Glossa omului modern

Glossa omului modern

Nimic nu este fără Tine,

Uitare de noi Tu nu ai;

Iubirea Ta pe noi ne ţine,

Tu ne eşti poarta către Rai.

Uităm că respirăm în Tine!

Ca nişte pietre ne-am făcut.

Noi suntem oamenii - ruine...

Tu şi în noi ai încăput.

De unde ni se naşte pruncul?

Dintr-un gând tainic şi divin?

Firul de praf cel mai minuscul

Este al Domnului dar, fin.

Vrem să le studiem pe toate,

Vrem să ştim unde, când şi cine

A făcut zi, a făcut noapte...

Nimic nu este fără Tine.

De ce Tu Te gândeşti la oameni

Aşa de mult, ...neîncetat?

Ai vrut chiar lor să Te asameni,

La chip, dar fără de păcat.

Şi Te-ai născut ca Om în lume,

Prin Fiul Tău, Cuvântul - Crai,

Care-a venit pentru-a ne spune:

Uitare de noi Tu nu ai.

Nu ne-a-nvins timpul, nici potopul,

Am subzistat pe-acest pământ;

Ne-a trebuit în toate stropul

Speranţei în al Tău cuvânt.

O-întreagă omenire strigă

Să n-o îndepărtezi de Tine.

Dar noi n-avem în suflet frică:

Iubirea Ta pe noi ne ţine.

De la greşeala strămoşească,

Urmaşii mult au aşteptat

Steaua care să strălucească

Pe un pământ întunecat.

Tu le-ai dat promisiune sfântă

Că îi vei izbăvi din vai.

Şi astăzi inimile-Ţi cântă:

Tu ne eşti poarta către Rai.

Zilnic suntem în luptă surdă

Cu propriul suflet ispitit.

Întru uitare ni se-afundă

Inima, gândul pustiit...

Perdeaua minţii e ceţoasă,

Plină de întrebări meschine.

Cortina ochiului e trasă.

Uităm că respirăm în Tine!

Şi câte-un pic al nostru suflet

Se împietreşte în păcat.

Trăind în dizarmonic sunet,

În gânduri negre ancorat.

Parcă o vrajă rea ne-apasă,

Cărarea dreaptă am pierdut.

Respingem rolul de Mireasă,

Ca nişte pietre ne-am făcut.

Picturi moderne parcă suntem,

Suflet cu găuri, putrezit,

Şi fără ochi, ca să nu plângem,

Dacă din vrajă ne-am trezit.

Suntem model de înrăire

Şi pentru cei ce vor fi mâine;

Înaintând în învrăjbire,

Noi suntem oamenii - ruine...

Zideşte-ne din nou, Stăpâne!

Cu milă nouă să ne-mbraci!

Ruga spre Tine mai rămâne,

Să ne răspunzi, Tu, să nu taci!

Căci nu ne-ai părăsit, Iubire,

Că vom fi răi, Tu ai ştiut.

Ne-ai dat nădejdi de mântuire,

Tu şi în noi ai încăput.

Tu şi în noi ai încăput.

Noi suntem oamenii - ruine...

Ca nişte pietre ne-am făcut,

Uităm că respirăm în Tine!

Tu ne eşti poarta către Rai,

Iubirea Ta pe noi ne ţine.

Uitare de noi, Tu nu ai,

Nimic nu este fără Tine.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova