniceni că venirea lui Antihrist şi înşelarea „fiilor pierzării" din acele vremuri va fi pentru că „n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască", sfătuindu-ne, în Duhul Sfânt, „Să nu vă amăgească nimeni, cu niciun chip; căci Ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării..." (II Tesaloniceni, capitolul 2, versetele 4, 10).

   Iar în Epistola I către Corinteni, acelaşi Sfânt Apostol, la capitolul 13, ne oferă un imn al dragostei creştine..., pe care mulţi l-am citit, de altfel, îl cunoaştem, dar... nu facem saltul de la cunoştinţă la practică, de la teorie la aplicarea ei.

   „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

   Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

   Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii, se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
   Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.

   Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."

   În timpul facultăţii de Teologie Ortodoxă, am primit, cu toată grupa de studenţi, din partea Părintelui Profesor de Noul Testament, Constantin Coman, ca temă, învăţarea acestui imn al dragostei, pentru examen. Abia aşa, repetând, învăţând, ne-am concentrat atenţia asupra lui. Altfel... poate am fi trecut mai uşor, și noi, peste el.

   Ne-am cutremurat atunci, văzând că „şi de aş da trupul meu să fie ars" pot fi nimic..., dacă nu am dragoste.
   E clar însă că cele ale dragostei nu sunt uşor de înfăptuit, dar primim putere tot din harul lui Dumnezeu spre a le face..., numai să vrem, să cerem, să batem la uşă. Căci El ne va deschide, ne va da, ne va primi...

   E atât de simplu...

 

 Prof. Religie Mirela Șova