Aleksandr Soljenitin, trecut la cele vesnice

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură

Aleksandr Soljenițîn

trecut la cele veșnice

«N-AŞ FI CREZUT niciodată, la începutul sorocului pedepsei mele, descura­jat de lungimea lui dezolantă, demoralizat de întâia cunoştinţă cu lumea Arhipelagului, că sufletul meu se va descovoia; că, o dată cu anii, ridicându-mă, fără măcar să-mi dau seama, pe piscul invizibil al Arhipelagului, ca pe Mauna-Loa din Hawaii, voi privi de acolo absolut liniştit depărtările Arhi­pelagului şi poate chiar marea schimbătoare mă va atrage cu scânteierile ei.

Jumătate din soroc am petrecut-o pe o insuliţă aurită, unde puşcăriaşilor li se dădea mîncare şi apă, erau ţinuţi la căldură şi curăţenie. Pentru toate astea, în schimb, li se cerea puţin: să şadă douăsprezece ore la masa de scris şi să fie pe placul şefilor.

Iată însă că, brusc, eu am pierdut plăcerea de a mă crampona de aceste avantaje. Sesizasem un nou tâlc în viaţa de puşcăriaş. Privind înapoi, acum mi se păreau jalnice sfaturile deţinutului cu repartiţie specială de la Krasnaia Presnia; „Să evitaţi cu orice preţ muncile comune". Preţul plătit de noi mi s-a părut nepotrivit cu ceea ce am cumpărat.

Închisoarea a dezlegat în mine capacitatea de a scrie, şi acum acordam acestei pasiuni tot timpul, încetând să mă mai preocup de munca oficială. Mai important decât untul şi zahărul de acolo pentru mine era faptul de a mă îndrepta din şale, de a-mi dezdoi coloana vertebrală.

Şi pe cîţiva dintre noi „ne-au îndreptat" cu un convoi într-un Lagăr special.

Călătoria noastră într-acolo a durat mult - trei luni (în secolul al XlX-lea, călare, ajungeai mai repede). Călătoria a durat atât de mult, deoarece drumul acesta a devenit, într-un fel, o perioadă din viaţa noastră, cred că în acest răstimp mi-am schimbat chiar caracterul şi concepţiile.

Călătoria noastră a fost veselă, plină de însufleţire şi de mare însemnătate. Feţele noastre erau mângâiate de zefirul proaspăt şi înviorător al ocnei şi libertăţii. Din toate părţile veneau oameni, se adunau cazuri care ne convin­geau că dreptatea este de partea noastră! a noastră! a noastră! şi nu de partea judecătorilor şi temnicerilor noştri.»

(din "Arhipelagul Gulag")

Scriitorul rus Alekandr Soljenițîn, 89 de ani (n. 11 dec. 1918), renumit dizident anticomunist și autor de romane monumentale despre taberele sovietice (precum „Arhipelagul Gulag"), a decedat în noaptea de duminică spre luni (3 spre 4 august 2008), în domiciliul său din Moscova.

Laureatul Premiului Nobel pentru literatură (în 1970) a decedat ca urmare a unei insuficiențe cardiace acute, la ora 23,45 (a Moscovei), 24,45 (ora României), după cum a declarat fiul său, Stepan, citat de agenția de presă Itar-Tass. Scriitorul, foarte slăbit de mai mulți ani, nu apărea decât rareori în public. Imagini televizate îl prezentau primind oaspeți în reședința sa din Troïtse-Lykovo, în nord-vestul Moscovei, într-un scaun cu rotile.

Președintele rus Dmitri Medvedev și-a exprimat condoleanțele către familia scriitorului, a anunțat purtătoarea sa de cuvânt Natalia Timakova, citată de aceeași agenție de presă.

Alekandr Soljenițîn a revelat lumii realitatea din sistemul concentraționar sovietic în operele sale „O zi din viața lui Ivan Denissovitch", „Primul cerc" și „Arhipelagul Gulag". Decernat cu Premiul Nobel în 1970, pentru „Pavilionul canceroșilor", i s-a retras cetățenia sovietică în 1974 și a fost expulzat din URSS. După aceasta, a trăit în Germania, Elveția și Statele Unite ale Americii, revenind în Rusia abia în 1994, după căderea URSS.

„La sfârșitul vieții mele, pot spera ca materialul istoric (...) pe care l-am colectat va pătrunde în conștiințele și memoria compatrioților", declara el în 2007, cu ocazia primirii Premiului de Stat rus, din partea președintelui Vladimir Putin. „Experiența dramatică prin care a trecut poporul nostru va fi de folos, în cazul unor noi vremuri de instabilitate socială, pentru a preveni eșecurile funeste", a adăugat scriitorul.

După întoarcerea în țara natală, el s-a manifestat critic la adresa Occidentului, dar și în privința evoluției Rusiei post-sovietice, făcând apel la întoarcerea spre valorile morale tradiționale. Cu toate acestea, el a apreciat rolul lui Vladimir Putin (președinte între 2000 - 2008), actualmente prim-ministru și susținător al întoarcerii unei Rusii puternice și mândre de ea-însăși, în ciuda trecutului său de ofițer KGB. „Putin a moștenit o țară zdrobită și îngenuncheată, cu majoritatea populației demoralizată și căzută în mizerie. El a început reconstrucția ei, (...) puțin câte puțin, treptat. Aceste eforturi nu au fost remarcate imediat.", a declarat el în aprilie, într-un album dedicat președintelui.

În 2006, Alekandr Soljenițîn a acuzat NATO că pregătește „încercuirea totală a Rusiei și destrămarea suveranității sale", „consolidând metodic și cu insistență mașinăria sa militară din Estul Europei."

Domnul Putin, care l-a vizitat în data de 12 iunie 2007, pentru a-i înmâna Premiul de Stat, l-a lăudat atunci pe cel care „și-a dedicat viața patriei." „Milioane de oameni din întreaga lume leagă numele și operele lui Alekandr Isaevici Soljenițîn de soarta Rusiei înseși.", a precizat acesta, cu ocazia evenimentului. „Cum a spus el-însuși: Rusia suntem noi. Noi suntem trupul și sângele său, poporul său.", a adăugat atunci președintele.

Odihnească-se în pace!

„Timp de doisprezece ani, calm și senin, am scris și am tot scris. Numai în al treisprezecelea m-a trecut un fior. Era în vara anului 1960. De multele lucruri scrise și lipsite de orice plasament, începuse să mi se facă silă; îmi pierdusem viteza de reacție și de mișcare, în subteranele literaturii începea să-mi lipsească aerul. Avantajul major al scriitorului ilegalist ține de libertatea condeiului său: imaginația lui nu este bântuită nici de cenzori, nici de redactori, în față nu-i stă decât materialul lui, deasupra capului nu-i plutește decât adevărul. Dar situația lui comportă și un neajuns permanent: lipsa de cititori și, mai ales, de cititori exigenți înzestrați cu sensibilitate literară. (...) Pe cei câțiva cititori ai lui, scriitorul ilegalist trebuie să-i aleagă după cu totul alte criterii: să fie siguri din punct de vedere politic și să știe să tacă. (...)

Scriind zece și doisprezece ani într-o izolare absolută, pierzi, pe neobservate, simțul măsurii, începi să fii prea îngăduitor cu tine însuți și să nu mai observi că tirada cutare este prea stridentă, că exclamația cutare este grandilocventă, că, negăsind o articulație mai justă, în pasajul cutare ai pus o platitudine.

Când, mai târziu, ieșind din subteran, m-am apucat să-mi perii, pentru lumea exterioară, scrierile, să le perii de ceea ce, deocamdată, compatrioții mei n-ar fi înghițit nicicum, am constatat cu uimire că ele n-au avut decât de câștigat din această atenuare a stridențelor și că au dobândit un impact mai mare..."

(din „Vițelul și stejarul - însemnări din viața literară", volumul I, Aleksandr Soljenițîn)

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova